Este o frumoasă zi de februarie, afară ninge cu fulgi mari şi este cam friguţ (pentru gusturile mele), privesc pe geam la albul imaculat care ne înconjoară şi mă gândesc la zilele însorite de vară, la nisipul auriu şi fierbinte sub tălpi, la marea albastră şi nesfârşită. Nu mai este mult până la vară, ştiu bine, dar timpul trece prea repede pe lângă noi, aproape fără să simţim şi trebuie, din când în când, să-l oprim, să avem timp şi noi să mai respirăm, să mai visăm, să mai trăim.

 

Zgârâie-norii sunt primele imagini care te frapează când ajungi în Singapore şi apoi curăţenia, poate că ordinea nu e tocmai aceasta, dar, într-adevar, curăţenia este aici exemplară, este un mod de viaţă, aproape o religie, o emblemă a oraşului şi o mândrie pentru cetăţenii  acestei mici ţări. Cu o populaţie de ~5 milioane de oameni de diferite rase şi religii, dintre care numai ~ 3 milioane nativi, Singapore este una dintre cele mai prospere ţări din lume, cu cea mai mare densitate de milionari şi cu un produs intern brut per capita de ~50.000$ (pentru a face o comparatie, în Romania, acelaşi indicator economic este de ~8000$). Ne aflam, deci, într-o ţară bogată şi  scumpă, spre deosebire de restul zonei asiatice, dar, după standardele europene, aş putea spune că Singapore se apropie ca preţuri de multe capitale europene.  Noi ştiam ce ne aşteaptă şi nu ne-am speriat deloc. Ȋn afară de hotel care ni s-a parut cam scump în raport cu preferinţele noastre şi cu experienţele trecute, restul nu era scump deloc, chiar foarte ieftin, în anumite cazuri. Ȋn urmă cu un an, în vacanţa noastră din Tailanda, am plătit între 15 şi 30$ pe cameră cu absolut tot confortul. De data asta, camera a costat 90$, la un frumos hotel de 3 stele. Dar Singapore este al patrulea centru financiar din lume şi pe locul doi la cazinouri si jocuri de noroc, ceea ce înseamnă că un hotel de 90$/seară ( 1$ = 1,5SG$)  a fost o alegere bună şi norocoasă, ţinând cont de faptul că cele mai multe hoteluri aveau preţurile de la 250$ în sus. Este adevărat că am fi putut face şi o alegere mai economicoasă pentru că în Singapore există şi camere în hosteluri, unde se plăteşte în jur de 20-25$ pentru un pat, dar, în perioada aceasta a anului, toate hostelurile erau pline şi noi nu am putut să ne facem o rezervare mai din timp. Aşa că ne-am bucurat de o ‘vacanţă mai de lux’, chiar dacă orele petrecute în camera de hotel au fost foarte puţine din moment ce peste 16-17 ore umblam pe străzi, iar când ajungeam în cameră adormeam în drum spre pernă.
Ȋn prima după amiază am făcut întâi cunoştinţă cu metroul singaporez. Privind imensa hartă de la intrare, ne-am dat seama că puteam ajunge cu uşurinţă în absolut toate punctele importante ale oraşului şi apoi, după ce ne-am şi suit în primul metrou, am realizat că se putea ajunge oriunde şi în timp foarte scurt. Trenurile veneau la intervale de 2 minute, majoritatea erau fără şofer (mecanic) şi staţiile nu se aglomerau niciodată … asta până la proba contrarie (în noaptea de Revelion a fost cu totul altceva). Preţurile cartelelor erau în funcţie de distanţă, cea mai ieftină costa 2.2 SG$, dar, din această sumă, 1 SG$ reprezenta o garanţie pentru cartelă, garanţie pe care o recuperai  de fiecare dată, dintr-un tonomat.
Prima impresie asupra oraşului nu a fost diferită de cea de anul trecut. Câteva cuvinte îţi vin repede în minte când vrei să caracterizezi acest oraş minune – zgârâie nori, curăţenie, flori, oameni zâmbitori şi eleganţi, mirosuri asiatice şi mulţi, foarte mulţi turişti de toate naţionalitătile, culorile şi religiile. Ca peste tot în lume, cei mai mulţi turişti erau chinezi de toate vârstele, dar spre deosebire de alte zone, aici am văzut cei mai mulţi turisti indieni şi arabi. Indieni bogati cu familii numeroase, arabi cu rochii albe, dar şi îmbrăcaţi modern, cu femei acoperite total, dar şi descoperite, cu copii mulţi îmbrăcaţi frumos şi majoritatea cu camere foto de ultimă generaţie. Am mai văzut apoi o altă categorie de turisti – pakistanezi, somalezi, indieni, filipinezi – aceştia erau dintre cei care muncesc în Singapore pe timpul anului, dar acum, îşi aduseseră familiile pentru a petrece împreună sfârşitul anului.
Chiar din prima zi am descoperit un restaurant drăguţ şi ne-a plăcut atât de mult încât aici am mâncat câte o masă în fiecare zi, până în ultima seară, cu câteva ore înainte de a merge la aeroport.

