Veracruz – primele impresii – fragment de jurnal HS BACH

 

Luni, 4 iunie 2013

Am avut o zi superbă ieri. Ştiu că am mai spus aşa ceva de multe ori înainte, dar întotdeauna am spus exact ceea ce am simţit. Întotdeauna sunt fericită atunci cȃnd descopăr locuri noi, dar nu toate locurile mă impresionează de la prima vedere. Unele îmi plac de la început, altele le descopăr mai tȃrziu, unele nu-mi plac la prima vedere, dar ajung să le îndrăgesc după o vreme.

Puţine locuri mă impresionează şi mă atrag ca un magnet încă din primele minute în care le păşesc pragul. Exact asta mi s-a întȃmplat ieri. Veracruz este un orăşel care te acaparează instantaneu, te bine dispune şi te face să zȃmbeşti într-una. Nici nu ai putea să te comporţi altfel în condiţiile în care toţi din jurul tău fac acelaşi lucru. M-am simţit dintr-o dată că aparţin locului, că mă simt ca acasă, cu toate că multe mii de mile mă despart de ţara mea. Toată lumea era veselă pe stradă, fie că erau localnici, fie turişti, toţi se integraseră perfect în această atmosferă de sărbătoare care se respira oriunde priveai. Era duminică şi tot oraşul era în fiesta. Probabil că fusese mai frumos sȃmbată seara, dar mă bucur foarte mult că am ajuns aici într-o zi de fiesta. Îmi închipui că în timpul săptămȃnii trebuie să fie altfel.

Noi am plecat de la vapor pe jos printre containere şi macarale, iar de la poartă am pornit tot pe jos, spre oraş. Am fi putut să luăm un autobuz, dar nu avea niciun rost pentru că oraşul era foarte aproape. Era puţin după ora 13 şi era foarte cald, o căldură înăbuşitoare şi umedă, asemănătoare cu cea din Singapore. După numai 15 minute de mers pe jos am ajuns la primele magazine care se întindeau cuminţi pe malul apei, unul lȃngă altul, ca pe faleza din Mamaia. Oraşul Veracruz este un oraş turistic şi din acest motiv toate magazinele, tarabele şi gheretele vindeau tot felul de produse cu emblema oraşului – de la tricouri, şepci şi magneţi, pȃnă la săpunuri şi dulciuri. Majoritatea produselor de îmbrăcăminte erau fabricate în Mexic sau în ţările din apropiere, nicidecum în China, erau foarte bune calitativ şi ieftine. M-au atras din primele minute bluzele brodate cu motive tradiţionale, erau atȃt de multe încȃt nu ştiam pe care să le privesc mai întȃi şi aş fi vrut să-mi cumpăr cȃteva să le adaug colecţiei mele de ii din India, Iran, Filipine şi Romȃnia. Am lăsat cumpărăturile pe mai tȃrziu, mai tȃrziu însemnȃnd aici peste cȃteva ore, sau vizitele următoare. Vom avea norocul să ne întoarcem pe aici peste 42 de zile şi apoi din nou, peste alte 42 de zile. Vom avea timp să străbatem oraşul în lung şi lat, să-i cunoaştem toate străzile şi străduţele, toate magazine şi pieţele. Deocamdată, ne-am făcut doar o idee şi pot spune că mi-a plăcut foarte mult ceea ce am văzut. Acest oraş nu seamănă cu nimic altceva, este total diferit de tot ceea ce am mai văzut eu pȃnă acum.

