Veracruz, la plajă – Jurnal HS Bach – iulie 2013

          Anul acesta, la fel ca anul trecut, ni s-a întȃmplat un lucru pe care am fi preferat să-l evităm. Ne-am bucurat întotdeauna atunci cȃnd am dat iarna de acasă pe o vară la tropice şi am făcut baie în apă de 30 de grade cȃnd acasă cădeau primii fulgi de nea. Cȃnd ni s-a întȃmplat exact invers, nu a mai fost la fel de plăcut. Anul trecut, în luna iulie, am admirat balenele în Golful Nuevo îmbrăcată cu geacă groasă de iarnă şi cu căciula pe cap, în timp ce acasă temperatura ajunsese la aproape 40 de grade şi turiştii de pe plaja din Mamaia nu ştiau unde să se mai ascundă de soare.
          Acum nu este chiar la fel. Vara ne urmăreşte peste tot, de ambele părţi ale Oceanului Atlantic, dar noi nu suntem în vacanţă şi nu putem să ne bucurăm la maxim de ceea ce iubim atȃt de mult. De aceea, profităm de orice mică oportunitate care ni se iveşte şi, în toate porturile în care ajungem, căutăm cu disperare o plajă şi o apă să ne bălăcim. Nu întodeauna o găsim, dar în Veracruz, pe malul Golfului Mexic, marea este caldă o jumătate de an şi fierbinte în cealaltă jumătate. Luna iulie se încadrează în cea de-a doua jumătate şi noi nu puteam să lipsim de la întȃlnirea cu vara mexicană.
          Am plecat de la vapor imediat după masa de prȃnz, împreună cu prietena nostră Melodie – fosta pasageră care a venit să ne viziteze în Veracruz, după 42 de zile de aventuri prin Mexico City. Un taxi ne-a dus la plajă, într-un alt orăşel de pe malul Golfului Campeche (parte din Golful Mexic), puţin mai la Sud – Boca del Rio şi călătoria a durat cam 20 de minute (ne-a costat 5$).
          Cȃnd am ajuns la plaja ‘La bamba’ am avut un fel de şoc. Plaja era invadată de mese şi scaune din plastic aşezate unele lȃngă altele cu mare grijă, astfel încȃt să poată cuprinde cȃt mai multe. Toate mesele aveau şi umbrele deasupra, astfel încȃt, oriunde priveai, nu vedeai decȃt o mare uriaşă de umbrele ce adăposteau o mare şi mai uriaşă de oameni.

 

La plaja Veracruz

 

IMG_1017a

 

Veracruz plaja

 

          Unii oameni stăteau pe scaune, mesele erau pline cu fel de fel de băuturi, farfurii şi diverse recipiente cu mȃncare, ca la un picnic. Alţii erau în apă, unde era mare îngrămădeală, aproape om lȃngă om, majoritatea îmbrăcaţi cu tricouri şi pantaloni (scurţi sau lungi). Nimeni nu stătea la soare, pe nisip. Din apă se duceau direct pe scaunele de sub umbrele şi alţii le luau locul în apă. Unii părinţi mai zăboveau cȃteva minute pe nisip, chiar la mal, unde se jucau cu copiii, dar apoi se retrăgeau repede sub umbrelă. De peste tot se auzea muzică, atȃt tradiţională, cȃt şi internaţională, era un vacarm de nedescris, dar o atmosferă veselă, de sărbătoare. Nu era nicio sărbătoare, ci doar o zi obişnuită de duminică. Eram singurii turişti albi din zonă, toţi ne priveau curioşi, dar zȃmbitori, iar vȃnzătorii de la tarabe şi băieţii care se ocupau cu închiriatul meselor ne invitau ba la un suc, ba la un chorizo. Aşa am aflat că o masă cu 4 scaune costa 400 de pesos pentru o zi întreagă (~ 40$), fără niciun suc inclus sau altceva. Majoritatea oamenilor îşi aduseseră propria mȃncare de acasă, ca la un adevărat picnic, dar alţii cumpărau şi de la terase.
          Melodie a vrut să-şi cumpere ceva de băut şi a dorit, în mod special, suc de cocos, direct din nucă, aşa că ne-am oprit la o terasă, ea a comandat ce voia să bea şi, în timp ce aşteptam să-i pregătească ei băutura, mi-a venit şi mie o idee genială. Am văzut pe o masă un ananas frumos decorat şi cu două paie în el şi mi-am amintit de fresh-ul de ananas pe care l-am servit pe insula Samal, în Filipine. Am zic că merită să încerc şi eu un fresh de ananas mexican. I-am întrebat pe cei doi băieţi de la terasă dacă îmi pot face şi mie unul, sin alcohol (fără alcool) şi am aşteptat cȃteva minute, foarte cuminţi şi veseli să ne luăm băuturile în primire.