Acest tip de restaurant ne-a plăcut foarte mult şi în Kuala Lumpur şi cred că este specific zonei asiatice. Este un restaurant cu mai multe restaurante în el, mesele se aflau atât afară, cât şi în interior, în mijloc, şi erau la comun iar de jur împrejur se găseau restaurantele specifice diferitelor ţări . Tot la comun se adunau şi spălau şi farfuriile, apoi erau împărţite fiecărui local în parte, nu ştiu după ce criterii pentru că absolut toate farfuriile erau identice. Aveai la alegere, mâncare chinezească, vitnameză, coreană, japoneză, malaieziană, tailandeză si nu trebuia să ştii prea multă engleză ca să citeşti meniurile (toate erau scrise şi în engleză), era suficient să priveşti pozele şi te hotărai pe loc ce vrei să mănânci. Am ales şi noi la unul din multele restaurante  ceva cu multe legume şi carne de pui, asezonate, bineînţeles, cu sosuri şi orez, am mâncat în acelaşi loc zi de zi şi abia în ultima zi am întrebat, din curiozitate, din ce ţară era mâncarea pe care o alesesem noi … am aflat astfel că, pentru 3$/porţia, mâncasem mancare din Myanmar, semăna mult cu ceea ce mâncasem în Tailanda, dar este şi explicabil, influenţele gastronomice nu ţin cont de graniţele statale.

Ȋnainte de a ajunge la acest restaurant, luasem o gustare la o tarabă pe stradă – nişte frigărui cu carne de creveţi şi crabi, o minunăţie … ne-au placut foarte mult şi, de aceea, ori de câte ori ajungeam în zonă, cumpăram câte două frigărui şi ne mai amăgeam puţin foamea, până ne hotăram, cu greu, să pierdem o oră atât de preţioasă la o masă adevarată.

          Nu mai aveam prea mult timp la dispoziţie, aşa că a trebuit să părăsim ‘brazii’ ca să intrăm în alt paradis, Gradina de Orhidee. Aici, culorile şi mirosurile erau parcă de pe altă lume, nu ştiai unde să te uiţi mai întâi, ce să fotografiezi,  ce să miroşi. Am făcut peste 200 de poze, aşa o să pot oricând să mă întorc în grădină doar privind pozele … ar fi fost frumos să pot înmagazina şi parfumul pe care l-am respirat noi în cele 2 ore pe care le-am petrecut printre miile de flori delicate şi frumos colorate.

