Vacanţa în Thailanda, insula Lanta – ianuarie 2011

          Vacanţa noastră în Tailanda a început pe 15 decembrie şi, după ce am petrecut aproape 3 săptămâni în insula Tao (povestea aici) din Goful Tailandei, am hotărât că ar fi păcat să plecam acasă fără să vedem, măcar puţin, şi câteva insule de pe cealaltă coastă a Tailandei, adică din Marea Andaman.  Am avut de ales între Phuket, Phi Phi şi multe alte insule mai mici şi mai puţin cunoscute şi, pentru că ne doream un sfârşit de vacanţă mai liniştit, am ales Lanta.

  

          Cum se ajunge in Lanta:

          Arhipelagul Ko Lanta are 52 de insule, se află în Marea Andaman şi aparţine de Provincia Krabi. Numai cele două insule Ko Lanta Yai şi Ko Lanta Noi şi câteva insule mai mici oferă spaţii de cazare. Aici se poate ajunge cu feribotul din Krabi.

          Pentru că noi ne aflam în Tao, am cumpărat un “joint ticket” de la o agenţie de turism, am plătit pe el ~30$ pentru două persoane şi acest bilet includea următoarele : transport de la resortul nostru până în port, bilet la  vaporaşul de noapte până la Chumpon, autocar de la Chumpon până în Krabi (~ 4 ore) şi ferry din Krabi până în Lanta.  Drumul a fost foarte uşor, în vaporaş am dormit foarte confortabil, drumul cu autocarul a fost interesant pentru că am putut vedea câteva locuri frumoase, chiar dacă doar pe geam.

In vaporasul de noapte catre Surathani
 în vaporaşul de noapte
         
          Unde ne cazăm:
          Oferta turistică este variată, dar predomină resorturile de confort mediu, echivalentul categoriei 3 stele europene, cu absolut toate dotările necesare – băi proprii, aer condiţionat/ventilator, frigider, televizor – la preţuri cuprinse între 15-20 $/ camera. Existau şi bungalouri mai modeste, cu băi proprii, dar doar cu apă rece şi  ventilator şi acestea se puteau închiria cu 10$/camera.
          Noi am ajuns în Lanta odată cu ploaia, o ploaie torenţiala, dar caldă şi, pentru că nu aveam nimic rezervat, am început să căutăm. Ştiam sigur că nu o să facem o alegere prea buă pentru că ne grăbeam, eram cam uzi şi, cu două rucksace în spate, nu era foarte plăcut. Aşa că ne-am oprit la al doilea resort care ne-a ieşit în cale, un loc foarte drăguţ, chiar pe malul mării, dar cam aglomerat.  Singura cameră pe care am găsit-o liberă costa doar 10$, dar avea baie doar cu apă rece.  Am plătit pentru două nopţi pentru că ştiam sigur că vom găsi ceva mai bun. Şi aşa a fost. A doua zi am închiriat un scuter şi am plecat să căutam un resort liniştit, aproape de mare, cu apă caldă şi cu preţ bun şi chiar am găsit.

Lanta, Tailanda, cu scuterul la plimbare

 

          “Wonderful resort” este proprietatea unei familii tailandeze, se află la 50 de metri de plaja  “ Phae Beach” şi este compus din 19 căsuţe individuale, toate cu balcon, baie cu apă caldă, aer condiţionat şi o astfel de căsuţă costă doar 15$/seară. Aşa că, ne-am decis repede şi am rezervat camera pentru următoarele 12 zile.

 

Wonderful Resort, Lanta, Tailanda
Wonderful Resort

          Ceea ce mi-a plăcut foarte mult aici a fost curăţenia din camere şi modul foarte original în care turistul anunţa că vrea să i se schimbe lenjeria şi prosoapele. Camera şi baia se curăţau zilnic, dar lenjeria se schimba la cerere. Nu trebuia decât să scoţi lenjeria de pe pat şi, împreună cu prosoapele, să le pui în cameră, undeva pe jos. Atunci camerista ştia şi , până te întorceai de la plimbare, camera era complet schimbată şi curată. Puteai să ceri asta în fiecare zi sau la 4-5 zile, cum ar fi fost normal.
          Unde mâncăm :
          Ȋn insulele tailandeze mai mici, cum sunt Lanta şi Tao, predomină restaurantele mici, localuri în care lucreaza, în general, toată familia, cu câteva mese şi cu mâncarea făcuta aproape în faţa clientului. Să mănânci la un restaurant de acest gen nu este un lux, mâncarea tailandeză fiind extraordinar de ieftină iar mâncarea europeană oricum mult mai ieftină decat la ea acasă. Nu există nici un lanţ renumit de fast-food, acestea fiind interzise prin lege, tocmai pentru a proteja piaţa internă şi pe localnicii care sunt, majoritatea, implicaţi în turism şi domeniile adiacente.  O masă decentă la un astfel de restaurant costa în jur de 7-8$ pentru două persoane, cu câte un suc de fructe inclus. Dacă ajungeţi în Lanta, chiar oriunde în Tailanda, trebuie neaparat să încercaţi clătita cu banane, nu ştiu dacă este un desert tradiţional, dar se serveşte peste tot, atât în restaurant , cât şi la vânzătorii ambulanţi de pe stradă şi costă doar 1$.

