Vacanta cu cortul prin Europa – iulie 2010

           Recunosc că sunt o mare admiratoare a naturii şi nimic nu mă impresionează mai mult decât natura sub toate formele ei, în special dacă se asociază cu o climă blândă, caldă sau, chiar, toridă. Mă impresionează mult mai mult un apus de soare pe malul mării decât un zgârâie – nor de 800 de metri înălţime, admir cu mai multă plăcere o cascadă în orice peisaj, fie el tropical sau sub-arctic, decât orice catedrală gotică.Totuşi, lumea este atât de largă şi sunt atât de multe de văzut, din Antarctica până în Laponia şi din Japonia până la Machu Pichu încât o viaţă întreagă nu ar fi suficientă pentru a le vedea pe toate. Trebuie să pornim la drum cu ochii larg deschişi şi să acordăm câte puţin timp tuturor – pădurilor tropicale, Muzeului Luvru, Turnurilor Petronas, plajelor albe din Marea Andaman, fiordurilor din Nordul Europei, cascadelor Americii de Sud şi broaştelor ţestoase din Galapagos.
Pentru mine, o vacanţă completă este acea vacanţă în care pot combina vizitarea anumitor obiective turistice cu zile de relaxare şi odihnă în mijlocul naturii. Ȋn cazul acesta, cea mai bună soluţie este cazarea în camping – la cort sau căsuţe – deoarece majoritatea campingurilor din marile oraşe sunt amenajate în mijlocul naturii, unele chiar în centru, altele la periferie, dar toate în spaţii verzi şi aerisite. O vacanţă cu cortul implică un volum imens de bagaj ceea ce îngrădeşte puţin aria de acoperire. Se poate face turul Europei cu maşina încărcată cu cele necesare campării, dar este puţin mai dificil (costisitor) să faci aşa ceva în America, de exemplu, pentru că este puţin mai dificil (costisitor) să ajungi acolo. Ȋn astfel de cazuri, cel mai recomandat este să zbori până acolo şi să închiriezi un camper (motor home) la faţa locului cu care să te plimbi pe unde vrei. Ne dorim şi noi să facem aşa ceva la un moment dat, mai ales de când am citit un astfel de jurnal de călătorie al unei familii de români cu 3 copii care au străbătut America de la Nord la Sud într-un camper. Călătoria lor a durat aproape 3 ani şi povestea se poate citi aici .