          După ce am pierdut puţin timpul pe la magazine fără să cumpărăm nimic, ne-am oprit la primul birou de informare turistică ce ne-a ieşit în cale, hotărȃţi să profităm la maximum de orele noastre libere şi să ne simţim turişti măcar şi pentru o jumătate de zi. La biroul de informare turistică (ce era un fel de ghişeu cu un geam mare deschis pentru public) era o fată tȃnără care nu vorbea engleză prea bine, dar era foarte drăguţă şi dornică să vorbească cu noi. Am liniştit-o cȃnd i-am spus că poate vorbi pe limba ei, ne-a prezentat în cȃteva cuvinte oraşul, ne-a dat două hărţi şi un pliant, ne-a spus unde putem să mergem să schimbăm bani şi ne-a urat distracţie plăcută. Ne-a pus apoi să ne scriem numele într-un caiet în care ţinea un fel de evidenţă a tuturor materialelor pe care le dăruia turiştilor şi aşa am văzut că mai trecuseră pe acolo cinci turişti înaintea noastră, dintre care doi erau din Spania. Cu harta în mȃnă am pornit să cucerim oraşul. Nu am avut prea mare nevoie de ea pentru că oraşul este mic şi se descoperă la picior, dar a fost bună pe post de evantai.
          Am mers întȃi spre catedrală, situată în piaţa principală şi acolo m-am simţit în elementul meu.

 

Veracruz Piata Catadralei

          Toată piaţa se pregătea de fiesta, se amenaja o scenă cu difuzoare şi instrumente muzicale, se aşezau scaune. Pe o latură a pieţii erau multe restaurante -terase şi grupuri de mariachi întreţineau atmosfera cu melodii locale, cȃntate la fel de fel de instrumente.
          Urechile mele captau sunete din toate direcţiile şi ritmul muzicii mexicane îmi pătrunsese adȃnc în fiecare părticică a corpului. Picioarele nu mă mai ascultau şi nu mai mergeau cuminţi înainte, ci începuseră se să mişte în paşi de salsa. Nici nu ştiam că pot dansa aşa ceva, nici nu ştiu dacă ritmurile erau, într-adevăr, de salsa. Ştiu doar că îmi venea să dansez de bucurie. În jurul meu, o mulţime de oameni se bucurau ca şi mine. Unii se ascundeau de soare sub pomii din mijlocul pieţii, alţii se plimbau admirȃnd tarabele cu îmbrăcăminte şi alte suveniruri care se întindeau pe două laturi ale pieţii. Pe o altă latură, se aflau doar tarabe cu măncare şi sucuri.
Veracruz tarabe cu bunatati
IMG_8368a

Dacă ar fi fost după mine, aş fi rămas în piaţa aceasta cȃteva ore să privesc oamenii, dar mai aveam cȃte ceva de văzut înainte de a se lăsa seara. Aveam de gȃnd să ne întoarcem în piaţă la timp pentru începerea spectacolului şi pȃnă atunci să mai facem o tură prin oraş.
Am pornit-o aşadar pe jos pe faleză. Am trecut iar pe lȃngă un şir lung de magazine, apoi am ajuns pe o latură a portului, de unde am fi putut vedea chiar şi vaporul nostru, dacă nu ar fi fost altele să-i ia faţa. Am ajuns la Farul cel Vechi.

Veracruz - farul Vechi
Construit odată cu portul, în 1906, pe o bucată de pămȃnt furată din mare, farul acesta a fost primul far electrificat din Mexic şi a fost în funcţiune pȃnă în 1952. Se numeşte Venustiano Carranza, după numele unui preşedinte mexican şi găzduieşte în prezent sediul administrativ al Ministerului Marinei Militare. Statuia imensă din faţă îl reprezintă pe Carranza şi este una dintre principalele atracţii ale oraşului. O mulţime de oameni se aflau acum în preajma acestui far, fotografiindu-se atȃt cu statuia, cȃt şi cu tunurile de război amplasate strategic, în amintirea timpurilor apuse. Cȃţiva metri mai încolo, alte statui comemorau alte războaie şi alţi eroi naţionali. Ne-am continuat drumul pe faleză şi am descoperit o placă comemorativă, de data asta dedicată marinarilor.