 

 

 

 

 

        Sentosa este a doua insulă ca mărime după Singapore, se află la ~ 500 de metri de coasta sudică a insulei-mamă şi are o suprafaţă de 5 km pătraţi. Cu sute de ani în urmă era locul de refugiu al piraţilor mării, acum este o “fantasy island”, creată special pentru a distra şi fascina peste 5 milioane de turişti care o vizitează anual. Pentru a ajunge pe insulă există mai multe posibilităţi. Se poate ajunge cu telegondola, cu  metroul pe sub apă, cu barca sau chiar pe jos, pe un superb pod pietonal, lung de ~500 de metri.
Drumul cu telegondola durează aproximativ 12 minute, costă 25SG$ şi oferă o splendidă panoramă asupra oraşului şi portului. Inaugurate în 1974, cabinele au fost modernizate de câteva ori până acum, pot transporta până la 1400 de persoane/oră, au podelele din sticlă şi sunt suspendate la ~ 60 de metri deasupra nivelului mării.

          Noi am ales să mergem pe Sentosa cu metroul, drumul a durat 3 minute şi a costat 1 SG$. Am ajuns pe insulă la 10 dimineaţa, odată cu sutele de turişti care s-au împrăştiat repede în toate direcţiile, după preferinţe şi buget. Pe insulă, metroul are 4 staţii, noi am preferat să coborâm la ultima staţie care era chiar la plajă şi de acolo să pornim pe jos spre punctele care nouă ni s-au părut importante.
Cu 3 km de plajă cu nisip alb şi fin, Singapore nu se poate lăuda ca fiind o destinaţie de vacanţă la mal de mare. Nici nu-şi doreşte asta. Apa este, oricum, foarte poluată din cauza portului şi cu atâtea plaje exotice în jur (Malaysia, Tailanda, Indonezia) nici prin gand nu ne-a trecut să pierdem preţioasele noastre ore pe plajă. Dar, am văzut, bineînţeles, resorturi luxoase pe malul mării, cu sezlonguri şi umbreluţe, baruri şi cluburi care te îmbiau care mai de care cu oferte pentru petrecerea dintre ani. Lume prea multă nu am văzut, era  foarte cald şi toţi turiştii şi vizitatorii se ascundeau de caniculă în Pădurea Tropicală, la Acvariu, în parcul de distracţii sau în restaurante.
Peste 70% din suprafaţa insulei este acoperită de padure tropicală şi trebuie să fie o adevarată plăcere să te ascunzi  în ea într-o zi cu temperatura de peste 35 de grade şi să vezi maimuţe, papagali, fel de fel de sopârle şi alte animăluţe.
Noi ne-am dus la Acvariu, Underwater World  Singapore, unul dintre cele mai mari din lume şi pe care ne doream de mult timp să-l vedem. Ȋncă sunt în desfăşurare lucrările la noul Acvariu care va fi inaugurat anul acesta şi care, la finalizare, va fi cel mai mare Acvariu din lume. Am găsit, aşadar, un motiv să ne întoarcem în Singapore în curând.

 

 

Acvariul a fost inaugurat în 1991 şi găzduieşte peste 2500 de vietăţi din 250 de specii din diferite zone ale lumii şi un tunel din sticlă, lung de 80 de metri, care crează placuta impresie că te afli la scufundări, în mijlocul oceanului.  Este un pic şi înfricoşător, mai ales pentru copii. Şi aici am văzut o mulţime de turişti indieni şi arabi, dar şi mulţi albi, dintre care majoritatea erau australieni.
Am petrecut câteva ore printre peşti exotici, mari şi mici,  am văzut rechini şi broaste ţestoase, dar şi câteva ciudăţenii de animale pe care nu le mai văzusem niciodată. Am aflat că erau doar nişte căluţi de mare.

           Atracţia principală o constituia zona unde se puteau hrăni frumoasele rândunici de mare, manta ray. Aceste rude ale rechinilor sunt  nişte creaturi absolut minunate şi inofensive,  dar pot deveni periculoase dacă ne apropiem prea mult de ele pentru că spinul din coada lor este otrăvitor şi ne poate răni. Steve Irving, renumitul iubitor de crocodili, a fost omorât în timp ce filma o manta ray pentru că s-a înţepat, din greşeală, în spinul de aproape 1 metru.