          Turismul de acest gen a luat amploare în Europa prin anii ’70 şi era privit atunci ca o formă de manifestare a libertăţii şi nonconformismului. Imaginea caracteristică a turistului era aceea a unui tânăr (tânără) pletos, cu cortul în spate, pregătit să-şi instaleze “casa” oriunde îşi dorea, pe malul unui râu, pe nisipul mării sau pe vârful muntelui. Majoritatea covârşitoare a iubitorilor de drumeţii cu cortul erau tineri săraci care plecau în vacanţă în lumea largă doar cu bani de drum şi de mâncare. Ȋn general, vacanţa se termina atunci când se terminau banii, mulţi dintre ei erau nevoiţi să mai muncească uneori pentru a-şi cumpăra biletul de întoarcere spre casă şi mulţi trăiau ani la rând în acest fel, călătorind dintr-un loc în altul, muncind câte puţin pentru a face rost de ceva bani pentru ca apoi să călătorească din nou şi tot aşa. După astfel de experienţe, unii se întorceau acasă însuraţi şi chiar cu copii, iar alţii nu se mai întorceau deloc pentru că îşi găsiseră “casa” pe alte meridiane. Nu numai cei săraci preferau astfel de “vacanţe”, dar şi mulţi tineri ce proveneau din familii înstărite şi care vroiau să se revolte puţin pe viaţa de lux pe care o duceau gustând astfel din plin neajunsurile vieţii, greutăţile şi dificultăţile. Pentru mulţi aceste lecţii se dovedeau folositoare, pentru unii, totuşi, lăsau amprente negative.
          Acum, o vacanţă cu cortul înseamnă, în general, la fel – libertate şi nonconformism, dar condiţiile sunt puţin diferite. Ȋncă mai există locuri în care îţi poţi amplasa “casa” fără să ceri aprobarea nimănui – maluri de mare, poieniţe de munte şi câmpii întinse care te pot găzdui fără să-ţi ceară taxă, ci doar puţin respect. Ȋncă mai există turişti, unii dintre ei chiar pletoşi, care pleacă cu cortul în spate şi dorm în mijlocul naturii, lipsindu-se pentru un timp de luxul de a avea apă caldă pentru duş sau curent electric pentru încărcarea telefonului. Nimic nu se compară cu libertatatea pe care o simţi atunci când dormi sub cerul înstelat, când valurile mării te trezesc cu zgomotul lor sau păsările din pomul sub care ai campat încep să cânte … de multe ori mult prea devreme.Te trezeşti mereu mult mai devreme decât atunci când eşti acasă sau într-un hotel pentru că natura este mult mai matinală şi ziua este, oricum, mult mai scurtă decât ţi-ai dori. Ziua trece altfel atunci când te afli în mijlocul naturii, iar noaptea este mereu prilej de desfătare sub acoperişul cerului. Clipe romatice de neuitat le petreci în jurul focului de tabără, acolo unde limbile se dezleagă şi cântecele curg, la lumina lunii sau a felinarelor, la căldura focului şi la răcoarea nopţii.
          Astfel de amintiri îmi vin acum în minte din copilăria mea. Aveam doar şapte ani când părinţii m-au luat pentru prima oară cu ei într-o astfel de vacanţă cu cortul pe malul mării. Locuiam în Constanţa şi, totuşi, ne plăcea atât de mult să mergem cu cortul în camping pe malul mării, încât foarte multe week-enduri pe timpul verii le petreceam în Campingul din satul 2 Mai, de lângă Mangalia. Era un camping amenajat chiar pe plajă, destul de aglomerat mai ales în luna august şi unde aveam acces destul de greu datorită faptului că eram constănţeni şi locurile erau rezervate pentru turiştii din afara judeţului. Era şi normal. Noi nu puteam fi turişti în propriul nostru judeţ. Dar nimic nu-mi plăcea mai mult în acea perioadă decât serile petrecute pe malul mării până târziu în noapte, când ne aşezam pe saltele şi priveam cerul, numărând  stelele căzătoare sau avioanele. Nu ne deranjau decât ţânţarii, dar şi aceştia dispăreau la un moment dat, aşa că rămâneam afară până mi se închideau ochii de somn. Atunci fugeam repede în cort şi adormeam cu marea în urechi şi miros de sare în nări. Dimineaţa, soarele mă trezea cu razele lui şi mă chema afară. Puţin somnoroasă, priveam doar cu un ochi marea colorată în roşu şi portocaliu şi îmi continuam somnul pe saltea, în faţa cortului, până când mama mă trezea la micul dejun. Cele câteva zile pe care le petreceam la cort în 2 Mai însemnau doar plajă, baie în mare, plimbare cu bărcuţa gonflabilă  şi pescuit, dar, pentru mine, însemnau mai mult de atât. Eram de pe atunci romantică, chiar dacă nu prea ştiam ce înseamnă, iubeam marea şi îmi plăcea să o admir în toate culorile şi momentele zilei, iar nopţile mi se păreau mirifice. De multe ori vedeam pe plajă grupuri de tineri care cântau în jurul focului şi tare mult îmi doream să mă fac mare şi să vin şi eu cu prietenii mei acolo, să mă plimb pe malul apei, ca îndrăgostiţii pe care îi tot vedeam ţinându-se de mână, în lumina lunii. Dar, prietenii mei de acasă nu mergeau cu cortul şi mulţi aveau chiar o părere urâtă despre astfel de vacanţe, mulţi erau terorizaţi numai de ideea de a dormi în cort, se speriau imediat dacă o gâză sau o altă insectă se apropiau de ei şi nu înţelegeau în ruptul capului plăcerea unei cine sau a unui mic dejun pe o masă pliantă şi din farfurii de plastic.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA


          Am aşteptat mulţi ani până am găsit pe cineva care m-a înţeles şi alături de care am petrecut multe seri, nopţi, dimineţi, chiar săptămâni în şir, la început  în acelaşi camping, apoi în altele, pe alte maluri de mare, lacuri şi chiar în oaze de verdeaţă în mijlocul unor mari metropole. Sper să ajungem departe, tot mai departe, cu cortul şi măsuţa pliantă în portbagajul maşinii, pregătiţi mereu să ne aşezăm “casa” acolo unde natura este mai primitoare. 
          Recunosc că nu sunt atât de curajoasă încât să plec cu cortul în spate pe munţi şi să dorm în mijlocul pădurii, fără să am un minim de confort şi de siguranţă, dar recunosc că aş face acest lucru pe un mal de mare, chiar dacă aş fi nevoită să petrec câteva zile fără curent electric şi fără apă caldă la duş. Chiar am făcut aşa ceva în 2009, când am petrecut câteva nopţi pe plajele de la Corbu şi Vadu, situate în Nordul litoralului românesc. Ştiam că există şi un camping amenajat în zonă, dar noi ne-am aşezat direct pe plajă, la 2-3 metri de mare şi am avut, pentru câteva zile, plaja doar pentru noi. După numai o săptămână am văzut la televizor cum poliţia a venit pe plajă şi a dat amenzi celor câţiva cortişti care se aflau atunci acolo, pentru că în zonă camparea era, de fapt, interzisă. Noi fusesem puţin mai norocoşi.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA                                                                            – Vadu –
OLYMPUS DIGITAL CAMERA                                                                                      -Corbu-
corbu 2010                                                                                                          – Corbu –