Veracruz - Monument dedicat marinarilor

În toate oraşele pe care le vizităm îmi place să văd pieţele locale – de legume şi fructe, de peşte, de artizanat şi să fotografiez culorile. Ne-am fi dorit şi aici să vedem piaţa de peşte, dar fusese deschisă doar dimineaţa. Ne-am mulţumit cu pieţele de artizani şi am remarcat multitudinea de produse 100% tradiţionale – suveniruri mici şi mari, dulciuri, ţigări şi trabucuri, îmbrăcăminte, încălţaminte, jucării, pălării şi multe altele. Aş fi putut sta şi aici cȃteva ore doar să privesc şi să fotografiez, dar o să mai avem timp să ne întoarcem aici în lunile următoare. Mi-am cumpărat, totuşi, două curele din aţe împletite şi am plătit doar 6$ pe ambele.

 

Veracruz - Tragul de artizani

 

Veracuz - cu o simpatica vanzatoare in targul de artizani

 

          În jurul orei 16.30 ne-am dus  în piaţa din faţa Catedralei unde aveam întȃlnire cu Melodie (pasagera noastră). Ea deja ajunseses acolo înaintea noastră şi ne aştepta. Hotelul ei era chiar în piaţă, un hotel de două stele, curat şi cochet – Colonial – pentru care a plătit doar 25$/noapte. Am luat şi noi o pauză la umbră, ne-am răcorit cu cȃte o apă şi un suc – apa la jumătate, 1$ sticla şi cola la 200 ml, 50 eurocenţi. Nu am mai văzut în viaţa mea o sticlă aşa mică de coca cola şi a fost foarte bună. Poate îmi era foarte sete.

 

Veracruz - cea mai mica sticla de coca cola

 

          Într-un copac de deasupra noastră, o veveriţă foarte frumos colorată mȃnca o bucăţică de pȃine şi din firmiturile ei se mai hrăneau şi cȃţiva porumbei. Cȃnd îşi termina pȃinea, cobora încet pe taraba care vindea sucuri şi primea de la vȃnzător o nouă bucată de pȃine cu care fugea repede, înapoi în pom.

 

Veracuz - simpatica veverita in Piata Catedralei

 

Era o gălăgie de nedescris în jurul nostru, ţipete şi triluri de păsări, ţipete de copii ce alergau peste tot şi pe deasupra muzica mexicană ce răsuna din instrumentele mariachi-lor. Era o atmosferă de sărbătoare extraordinară ce-mi crea şi mie o stare deosebită de euforie pe care nu o mai trăisem de mult. Poate de la Fiesta de Mataderos din Buenos Aires. Mi-am dat seama, pentru a nu ştiu cȃta oară, că viaţa simplă este frumoasă. Ce poate fi mai frumos decȃt să te laşi purtat de val, în mijlocul mulţimii vesele şi gălăgioase, să asculţi hohotele de rȃs ale copiilor, triluri de păsări şi acorduri de salsa. Să priveşti în jurul tău şi să primeşti zeci de zȃmbete cadou fără chiar să le ceri. Să te simţi binevenit şi integrat într-o comunitate care se mȃndreşte cu apartanenţa la acele locuri, dar care doreşte să te primească şi pe tine în mijlocul lor pentru a împărţi cu tine bucuriile lor. Veveriţa era a lor, dar erau bucuroşi şi mȃndri să ne-o arate şi nouă.

          A trebuit să ne rupem puţin de această atmosferă de dulce leneveală şi am pornit din nou să cucerim oraşul. Soarele încă ardea cu putere şi apele curgeau pe noi, dar nu ne-am lăsat. Împreună cu Melodie am pornit pe acelaşi drum pe care fusesem şi puţin mai înainte. De data asta am vrut să ne simţim mai turişti, aşa că ne-am îmbarcat într-un bus turistic, un fel de double decker englezesc, dar mult mai original, care făcea turul oraşului. Excursia dura în jur de 50 de minute şi biletul costa doar 2$/persoană. Ştiam că nu o să vedem mare lucru, pentru că o mare parte din oraş deja o străbătusem, dar trebuia să fie o experienţă interesantă şi nu vroiam să o ratăm.