O altă zonă foarte apreciată de turişti era Delfinariul, unde 5 delfini roz şi câţiva lei de mare făceau fel de fel de acrobaţii spre deliciul publicului, dar pentru a-şi câştiga mâncarea pentru  acea zi. Nu sunt un fan al  show-uri –lor cu animale, în general, nici cu delfini, în particular, chiar dacă se spune despre ele că  sunt foarte inteligente şi găsesc plăcere în astfel de jocuri. Dar, publicul era încântat şi copiii, de asemenea.

 

Noi am fost atraşi de o altă zonă a acvariului şi anume cea cu meduze. Jocurile de lumini din spatele geamurilor ofereau nişte imagini aproape ireale, colorându-se pe rând în roşu, albastru, galben, roz.

 

 

 

          După ce ne-am luat şi câteva provizii în rucsack, ne-am întors la Marina Bay  în jurul orelor 20. Imaginea pe care am văzut-o atunci nu o voi uita niciodată. Toate clădirile din jurul portului erau foarte frumos luminate, o mulţime de culori se reflectau în apă, baloanele albe de pe timpul zilei deveniseră acum multicolore iar de pe acoperişul hotelului Marina Bay Sands nişte lasere colorate dansau, parcă, în ritmurile muzicii. Două scene uriaşe erau amplasate de o parte şi de alta a portului, pe una dintre ele muzica cânta şi noi am nimerit chiar lângă ea. O mulţime de oameni se aflau deja la locurile lor, aşa că noi am găsit un spaţiu unde să ne aşezăm abia pe al treilea rând de la mare. Primul rând era ocupat în totalitate de fotografi, iar apoi, aşezaţi cuminţi, unii lângă alţii, pe paturi, preşuri sau saltele se aflau grupuri grupuri de oameni de toate vârstele, rasele şi culorile. Erau familii cu copii sau doar grupuri de prieteni, majoritatea stăteau în cerc şi jucau cărti, jocuri pe laptop, mâncau, beau şi aşteptau miezul nopţii. Miezul nopţii a venit şi a trecut, am început noul an alături de zeci de mii de oameni care, deşi majoritatea sărbătoreau anul nou după propriile calendare (islamic, budist, chinez …) s-au unit cu toţii într-un singur glas pentru a număra ultimele secunde ale lui 2011 şi au aplaudat apoi, la sfârşit, frumosul foc de artificii. A fost o experienţă interesantă pe care nu o vom uita niciodată, un alt fel de revelion, făra mese întinse şi pline de mâncare, fără rochii de seară speciale, dar cu multă bucurie, emoţie şi chiar câteva lacrimi.

 

Chiar dacă nu te numeri printre oaspeţii  hotelului,  poţi, în schimbul unei taxe, să urci până la ultimul nivel, pe Skypark de unde ai o panoramă de 360 de grade asupra oraşului.  Noi ne-am mulţumit  să privim doar de jos în sus, la fel şi sutele de turişti care se fotografiau cu hotelul, din diferite unghiuri şi în diferite poziţii.

          De partea cealaltă a portului se vedea şi uriaşul carusel – The Flyer – nu ne-am mai dus aproape de el pentru că am fost acolo cu un an în urmă.

          Ne-am oprit însă aproape o oră lângă un alt Merlion, uriaşul leu alb, simbol al ţării care i-a dat, de fapt, şi numele – Singapura înseamnă Oraşul Leului în limba malay. Aici sute de turişti se fotografiau cu simbolurile oraşului – hotelul, caruselul, leul – ne-am fotografiat şi noi cu simbolurile oraşului, dar, mai mult, am privit şi  fotografiat oamenii din jurul nostru oamenii din jurul nostru.

    O altă clădire care ne-a plăcut foarte mult a fost Esplanada, sala de teatru şi spectacole. Inaugurată în 2002, această cladire are forma fructului durian şi a găzduit de la deschiderea sa multe reprezentaţii de teatru, muzică şi dans.