 

??????????????????????

Băutura lui Melodie arăta foarte bine, dar ananasul meu era o adevărată operă de artă. Şi preţul a fost pe măsură, special pentru nişte stupid tourists care nu întreabă preţurile înainte – aproape 25$. Ne-am enervat puţin, Melodie a spus că nu-i normal aşa ceva, băutura ei costa ~2$ în Mexico City, iar aici mai mult de 6$. Ananasul nostru a fost 18$ dar, nu era nici pe departe un simplu fresh de ananas ca cel din Filipine, ci un amestec de ananas şi lapte de cocos, foarte dulce şi nu foarte rece, cum mi l-aş fi dorit eu. În fine, ne-am dat seama că vina fusese, de fapt, a noastră pentru că nu am întrebat în avans şi nu am mai avut ce să facem, mai ales, după ce vȃnzătorul ne-a arătat şi lista de preţuri care confirma exact ceea ce ne ceruse el. Era, bineînţeles, o listă de preţuri pentru turişti, nu pentru localnici, dar vina a fost complet a noastră. Acum nu aveam decȃt să ne mulţumim cu ceea ce am cumpărat şi să încercăm să facem puţin haz de necaz. Ceea ce am şi făcut, pȃnă la urmă.

 

IMG_1010a

          Plaja era foarte interesantă, dar nu atȃt de potrivită pentru nişte europeni pudici ca noi, veniţi la plajă cu costumele de baie. Nu ne-am fi integrat deloc în acel peisaj în care aproape toate femeile făceau baie în pantaloni şi tricouri, iar bărbaţii erau la fel de îmbrăcaţi ca atunci cȃnd merg la o partidă de fotbal, de exemplu. Aşa că, după ce am privit şi fotografiat puţin în jur, am hotărȃt să plecăm la o altă plajă despre care am aflat că este puţin mai retrasă şi nu aşa aglomerată. Nu aveam de mers decȃt 20 de minute şi am plecat pe jos, pe marginea drumului, admirȃnd tot ceea ce ne apărea în cale, indiferent dacă acel ceva chiar merita admiraţia noastră sau, dimpotrivă. Cristi căra ananasul ca pe un trofeu, din cȃnd în cȃnd mai beam din el toţi trei, dar afară era atȃt de cald şi sucul atȃt de dulce, încȃt ne făcea sete şi mai mare. La un moment dat eu am vrut să-l aruncăm, dar Cristi a spus că, pentru cȃţi bani am plătit pe el, o să-l luăm la vapor să-l ‘împăiem’.
          Pȃnă la urmă, am hotărȃt să luăm un taxi şi foarte bine am făcut. Plaja nu era deloc departe, dar, dacă am fi continuat să mergem aşa nu am fi ajuns niciodată acolo unde ne doream, pentru că plaja ‘Fiesta Americana’ era exact în direcţia opusă. Taxiul nu ne-a lăsat pe stradă, ci a coborȃt chiar pe plajă şi ne-a dus pȃnă aproape de capăt, lȃngă cele două hoteluri turn care dau şi numele zonei .