          Ȋn campingurile din 2 Mai şi Vama Veche am revenit în urmă cu doi ani, dar am fost foarte dezamăgită. Atmosfera nu mai era, nici pe departe, aceeaşi. Majoritatea turiştilor cortişti erau tineri, dar singurul lucru în comun cu tinerii din anii ’80 era doar vârsta. Tinerii de atunci erau romantici şi cântau, câteodată, cântece revoluţionare în jurul focului, dar cei de acum erau departe de a fi măcar bine crescuţi. Toată plaja era plină de gunoaie şi peste tot vedeai tineri beţi care vorbeau urât, crezând că aşa îşi manifestă libertatea şi aşa pot impresiona pe cele câteva fete care îi însoţeau. Tragedia este că fetele chiar păreau impresionate şi unele se comportau la fel. 

           Marea era, însă, la fel de frumoasă şi ne-am găsit, pană la urmă, un loc mai retras, la un capăt de plajă, unde am petrecut câteva zile frumoase. 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA                                                                        -Vama Veche, prima bărcută cu pânze- 


          Campingurile din 2 Mai şi Vama Veche nu sunt nici pe departe campinguri în adevăratul sens al cuvântului. Nu există nicio delimitare, niciun spaţiu special amenajat care să aparţină doar ‘cortiştilor’. Este doar o plajă, aceeaşi din totdeauna, pe care turiştii (nu numai turiştii cazaţi la corturi, ci toţi turiştii cazaţi în sat, la vile şi pensiuni) pot face absolut orice – de la plajă şi grătar, până la nudism şi petreceri – Toate la un loc. Nimic organizat. Se plăteşte o taxă pentru amplasarea cortului (taxă destul de mare pentru nimicul care ţi se oferă în schimb) şi o altă taxă pentru a folosi baia (duş sau toaletă). Nu pot spune nimic despre curăţenie, pentru că acest cuvânt nu cred că făcea parte nici din vocabularul celor care foloseau baia, dar nici din cel al administratorilor. Cele două doamne de etnie romă care se aflau la intrare colectau banii şi cam atât. Din această cauză, şederea noastră în 2 Mai şi Vamă a fost foarte scurtă şi nu intenţionăm să ne mai întoarcem vreodată. Vreau să păstrez în amintirea mea nopţile de vis, răsăriturile de soare, partidele de pescuit şi cântecele din jurul focului din verile de la sfârşitul anilor ’80.

          Ȋn 2010 am ieşit pentru prima oară într-o vacanţă cu cortul în afara graniţelor ţării. Atunci când pleci la drum lung şi eşti hotărât să-ţi petreci vacanţa în campinguri trebuie să fii pregătit pentru aşa ceva. Ȋn afară de dotările de bază  (cort, saci de dormit, saltele, masă, scaune, farfurii şi tacâmuri) echipamentul trebuie să includă o mulţime de alte mărunţişuri care sunt necesare pentru ridicarea gradului de confort. Recunosc că nu aveam de unde să ştiu toate acestea înainte de a porni la drum, dar acum, după doi ani pot spune că suntem pregătiţi să plecăm şi să campăm aproape oriunde în lume. Nu am putea merge chiar oriunde pentru că nu avem cort termoizolant care să reziste la temperaturi sub zero grade, dar nici nu ne dorim aşa ceva. Avem, însă, în “casa” noastră mobilă absolut tot ceea ce ne trebuie pentru a ne simţi confortabil, în siguranţă, chiar şi răsfăţaţi oriunde ne dorim – de la uscător de păr şi fier de călcat, până la trusă de cusut şi lanternă cu baterie solară. 

         
           Primul turneu cu cortul prin Europa a debutat în Viena, în vara lui 2010. 