 

Veracruz - autobuzul turistic

Ne-am ocupat locurile în bus şi am avut de aşteptat vreo 20 de minute pȃnă la plecare. Noi fusesem primii turişti şi mai era nevoie de încă şase persoane pentru a putea pleca. Între timp, nu ne-am plictisit. Totul în jurul nostru era un adevărat spectacol – de la trecători şi maşini, pȃnă la bus-ul, şoferul şi vȃnzătorii de bilete. Era ora lor de masă şi trebuia să mănȃnce, nu-i aşa? Şi cum bus-ul acesta era casa lor pentru întreaga zi, aveau să-l transforme puţin şi în sală de masă. De ce nu? Nu era pentru prima oară cȃnd vedeam aşa ceva. În Tailanda fusesem de cȃteva ori martorii unor astfel de momente. Îmi amintesc că autobuzul care ne-a dus din port pȃnă la hotelul nostru în insula Lanta a făcut un popas de 15 minute la un restaurant pe marginea drumului pentru ca şoferul să-şi poată servi prȃnzul. Aici, masa a durat mai mult şi a avut loc chiar în autobuz. Şi nouă ni se făcuse foame şi aripioarele lor picante ne făceau cu ochiul, dar nu am fost invitaţi la masă.

 

IMG_8444a

 

IMG_8446a

Bus-ul nostru avea culoarea verde, nu avea nici un fel de geamuri sau uşi, banchetele erau din lemn, ca de altfel întreaga caroserie, dar avea difuzoare puternice. Şi aici muzica mexicană mă luase pe sus şi mă făcea să mă mişc continuu, o simţeam în inimă şi în tȃmple, îmi impregnase un zȃmbet pe faţă şi o bucurie profundă în suflet. Pȃnă la urmă, am pornit, pentru a treia oară pe acelaşi drum, intrȃnd pe cȃte o stradă îngustă şi ieşind pe alta, apoi intrȃnd pe alta şi tot aşa, pȃnă ne-am dat seama că ne învȃrteam în acelaşi loc, în jurul pieţii Catedralei. Dar, eram foarte bine dispuşi, muzica era superbă, din cȃnd în cȃnd întra în funcţiune audio-guide-ul, doar în limba spaniolă. Ce bine e să te afli într-o ţară străină, la mii de mile departe de casa ta şi să înţelegi tot ce se vorbeşte în jurul tău. Melodie nu înţelegea nimic şi îi mai spuneam şi ei cȃte ceva. Veracruzanii sunt foarte mȃndri de oraşul lor şi de tot trecutul lor glorios – portul Veracruz este ‘el mas alegro puerto del mundo, el mas vizitado e mas grande puerto del Mexico’. Totul era la ei cu superlative. Bus-ul ne-a dus şi într-o zonă mai îndepărtată în care nu ajunsesem pe jos, apoi ne-a întors pe aceleaşi străduţe, pȃnă în locul din care pornisem. A fost distractiv, educativ, relaxant şi unic.
După ce ne-a bătut soare în cap (în bus) ni se făcuse foarte sete şi am intrat într-un local să ne cumparăm de băut. Aveau spre vȃnzare şi băuturi răcoritoare îmbuteliate, dar am vrut să încercăm fresh-urile locale de fructe, aşa că am cumparat cȃte un pahar mare de suc (eu,ananas, iar Cristi şi Melodie, mango) făcut chiar în faţa noastră. Ne-a costat vreo 2,5$/bucata şi a fost foarte bun şi răcoritor. Nu ştiu dacă preţul era real, sau special pentru turişti, dar ţinȃnd cont de faptul că plătisem 1$ pentru o apă la jumătate, ni s-a părut corect.

