Viena – iulie 2011

          Vals, istorie şi un fluviu –Dunărea- care o îmbrăţişează, aceasta este Viena, capitala Austriei.

          Viena este un oraş de poveste, care ţi se descoperă treptat şi care te face să visezi la epoci trecute, epoci în care străzile pavate cu piatră cubică erau traversate de trăsuri elegante care ascundeau în spatele perdeluţelor dantelate femei frumoase, cochete şi misterioase şi domni mai mult sau mai puţin îndrăgostiţi de ele. Toate străzile pe care păşeşti astăzi sunt pline de astfel de poveşti. Casele pe lângă care treci poartă între zidurile închise amintirile unei epoci în care actorii principali erau balurile în ritmuri de Mozart şi Strauss.
          Ȋn secolul al XIX-lea, Viena atrăgea ca un magnet toată ‘floarea cea vestită’ a Europei, intelectuali în căutare de noi frontiere de dezvoltare şi afirmare, copii din familii bogate trimişi aici pentru studii sau doar pentru a cheltui banii părinţilor, artişti de toate felurile care îşi încercau norocul la curţile imperiale ale Europei. Viena era centrul vieţii culturale europene şi, alături de Paris, reprezenta visul oricărui tânăr, la început de drum.
          Şi în secolul XXI, Viena este un model de civilizaţie pentru întreaga lume şi în ultimii ani a fost aleasă de nenumărate ori în topul oraşelor cu cel mai înalt nivel de trai din lume şi în topul oraşelor cu cei mai fericiţi locuitori.
          Dacă vrei să ajungi în centrul oraşului, singurul cuvânt care trebuie căutat pe hartă este Ringstrasse.

          Ȋn capitala dinastiei habsburgice – cea care a dominat harta Europei timp de peste şase secole- tot centrul trăieşte în interiorul acestui Ring – Innere Stadt. Innere Stadt (Oraşul Interior) este centrul istoric al Vienei, principalul, dar şi cel mai vechi district. Pe locul fostului zid care proteja acest centru istoric, s-a construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea  Ring-ul, şoseaua circulară, lungă de ~4 km care a devenit de-a lungul timpului una dintre principalele atracţii turistice. Franz Joseph îşi dorea atunci să creeze o legătură mai puternică între districtul principal (Innere Stadt) şi suburbiile care erau separate de centru prin zidul înalt de piatră. Zidul a fost dărâmat şi noua şosea a fost inaugurată în 1857, devenind cel mai important loc de promenadă al burgheziei, dar şi unul dintre cele mai frumoase bulevarde din întreaga Europă, găzduind in interiorul lui,  câteva dintre cele mai importante clădiri medievale – Academia de Arte Frumoase, Palatul de Justiţie, Palatul Parlamentului, Primăria, Universitatea, Bursa, Opera de Stat, Biblioteca Naţională, Muzeul de Artă, Catedrala Sf. Ştefan şi multe altele.

 

Catedrala Sf. Stefan                                                                                     – Catedrala Sf, Stefan –

Opera vieneza                                                                                    – Opera de Stat –
         
          Pentru a face un tur complet al acestui faimos bulevard există mai multe posibilităţi. Cea mai ieftină şi cea mai plăcută este o plimbare pe jos sau cu bicicleta. Ȋntreaga şosea are o pistă separată pentru biciclete şi o plimbare pe două roţi, la ceas de seară, este o experienţă pe care nu o vei uita niciodată.
          Din faţa campingului nostru, am pornit pe o pistă de biciclete care ne-a dus până în centru unde am ajuns într-o oră. Ȋn faţa Primăriei, ne-am trezit în mijlocul unei imense aglomeraţii şi, după câteva minute, am aflat şi cauza. 
          Nimerisem în mijlocul festivalului de Film European, festival care are loc între lunile iulie şi septembrie, o tradiţie de 21 de ani care aduce la un loc filme europene pentru a fi cunoscute de publicul vorbitor de limbă germană. Ȋn faţa Primăriei, pe un ecran gigant erau proiectate, seară de seară, filme în primă viziune, dar şi spectacole de muzică şi balet. Acelaşi lucru se întâmpla şi în câteva parcuri din apropiere, unde se proiectau filme cu începere de la ora 21 şi pană târziu în noapte. Spectatorii stăteau pe scaune din plastic, pe scăunele aduse de acasă, sau direct pe jos, atmosfera era de sărbătoare, dar totuşi, mai sobră, mai serioasă. Ne-a plăcut foarte mult şi ne-am simţit tare bine în mijlocul acestor tineri, din care majoritatea erau  localnici.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

         Se poate face o plimbare în jurul centrului vechi şi cu tramvaiul, un fel de hop on hop off, pentru care poţi să plăteşti şi un bilet de o zi întreagă şi să urci/cobori acolo unde îţi doreşti.

 

Tramvaiul turistic in Viena

 

         A doua zi am pornit din nou la plimbare şi am  început cu o vizită la Palatul Schonbrunn.
         Acest palat imperial în stil baroc, a fost construit în secolul al XVIII-lea, pe locul unui mai vechi domeniu regal de vânătoare şi are în componenţa sa peste 1400 de camere, dintre care numai 40 se vizitează. A fost transformat în reşedinţă de vară a dinastiei habsburgice în timpul Ȋmpărătesei Maria Tereza şi se află în mijlocul unui parc ce se întinde pe mai mult de 100 de hectare. 
Gradinile Schonbrunn


         Parcul şi grădinile sunt insipirate (chiar copiate) după grădinile Versailles, în stil francez baroc, în centru se află Fântâna lui Neptun, iar în vârful dealului, Palatul Gloriette, care găzduieşte astăzi o renumită cafenea şi oferă o superbă panoramă asupra întregului domeniu şi asupra împrejurimilor.

schonbrunn-neptune-fountain                                                                                     – Fântâna lui Neptun –

                                                             
Viena Palatul Schonbrunn

 

Palatul Schonbrunn Viena


         Din 1970, Palatul Schonbrunn este deschis spre vizitare publicului şi tarifele variază între 10 euro (pentru un tur simplu al Palatului)  şi 35 euro (pentru Turul Imperial, extins)

         Palatul Hofburg a fost, timp de şapte secole, reşedinţa de iarnă a Dinastiei Habsburgice şi locul din care aceasta a condus şi vegheat asupra întregului Imperiu. 

Hofburg by night

 

Viena Hofburg


         Construit iniţial în secolul al XIII-lea, Palatul a fost extins şi modernizat de mai multe ori, ajungând la formă actuală în timpul domniei lui Franz Joseph
        Astăzi, aici îşi desfăşoară activitatea Preşedintele ţării, iar în aripile nou construite, Palatul mai găzduieşte Biblioteca Naţională, Muzeul de Artă, Teatrul Naţional şi Trezoreria.

        Aceasta a fost scurta noastră vizită în Viena. Abia aşteptăm să ne întoarcem şi să facem cunoştintă cu alte locuri minunate.

Galerie foto:

You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “Viena – iulie 2011”

  1. Anonymous says:

    da a fost frumos.Catedrala Sf.Stefan m-a impresionat si resedinta de vara e fantastica.Viena trebuie vazuta-chiar studiata.Dar frigul ? .Noroc ca autorul acestor randuri mi-a luat un bluzon

  2. Oanachris says:

    Da, intr-adevar. Nu ne asteptam sa fie atat de frig in iulie la Viena, mai ales seara. Noroc ca am gasit reduceri la ‘Zara’.

Leave a Reply