          Traseu : Arad – Szeged – Budapesta – Viena (700 km)

 


View Larger Map

 
          Aflasem câteva informaţii de pe internet, dar, până la urmă,  nu am ţinut cont de ele, ci ne-am ghidat după recomandările GPS-ului nostru de bord (Tom Tom Navigator ) care ne-a dus până la destinaţie şi ne-a oprit în faţa porţii unui frumos camping – Camping Süd. Aşezat în mijlocul unui fost parc, Camping Süd este localizat în partea de SV a Vienei, la ~ 10 km de centru şi doar 5 km de Palatul Schönbrunn şi se întinde pe o suprafaţă de 2,5 hectare, populate cu arbori înalţi, păsări şi veveriţe.

Camping Sud Viena

 

          Ne-am amenajat cortul într-un loc care ni s-a părut nouă mai aerisit şi ne-am dus apoi la recepţie să plătim şi să cerem câteva informaţii. Preţul pentru o noapte de cazare a fost de 20 de euro (două persoane, un cort şi maşina). Noi eram, de fapt, în drum spre Italia, aşa că nu am rămas în Viena decât o singură noapte, dar am promis să ne întoarcem în capitala Austriei. Bineînţeles că am ieşit la o scurtă plimbare prin centru, unde am ajuns cu un autobuz în numai 20 de minute. Am văzut Palatul Hofburg, acum reşedinţa Preşedintelui, Catedrala Sf. Ştefan, statuia ecvestră a Mariei Tereza din parcul cu acelaşi nume. Ştiam că mai aveam atâtea alte locuri frumoase de văzut, dar ştiam, de asemenea, că ne vom întoarce.
          A doua zi, după mai multe ore de drum şi după câteva sute de kilometri, am ajuns pe malul lacului ComoDrumul a fost de vis. Am trecut prin mai multe sate foarte frumoase şi curate – in Tirol (partea de Vest a Austriei), apoi în Elveţia, şi am urcat până la aproape 3000 de metri altitudine pentru ca apoi să coborâm la 1500 de metri în doar câteva minute. 

img_1007

 

img_1011

 
          Peisajul îţi tăia respiraţia, crestele Alpilor erau acoperite cu zăpadă în unele locuri iar păşunile erau de un verde crud cum nu mai văzusem niciodată. Totul era pus la locul lui, fiecare bucăţică de pământ era îngrijită, iarba era proaspăt cosită şi aşezată în grămezi. Oriunde priveai peisajul nu-ţi oferea decât încântare.

img_0981

 

IMG_0988

 

img_0989

 img_0991

           Am ajuns în statiunea St. Moritz, pe malul lacului cu acelaşi nume.  Şi aici peisajul era deosebit de frumos, dar oraşul în sine nu m-a impresionat foarte mult. St. Moritz este o staţiune renumită pentru iubitorii sporturilor de iarnă şi, la prima vedere, nu este decât o aglomerare de pensiuni şi hoteluri, majoritatea pe mai multe etaje şi care nu au nimic din farmecul satelor/ oraşelor întâlnite în cale, de la plecarea noastră din Viena. Este una dintre destinaţiile preferate ale turiştilor italieni, elveţieni şi austrieci şi printre cele mai scumpe din zona Alpilor.

 

img_0993
         Am plecat apoi mai departe…

 

img_1001
         
          …  şi am ajuns la destinaţia noastră, pe malul Lacului Como (povestea  aici  ) .
Traseu : Viena – Salzburg – Innsbruck – St. Moritz – Chiavenna – Domaso (750 km)

 

          Aici foarte multe campinguri se aflau chiar pe mal, altele mai în interiorul orăşelelor şi satelor. Toate erau foarte frumoase, iar preţurile erau aproximativ la fel peste tot – 22 de euro pentru o noapte. Am poposit câteva nopţi în Campingul Paradisio, în orăşelul Domaso. Campingul avea propriul debarcader, plajă cu nisip pe malul lacului, piscină pentru cei mai pretenţioşi şi loc de joacă pentru copii. Mai aveau şi un centru de închiriat bărcuţe, caiace, hidrobiciclete şi surf-uri. Majoritatea turiştilor profitau din plin de toate aceste dotări şi îşi petreceau toată ziua pe plajă. Noi nu veniserăm acolo pentru plajă şi nici nu eram tentaţi să facem cunoştinţă cu apa lacului, deşi era foarte frumoasă şi curată.