 

Hotel Fiesta Americana Veracruz

 

          Plaja era, cu adevărat, diferită de cea pe care o vizitasem anterior. Semăna mult cu plaja noastră de la Corbu sau Vadu, era destul de lată, cu nisip gri-negru şi nu era foarte aglomerată. Spre deosebire de plaja ‘la bamba’ care era invadată de mese şi umbrele, această plajă era invadată de maşini. Aliniate frumos pe primul rȃnd de lȃngă mare, maşinile erau parcate fie în perechi, fie individual şi ofereau baze serioase pentru umbrare imense care adăposteau familii extinse – bunici, copii, nepoţi, unchi şi mătuşi.

 

Plaja Veracruz

 

Veracruz -duminica la plaja

         

          Cu toţii erau organizaţi că la adevărate picnicuri, cu mese, scaune, umbrare sau umbrele, grătare, muzică şi voie bună. Unii petrecăreţi erau veniţi cu motocicletele, iar alţii cu maşini deosebite.

 

IMG_1138a

Red car Veracruz

         

          Aici nu se plătea nicio taxă şi plaja era pentru toată lumea. Copiii se jucau pe malul mării, făceau castele sau îşi îngropau surorile mai mari în nisip pȃnă la gȃt, apoi se răcoreau în apă.

 

Castele de nisip Veracruz

 

Having fun in Veracruz
           Se răcoreau este cam mult spus pentru că apa nu avea nici pe departe această calitate din moment ce avea în jur de 38 de grade. Ne-am găsit şi noi un loc liber între două maşini şi ne-am amplasat tabăra şi pe prietenul nostru, ananasul.
          Am intrat în apă şi nu am mai ieşit decȃt după două ore. A fost pentru prima oară în viaţa mea cȃnd am experimentat o astfel de mare. Apa avea o culoare verzuie şi nu era foarte sărată pentru că în această zonă – Golful Campeche – se varsă mai multe rȃuri.

???????????????????????????????

                   Nu am văzut niciun peşte, cu toate că un domn mai în vȃrstă îşi încerca norocul la pescuit puţin mai în larg, unde apa îi venea pȃnă la genunchi din cauza unor diferenţe de nivel. Nu l-am văzut să prindă ceva, dar l-am văzut mai tȃrziu la masă la vecinii noştri şi ei chiar peşte scoseseră de pe grătar. Poate veniseră cu el de acasă sau poate chiar îl pescuiseră acolo.

          Din cȃnd în cȃnd, pe plajă treceau fel de fel de vȃnzători ambulanţi ce împingeau cărucioare cu băuturi răcoritoare, fructe şi mȃncăruri gătite pentru cei ca noi, care nu venisem cu bucătăria după noi.

 

Vanzator ambulant plaja Veracruz

??????????????????????

          Prietenul nostru, ananasul, ne-a oferit cȃteva ‘momente vesele’. Încerca şi el, săracul, să se revanşeze într-un fel pentru că gustul a lăsat mult de dorit. Ne-am fotografiat cu el în diferite ipostaze şi i-am acordat cam multă atenţie, pentru cei 18$ cȃt valora.

IMG_1102a

          Apoi l-am părăsit. L-am lăsat acolo, pe malul mării, să mai înveselească şi pe alţii, iar noi am plecat mai departe, bucuroşi că am făcut cunoştinţă pentru prima oară cu apele Golfului Mexic, dar nerăbdători, în acelaşi timp,  să ne întoarcem pe tărȃmuri cunoscute şi dragi. Piaţă Catedralei din Veracruz se pregătea de fiesta şi abia aşteptam să o revedem la ceas de seară.

CITIŢI ŞI DESPRE:

Galerie foto:
 
You can leave a response, or trackback from your own site.

3 Responses to “Veracruz, la plajă – Jurnal HS Bach – iulie 2013”

  1. Cora says:

    Ah, ce frumos! Ultima fotografie este preferata mea! 🙂

  2. costica a. says:

    foarte frumos–felicitari pentru prezentare-ma gandesc ca meritati un premiu din partea celor din Veracruz pentru reclama.Precis data viitoare o sa primiti o bautura mult mai ieftina.Astept continuarea.

Leave a Reply