 

fresh mango Veracruz

           Ne-am întors la expoziţia de artizani, hotărȃtă atȃt eu, cȃt şi Melodie să ne cumpărăm cȃte ceva drept amintire. Cȃnd ai doar 10 modele din care să alegi, poate fi greu, dar cȃnd ai 100, poate fi imposibil. Toate magazinaşele vindeau aproximativ aceleaşi modele, bluze din pȃnză naturală de bumbac (sau in) cu mȃnecă scurtă sau lungă şi brodate cu aţe colorate. În funcţie de material şi de mărimea broderiei, preţurile variau între 120 şi 350 de pesos (1 euro = 15 pesos), dar erau negociabile, chiar fără să cerem noi aşa ceva. Ne-am oprit la un magazinaş (tarabă) şi ne-am uitat la o bluză. Într-o secundă vȃnzătoarea a ieşit de după raft şi a început să ne scoată alte bluze, şi alte bluze, cu mȃnecă scurtă, lungă, fel de fel de culori şi modele, care de care mai frumoase şi mai atrăgătoare. La prima vedere, aş fi cumpărat cel puţin 6 bucăţi care îmi plăceau foarte mult, dar a trebuit să mă abţin. Suntem abia la începutul voiajului şi nu putem să ne încărcăm prea mult bagajul de pe-acum. M-am hotărȃt, pȃnă la urmă, la o bluză şi am plătit doar 300 de pesos pe ea, fără să negociez, dar aşa a vrut vȃnzătoarea să ne facă reducere (de la 350) pentru că am fost simpatici (aşa a spus ea).

In targul de artizani Veracruz Mexic

 

Veracuz Mexic -In Targul de artizani
          În drum spre piaţa Catedralei, am dat peste o altă scenă mai mică pe care dansau perechi de fete şi băieţi. Erau îmbrăcaţi în frumoase costume populare albe, fetele aveau flori împletite în păr şi nu aveau mai mult de 14-15 ani (unii poate chiar mai puţin).
Veracuz Mexic - Fiesta cu dansuri

IMG_8517a

 

Fete dansand in Veracruz, Mexic

 

IMG_8693_001a

În faţa lor, pe cȃteva băncuţe laterale, stăteau părinţii şi apropiaţii, apoi în faţă, în picioare, mulţi spectatori, localnici şi turişti. Am făcut şi noi cȃteva poze, am pus un bănuţ în pălăria cu care au trecut apoi printre rȃnduri pentru a strȃnge donaţii şi am rugat pe una dintre fete să se fotografieze cu mine. Mare a fost bucuria mea cȃnd am văzut că fata nu numai că a acceptat, dar le-a chemat şi pe toate celelalte pentru a face poze cu ‘una chica estranjera’, adică cu mine. M-au întrebat cum mă cheamă şi de unde sunt şi au părut puţin încurcate cȃnd le-am spus de Romȃnia… nu sunt sigură că auziseră de aşa ceva.

 

Impreuna cu dansatoarele in Veracruz, Mexic

 

În piaţă, nu începuse fiesta aşa cum mă aşteptam eu, ci o întȃlnire religioasă cu muzică şi multă vorbărie. Nu cred că era o întȃlnire catolică, poate baptistă, dar nu sunt sigură. Era genul acela de întȃlniri pe care le-am mai văzut la televizor, cȃnd un preot /predicator stă în faţă şi vorbeşte la un microfon, iar lumea de pe scaune participă din cȃnd în cȃnd cu strigăte şi chiote de ‘Si, Signore’ … din cȃnd în cȃnd un cor începea să cȃnte, iar oamenii de pe scaune se ridicau şi se alăturau corului, cȃntȃnd cu braţele ridicate spre cer. Deci, fiesta mea de salsa nu era decȃt o adunare religioasă.

 

IMG_8541a

          Noroc că la cȃţiva metri mai încolo, la terase, atmosfera se mai încinsese, alţi mariachi începuseră să cȃnte, alţi oameni de la mese îi aplaudau şi plăteau.