rsz_img_1028


          Abia aşteptam să ajungem la mare ca să ne bucurăm în voie de ceea ce iubim mai mult.
          Dar, Lacul Como ne-a plăcut atât de mult încât am hotărât să-i mai acordăm câteva zile pentru a avea timp să-l înconjurăm în totalitate. 
          După doua zile in Domaso, am pornit iar la drum. Am fi putut să ne continuăm drumul pe malul Lacului Como, mergând în Sud, dar am făcut un mic ocol pentru că ne doream mult să vedem şi Lacul Lugano. Am ajuns astfel şi în partea elveţiană a lacului pentru că nordul se află pe teritoriu elveţian. Peste tot se vorbea limba italiană, toate indicatoarele şi numele de localităţi erau bilingve şi nu am văzut nicio deosebire între cele două părţi. Chiar am crezut că suntem tot în Italia, dar harta noastră ştia mai bine. Am primit confirmarea că suntem în Elveţia într-o parcare. Trebuia să plătim la un tonomat pentru că doream să ne plimbăm puţin printr-o localitate. Am fost foarte surprinşi să aflăm că tonomatul nu vroia deloc să primească monede euro, şi ne-am trezit într-o mare încurcătură. Până la urmă, am fost salvaţi de câţiva şoferi care au pus mână de la mână şi au plătit şi parcarea noastră şi nu au vrut să primească euro în schimb. Au fost foarte drăguţi.
          La primul punct de ‘graniţă’ nu ni s-a cerut niciun document, am fost doar întrebaţi unde mergem. Ȋnsă, la ieşirea din Elveţia spre Italia, un domn poliţist mai suspicios a cerut voie să se uite în portbagajul nostru. S-a lămurit că mergeam în vacanţă când a descoperit masa, scaunele pliante şi celelalte accesorii pentru camping şi ne-a urat “drum bun”.

Traseu : Domaso – Porlezza – Lugano – Como – Civate (Isella) – 105 km


 

          Ȋn drumul nostru spre Lecco, am ajuns pe malul unui alt lac –Lacul Annone. Acest lac este împărţit în două de un istm şi, pe această îngustă fâşie de pământ, se află o mică localitate, Isella

img_1070

         

          Câteva camping-uri se găseau pe ambele maluri ale lacului şi noi am ales Camping Due Laghi (Doua Lacuri) pentru următoarele câteva seri. Trebuia să vizităm şi partea cealaltă a lacului Como şi o puteam face foarte bine de aici, de unde ne fixasem tabăra.

img_1080


          Campingul “Due Laghi” nu era deloc aglomerat în comparaţie cu celelalte campinguri de pe malul lacului Como. Am înţeles că majoritatea  turiştilor preferă să se cazeze în oraşele cele mai cunoscute, cele mai “faimoase” pentru a fi în mijlocul “evenimentelor”. Ȋn astfel de oraşe precum Como, Lecco sau Belaggio, străzile erau supraaglomerate,  la terase sau restaurante trebuia să aştepţi să se elibereze o masă să te poţi aşeza iar în magazine nici nu puteai să intri să priveşti şi să admiri în voie ceea ce te interesa. Bineînţeles că şi preţurile erau pe măsură. Unde ne-am cazat noi era cu totul diferit. Era exact genul de orăşel cu puţini locuitori în care toată lumea cunoaşte pe toată lumea, unde eşti salutat pe stradă şi întrebat de vorbă, unde ţi se recomandă unde se mănâncă cel mai bine chiar înainte de-a întreba tu aşa ceva. Am aflat de la proprietari că luna august este foarte aglomerată pentru că majoritatea turiştilor care vin aici sunt italieni şi se ştie că august este luna de concedii. 
          Campingul era populat cu multe căsuţe din lemn care se puteau închiria pentru câteva zile, săptămâni sau chiar luni. Multe dintre ele erau închiriate de aceleaşi familii de mai mulţi ani care îşi creaseră aici adevărate case de vacanţă cu grădiniţă proprie, terasă, frigider, televizor, biciclete. Toate acestea erau lăsate pe loc pe perioada întregii veri, familiile veneau, petreceau o lună, două, apoi plecau, se întorceau iar şi plecau din nou. 

img_1078

         