Banana pancake, Lanta, Tailanda                                   – Clatită cu banane
          Cum ne distrăm:
          Lanta este o insulă liniştită, potrivită, în special, pentru familii cu copii care vin aici să se bucure de mare, de soare, de plimbări prin jungla. Dacă eşti în căutarea distracţiei şi a vieţii de noapte, atunci trebuie să te îndrepţi spre alte insule, cum ar fi Phuket sau Phi Phi.
          Pentru a străbate toată insula, cel mai indicat este să închiriezi un scuter, pentru care plăteşti doar  5 $/zi, drumurile sunt foarte bune, cu excepţia drumurilor forestiere, prin junglă. Atunci când închiriezi, trebuie să fii foarte atent de unde închiriezi, să verifici cu atenţie scuterul, să observi şi să notezi de faţă cu proprietarul toate loviturile sau zgârieturile ca să nu ai surprize la înapoiere. Scuterele nu au nici un fel de asigurare şi atunci proprietarii încearcă să-şi recupereze pagubele ceea ce este normal atunci când tu ai cauzat dauna, dar nu întotdeauna este aşa şi nu este plăcut să plăteşti atunci când nu eşti de vină. Am auzit multe discuţii de acest gen şi în acest caz nu prea ai ce face pentru că paşaportul tău se află la ei şi, ca să-l primeşti înapoi, trebuie să se ajungă la o înţelegere. De aceea, trebuie să fiţi vigilenţi.
         Noi am închiriat de la o doamnă foarte drăguţă care avea o agenţie chiar în port, am plătit 5 $/zi pentru un scuter aproape nou-nouţ şi ne-am împrietenit atât de bine cu doamna, încât tot de la ea  am cumpărat biletele pentru o excursie prin mai multe insule şi chiar biletele de întoarcere în Kuala Lumpur, de unde aveam avionul spre casă.
 
rsz_img_5363
 
          Lanta are plaje foarte frumoase care nu se aglomerează niciodată, nici măcar în sezonul de vârf, aşa că oriunde găseşti un loc bun să-ţi amplasezi un hamac şi  să-ţi petreci întreaga zi citind şi admirând marea.

Siesta in hamac, Lanta, Tailanda

 

Long Beach, Lanta, TailandaLong Beach
National park Beach, Lanta, TailandaNational Park Beach
Nui Beach, Lanta, TailandaNui Beach
Phrae Beach, Lanta, TailandaPhae Beach


          Dacă vrei să mergi  prin junglă, există agenţii care organizează astfel de excursii, poti să optezi pentru o călătorie cu elefantul sau poti să angajezi  un ghid care să te ducă în inima junglei să poţi vedea natura mai de aproape.

 

Lanta, Tailanda, mijloc de transport pentru turisti

 

Plantatie de cauciuc, Lanta, TailandaArbore de cauciuc

     

        Hin Daeng şi Hin Muang sunt printre cele mai cunoscute zone pentru scufundări din Tailanda. Pentru că noi făcusem scufundări în insula Tao am fi vrut să  încercăm şi aici, auzisem că în Marea Andaman sunt şanse foarte mari să vezi broaşte ţestoase şi pisici de mare, dar preţurile ni s-au părut puţin cam mari pentru bugetul nostru. Ȋn insula Tao, plăteai ~ 15$ pentru o scufundare şi în acest preţ aveai inclus atât transportul cu barca, cât şi echipamentul, puteai, bineînţeles, să plăteşti două scufundari în aceeaşi excursie  sau puteai să plăteşti pentru mai multe zile şi atunci negociai un preţ avantajos. Ȋn Lanta, însă, existau doar nişte oferte clare şi nediscutabile, puteai să te înscrii pentru o excursie de 2-3 zile pe un yacht/barcă, aveai mâncarea inclusă şi maximum 3 scufundări pe zi, dar, plăteai pentru acest pachet ~300$/persoană şi trebuia să ai propriul tău echipament. Nu ştiu căt ar fi costat dacă trebuia să închiriezi şi echipamentul. Ne-am dat seama că Lanta nu este un loc potrivit pentru scufundări, datorită faptului că cele două zone renumite pentru diving se află destul de departe, cam la 3 ore de mers cu barca, deci, mult mai aproape de Phi Phi şi, de aceea, mult mai scump.