Mariaci in Veracuz Mexic

 

Mariachii veracruzani

 

          Începea uşor să se întunece, piaţa îşi schimba culorile şi oamenii prindeau mai multă viaţă, odată cu răcoarea care se lăsa peste oraş. O mulţime de oameni ieşiseră acum pe străzi, majoritatea cu copii şi căţei. Foarte mulţi îşi ocupaseră locurile pe bordurile de piatră din jurul pieţii, alţii erau la terase, alţii încă se plimbau prin faţa tarabelor cu îmbrăcăminte şi mȃncare. Încă un număr mare de oameni se ruga alături de predicator pentru binele omenirii şi pentru iertarea păcatelor. Unii îşi lustruiau pantofii. Pe lȃngă aceştia, fel de fel de vȃnzători ambulanţi la tarabe sau care se plimbau cu marfa în spate. Vindeau de toate – hamace, vată de zahăr, baloane, rochii, bluze, dulciuri, flori.

 

Veracruz - Vanzatoare ambulanta

 

Vanzator de hamace in Veracruz Mexic

 

Veracruz Mexic - Lustrangii de pantofi

 

IMG_8616a

 

IMG_8543a

 

Am cumpărat şi noi nişte alune şi cȃteva feliuţe de cocos de la o doamnă care s-a lasat cu greu fotografiată.

 

Taraba cu bunatati in Veracruz

IMG_8610a

          O femeie cu un bebeluş la sȃn s-a plimbat prin piaţă toată după amiaza,  încercȃnd să vȃndă ceva, dar nu aş putea spune sigur ce. La noi nu a venit niciodata, mergea numai pe la localnici şi cȃteodată chiar vindea, dar nu am văzut ce. Ştiu doar că noi am văzut-o pe ea şi pe la ora 15, şi la 18 şi la 22.30, înainte să plecăm, şi copilaşul era în aceeaşi poziţie -adormit, sau semi-adormit, în cea mai firească şi naturală poziţie pentru un bebeluş de cȃteva luni.
Veracruz Mexic - vanzatoare ambulanta

 

IMG_8764a
          Din pacate, timpul nostru expirase. Se făcuse ora 22 şi trebuia să ne întoarcem la vapor. Piaţa era şi mai animată. Terasele erau pline, muzica se auzea acum din mai multe locuri şi fiesta se pare că abia începea cu adevărat. Pentru unii începea, dar, pentru noi ea luase sfȃrşit.

 

 

Veracruz, aşteaptă-ne, că ne întoarcem peste 42 de zile!!!

 

CITIŢI ÎN CONTINUARE:

Veracruz la plajă

Fiesta veracruzana

Piaţa Hidalgo

Galerie foto:

You can leave a response, or trackback from your own site.

6 Responses to “Veracruz – primele impresii – fragment de jurnal HS BACH”

  1. Mioara Danilovici says:

    Am simtit bucurie si entuziasm citind acest fragment de jurnal.Foarte frumos redat totul!Sunt interesante aceste fieste traditionale.Cu povestirile tale,Oana,am colindat si eu pe multe meleaguri din lume!!!Multumim ca ne povestesti si noua!

  2. Anonymous says:

    Mi-a placut plimbarea din dimineata asta prin Veracruz. Acum gata ca trebuie sa ne pregatim pt scoala!:-)
    monica

  3. Anonymous says:

    cand o sa ma fac “mare”o sa vizitez si eu Veracruzul,dar pana atunci citesc cu placere ce scrii tu.Mi-a placut foarte mult–un anonim din Galesu

  4. ici-colo.ro says:

    suna bine acest Veracruz, Oana; sigur o sa mai intorc pe aici, mai ales ca vad ca ai niste fotografii grozave 🙂

    drum bun mai departe!

  5. Elena Manea says:

    Mi-a placut Veracruz-ul. Mult. E un motiv sa ne amintim de bucuriile simple, sa apreciem o zi de duminica. Pentru cateva minute am fost cu tine si la far, si la piata de artizanat. Sunt incantata ca am petrecut impreuna . Te imbratisez.

Leave a Reply