          Campingul era deschis din aprilie până în octombrie, cea mai aglomerată lună era august, dar căsuţele acestea erau mereu gata să­-şi primească oaspeţii şi aratau ca nişte case adevărate, nu păreau deloc parăsite, chiar dacă “proprietarii” lor nu locuiau permanent în ele. Nu erau proprietari adevăraţi ci doar “chiriaşi” pe perioade mai lungi de timp. Pentru aceste căsuţe preţurile variau în funcţie de perioadă şi puteau ajunge până la 3000 de euro pentru luna august. Preţul pare destul de mare, dar, nu pentru toată lumea, ţinând cont de faptul că erau destul de încăpătoare şi puteau găzdui o familie cu 2-3 copii. Majoritatea turiştilor pe care i-am văzut noi în camping erau bunici cu nepoţi veniţi pentru toată perioada vacanţei de vară. De obicei, la sfârşitul săptămânii părinţii copiilor se alăturau şi ei grupului pentru a petrece câteva zile în compania celor mici care erau mereu nerăbdători să-şi vadă părinţii, mai ales că venirea acestora însemna şi reînnoirea proviziilor cu bunătăţile atât de mult aşteptate. Doar în luna august părinţii rămâneau şi ei 2-3 săptămâni în vacanţă şi atunci bucuria copiilor era cu atât mai mare cu cât le creşteau şi lor şansele de a face mult mai multe lucruri, diverse şi mai incitante, în comparaţie cu “plictisitoarele” zile cu bunicii la plajă. Am cunoscut şi noi câteva familii care îşi petreceau vacanţele în aceste mod de foarte mulţi ani şi pe alţii aveam să-i cunoaştem şi în următoarele campinguri, de la malul mării.
          Ne-au plăcut lacul plin de nuferi şi păsări, munţii cu crestele albe de jur împrejur, căsuţele cochete cu acoperişuri de ţiglă roşie şi oamenii foarte drăguţi şi ospitalieri pe care i-am întâlnit peste tot – la magazinul de unde ne cumpăram în fiecare dimineaţa pâinea şi prosciuto, la restaurantul în care am mâncat o foarte bună pizza sau pe străzile pe care ne plimbam.

img_1054

 

img_1075

 

img_1086


          După ce am văzut Lacul Como de pe ambele maluri şi am vizitat oraşele mai importante, am plecat mai departe. Aveam întâlnire cu Marea Mediterană şi eram foarte nerăbdători. Aveam un motiv în plus să fim nerăbdători pentru că aveam o bărcuţă nouă care abia aştepta să fie lansată la apă.

rsz_img_1129


          Ne-am îndreptat spre Coasta de Azur şi ne-am amplasat ‘căsuţa’ în Camping del Mare, în localitatea Cervo, regiunea Liguria

Traseu: Isella – Milano – Genoa – Savona – Imperia (Cervo) – 340 km


View Larger Map

 
           Nu ştiam nimic despre acest camping înainte de a ajunge în zonă, ştiam doar că întreaga porţiune situată între Genoa şi Nisa este presărată cu sute de campinguri, unele chiar pe malul Mării Mediterane, altele mai în interiorul oraşelor. Ştiam, de asemenea, că în partea italiană preţurile sunt mai mici şi de aceea am hotărât să ne oprim în Provincia Imperia, în micuţul oraş Cervo, la ~ 35 de km Est de San Remo.
Când am păşit pe poarta camping-ului a fost un fel de dragoste la prima vedere. Era o linişte deplină, o curăţenie impecabilă şi o mireasmă îmbătătoare de oleandri.

Camping del Mare, Cervo


          Noi am ajuns la ora 13, în timpul pauzei de prânz, timp în care nicio maşină nu are voie să intre sau să iasă pe poartă şi asta pentru a respecta orele de odihnă. După ce ne-am parcat maşina în parcarea din faţă, am intrat pe poarta mică şi am fost întâmpinaţi de unul dintre oamenii de serviciu (paznici) care ne-a arătat, tot în linişte, cele trei locuri disponibile. Nu mai văzusem nicăieri o aşa organizare. Toate celelalte campinguri pe care le-am văzut erau mult mai mari şi nu ofereau deloc spaţii delimitate de campare. Intrai, căutai un loc liber în care să-ţi încapă cortul şi te aşezai. A doua zi putea veni o altă familie care să-şi amplaseze cortul chiar langă tine şi nu aveai cum să te superi. Noi avusesem noroc pentru că nicăieri nu fusese aglomerat, deci spaţiu liber era din belşug pentru toată lumea şi nu ni s-a întâmplat niciodată să ne trezim sufocaţi de alte corturi.
          Ȋn Camping del Mare, totul era foarte bine aranjat şi pus la punct. Ȋn interiorul campingului se găsesc 30 de bungalow-uri şi 69 de spaţii bine delimitate pentru campare. Aceste spaţii, denumite “piazzole”, au dimensiuni diferite, sunt delimitate unele de altele prin garduri naturale şi pot găzdui pe suprafaţa lor atât corturi, cât şi campere, caravane sau rulote. Toate piazzolele sunt umbrite şi dispun de chiuvete cu apă rece, curent electric şi antenă satelit (pentru doritori).