          Noi am fost doar  într-o singură excursie cu un vaporaş şi am vizitat patru insule din apropiere – Ngai, Cheuk, Kradan şi Mook. Excursia a început la 8 dimineaţa  când un taxi ne-a preluat din faţa resortului şi ne-a dus în port, de acolo am luat vaporaşul, am avut băuturi răcoritoare şi fructe la discreţie şi la prânz am servit masa, pe insula Kradan, un fel de buffet cu mâncare tailandeză foarte bună şi foarte multă. Pe insula Mook, am vizitat “Peştera de Smarald” şi pentru a ajunge la ea, a trebuit să înotăm cam 20 de metri printr-un tunel săpat în stâncă, singurele lumini care ne arătau drumul erau lanternele ghizilor noştri, dar, când am ajuns de partea cealaltă, peisajul era de vis. Parcă ne aflam în centrul unui Vulcan, cu pereţi de stâncă înalţi de câteva sute de metri de jur împrejur, dar cu vegetaţie luxuriantă, cu păsări care cântau şi cu o apă incredibil de verde. A fost, într-adevăr o experienţă de neuitat.  Această excursie s-a încheiat în jurul orei 17 cu o plimbare prin canalele cu mangrove şi a costat 15$/persoană.

 

Insula Kradan, Tailanda



Insula Mook, Tailanda-Insula Mook-
Cu barcuta printre mangrove, Lanta, Tailanda
printre mangrove
         
          Trebuie să povestesc o întâmplare foarte interesantă legată de această excursie. Pe insula Kradan, ne-am oprit cam pentru o oră jumătate, timp în care am făcut baie, snorkeling şi am mâncat. Grupul nostru era format doar din 8 persoane şi  trei însoţitori -trei băieţi tineri, tailandezi. După ce toţi am mâncat, ce şi cât am vrut fiecare, ghizii noştri au mâncat şi ei. Ȋncepeam să ne pregătim de plecare, dar pe masă rămăseseră încă tăvile cu multă  mancare în ele, câteva sticle cu  apă şi suc, chiar şi câteva felii de pepene şi de ananas. Şi atunci, s-a întâmplat ceva extraordinar. Un grup de 3 tineri europeni, două fete şi un băiat, s-au apropiat de noi şi i-au întrebat pe însoţitorii noştri: “Anything  left over?”  Mâncare rămăsese, într-adevăr, multă, aşa că era şi pentru ei, nu aveam de gând să o luăm acasă, nici noi şi nici ghizii noştri.  Eu chiar am crezut că acea mâncare va fi împărţită, la sfârşit, între cei trei tailandezi ai noştri, dar, ei nu aveau de gând aşa ceva, chiar unul dintre ei s-a dus repede până la vaporaş şi s-a întors cu oala cea mare de orez, pe care apucase să o ducă acolo. Astfel, musafirii noştri au fost invitaţi la masă şi chiar s-au pus pe mâncat. Noi trebuia să plecăm, dar am mai aşteptat zece minute ca ei să temine de mâncat şi, la sfârşit, unul dintre ghizi le-a dat şi cele 3 cutii de cola care rămăsesera, nu s-au gandit să le ia acasă nici măcar pe acelea. Oricât de săraci erau ei, au văzut că aceşti trei tineri francezi erau mai săraci decât ei, din moment ce veniseră să ceară de mâncare.  Am aflat apoi că ei călătoresc astfel prin toată lumea, pe această insula dormeau în corturi pe plajă, fără să plătească nimic şi, din când în când, primeau  mâncare în acest fel. Dar, nu întotdeauna, au noroc. Fusese ziua lor norocoasă. Această întâmplare chiar m-a impresionat.
 
          Pentru noi, Lanta a însemnat plaje  superbe, mare incredibilă, plimbări lungi pe mal de mare la apus de soare, cu picioarele în apă şi mâinile pline de scoici, care de care mai frumoase,  multe ore în hamac la umbra unui arbore de casuarina, plimbări cu scuterul de la Nord la Sud şi de la Vest la Est, prin toate satele şi pe toate străzile. Şi a mai însemnat ceva. Am văzut cum se poate trăi în pace şi bună înţelegere, într-o insulă în care peste 80% din populaţie este de religie musulmană, iar restul sunt budhisti sau hinduşi, chiar şi creştini. Peste tot am fost extraordinar de bine primiţi, iar zâmbetul nu a lipsit niciodată.
 
La plimbare prin satele musulmane, Lanta, TailandaCase musulmane
Case musulmane in Lanta, tailandacase musulmane
rsz_img_5719

 

Maimuta cersetoare in lanta, Tailanda

          Cele două săptămâni au trecut repede şi am ajuns, astfel, la capătul vacanţei noastre. Sperăm să ne reîntoarcem curând pe aceste meleaguri.

CITIŢI ŞI ARTICOLUL MEU DESPRE INSULA LANTA PUBLICAT PE  www.ghiduri-turistice.info :

VACANŢA ÎN INSULA LANTA

Galerie foto:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply



Hit Counter by technology news