Camping del mare, Cervo, Imperia


          Piazzola noastră avea ~ 30 m pătraţi şi făcea parte din categoria a doua. Din categoria întâi făceau parte spaţiile cu vedere la mare, situate chiar pe primul rând, dar şi câteva care erau puţin mai mari (40 de metri pătraţi), chiar dacă nu erau pe primul rând. Cele mici aveau ~ 15 metri pătraţi, dar erau şi ele suficient de mari pentru a găzdui o maşină, un cort şi o masă cu scaune. Piazzolele din categoria noastră costau 41 euro pe seară, incluzând şi curentul (care era opţional şi costa 2 euro/zi). Acest preţ era pentru o maşină, un cort şi două persoane, sau o rulotă/ un camper şi două persoane, în perioada alta stagione (perioada de vârf, 15 iunie – 8 septembrie).  Orice persoană în plus mai trebuia să plătească 5 euro/zi (pentru copii doar 3 euro/zi). Ȋn piazzola noastră au încăput două corturi, dintre care unul chiar mare şi  o maşină şi ne-a rămas suficient pentru două şezlong-uri (pe care le-am primit tot din camping)  şi o masă cu patru scaune (tot proprietatea campingului).

          Ȋn camping, majoritatea turiştilor erau italieni, nemţi  şi olandezi şi foarte puţini dintre ei erau veniţi cu cortul ca noi. Cei mai mulţi erau cu caravane (motor home) sau rulote. Dar am văzut şi unii veniţi cu motocicletele, cu bicicletele, sau doar cu cortul în spate.
          Existau două zone cu băi, duşurile aveau apă caldă permanentă, era o curăţenie exemplară mereu pentru că se făcea curat de multe ori pe zi. Existau, de asemenea, un spaţiu separat pentru spălat vase, legume, peşte şi o spălătorie cu o maşină de spălat, unde puteai spăla după ce cumpărai un jeton (5 euro) de la recepţie. Bineînţeles că foarte multe lucruri se puteau spăla la mână, dar, într-o vacanţă de 2 săptămâni nu era chiar foarte scump să foloseşti o dată şi maşina de spălat. Tot în camera spălătoriei se mai găseau o masă de călcat şi două congelatoare mari în care turiştii care nu plăteau pentru curent electric îşi puteau ţine băuturile la rece. Atât aici, cât şi în băi se găseau prize care puteau fi folosite de oricine pentru încărcarea telefoanelor, laptopurilor sau acumulatorilor de la camerele foto. Deci, puteai foarte bine să nu plăteşti pentru curent electric în piazzolă dacă nu aveai neaparat nevoie de el. Toate aleile erau luminate noaptea şi fiecare piazzolă în parte, până la ora 22. Noi am folosit curentul electric zilnic pentru aragaz, grill şi pentru lada frigorifică.
          Şi în acest camping erau multe familii cu copii care îşi petreceau aici întreaga vacanţă. Ȋn special italienii veneau aici pentru o vacanţă de 2 luni, la început bunicii cu nepoţii, în week-end şi părinţii, apoi, în luna august, bunicii plecau acasă, lasând locul celor mai tineri. Mulţi dintre ei veneau aici de mulţi ani, îşi făceau rezervările cu multe luni în avans şi îşi păstrau, în general, aceleaşi locuri. Poate beneficiau şi de reduceri.
          Plaja din faţă era foarte frumoasă, exista chiar şi un golfuleţ unde apa era foarte mică şi unde bunicii îşi lăsau nepoţii chiar nesupravegheaţi, neexistând practic niciun pericol de înec.
 
Cervo, Imperia (2)

 

rsz_img_9044a
 

 

IMG_1154        
 
          Plaja nu era chiar privată, nu era închisă accesului din exterior, dar era destul de mare şi turiştii care veneau din alte părţi se aşezau la un capăt, lăsând liberă zona care era delimitată de extremităţile camping-ului. Niciodată nu era foarte aglomerat pentru că era spaţiu suficient şi pentru că oamenii aveau, în general, ore diferite de masă, de somn, de odihnă. Unii se trezeau foarte devreme să prindă răsăritul soarelui. Ieşeau cu şezlong-urile pe mal, apoi se întorceau în piazzolă şi luau micul dejun, apoi ieşeau iar două-trei ore. Apoi serveau prânzul, îşi făceau siesta şi mai ieşeau pe plajă după ora 16. Unii se trezeau mai târziu şi luau în stăpânire plaja exact în orele cele mai nepotrivite, când soarele ardea cu putere. Copiii stăteau aproape doar în apă, indiferent de momentul zilei. Se îndurau cu greu să iasă chiar şi atunci când erau strigaţi la masă. Cel mai important ţel al dimineţii era pentru noi să ocupăm o porţiune din primul rând la mare pentru că aveam nevoie de un spaţiu pentru bărcuţa noastră. Aşa că, cineva trebuia să se trezească mereu cât mai devreme şi să ducă bărcuţa şi un şezlong sau chiar două cât mai aproape de apă. Apoi, ne puteam culca la loc liniştiţi. De obicei, ne trezeam cu toţii până în ora 10, dar, la acea oră, deja plaja era ocupată, în special primul rând care ne interesa pe noi. Dacă nu am fi făcut aşa, nu am fi avut nicio şansă să ne scoatem barca pentru că nu am fi avut pe unde să trecem cu căruciorul. Am învăţat repede şi doar în primele zile a fost mai greu pentru că trebuia să ne trezim la şapte, când eu, când Cristi. După câteva zile, noi am scăpat de acest chin pentru că au sosit părinţii mei în camping şi sarcina le-a revenit lor, mult mai matinali decât noi.
          Zilele noastre în camping se scurgeau liniştite, între o plajă, o baie, un snorkeling, o plimbare cu barca, o carte bună sau un somn de prânz pe şezlong, în piazzolă sau pe mal. Câteva zile le-am dedicat plimbărilor şi vizitelor prin împrejurimi, ajungând până în San Remo, Monaco, Nisa şi Cannes.
          Serile ieşeam la plimbare prin Cervo, dar mai ales în San Bartolomeo al Mare, prima localitate vecină. 
          Cumpărăturile ni le făceam într-un magazin Lidl din apropiere unde preţurile erau puţin mai mari decât în magazinele Lidl românesti, dar incomparabil mai mici decât cele din magazinele-supermarketuri din staţiunea Mamaia. Pentru că zona cuprinsă între Genoa şi San Remo, reprezentând această parte de litoral italian, este cea mai scumpă zonă din toată Italia (alături de Portofino şi Cinque Terre )  şi preţurile erau pe măsură.
          Cumpărăturile simple, de zi de zi (pâine şi lapte) le făceam chiar în magazinaşul din camping. Tot de aici mai cumpăram croasante dimineaţa, dar şi sucuri, legume, detergent de vase sau orice altceva uitam să cumpărăm din Lidl.
          Tot în camping existau o sală de sport dotată cu fel de fel de aparate pe care nu am vizitat-o niciodată şi o bibliotecă cu internet wireless. 
          Ne-am împrietenit repede cu foarte mulţi turişti de diferite naţionalităţi şi întodeauna, în drumul nostru spre şi dinspre baie, salutam şi răspundeam la salut în diferite limbi, primeam urări de poftă bună sau de noapte bună de la nemţi, olandezi, francezi şi italieni şi zâmbete de peste tot.
          Acest camping are un loc aparte în inima mea. Este unul dintre locurile în care m-am simţit ca acasă şi în care mă voi întoarce mereu cu drag. Mă întorc acolo ori de câte ori simt nevoia să zâmbesc, mă întorc acolo mereu atunci când privesc pozele sau când simt miros de boungavillea şi de leandri. M-am întors acolo de multe ori şi în vis. Dar m-am întors acolo şi în vara următoare pentru o altă vacanţă la fel de frumoasă şi de specială.
          Bineînţeles că nu am putut rămâne acolo toată vara, oricât de mult ne-am fi dorit. Vacanţa noastră se apropia de sfârşit şi am fost nevoiţi să ne luăm rămas bun. Ne-am luat rămas bun de la vecinii noştri olandezi – un domn şi o doamnă foarte simpatici, trecuţi cu bine de 75 de ani, care erau veniţi cu o super rulotă teleghidată şi care mergeau chiar şi până la baie cu bicicletele. Ne-am luat rămas bun şi de la ceilalţi vecini italieni care erau veniţi cu camperul şi care îşi petreceau toată vacanţa la mal de mare. Erau doi bunici simpatici cu doi nepoţei cam timizi. Ȋn primele zile abia răspundeau când îi întrebam ce mai fac, dar, în ultima zi, când ne-am întors cu barca de pe mare si toţi copiii de pe plajă au început să ţipe “ Barca a vella! Barca a vella!” ei au fost foarte mândri şi bucuroşi să le spună tuturor că erau prietenii noştri. 

 

Cu barcuta pe apa- Cervo, Italia

 

          Ne-am luat rămas bun şi de la superbul orăşel de pe colină, cu părere de rău că nu am reuşit să facem cunoştinţă cu el mai de aproape, dar cu promisiunea că vom reveni.

 

Cervo, Imperia

 

          Am pornit spre casă, dar drumul era lung şi trebuia împărţit în cel puţin două etape. După ~ 400 de km, trecând prin Savona, Piacenza şi Cremona, am ajuns în Provincia Brescia, mai exact în localitatea Toscolano Maderno, pe malul Lacului Garda

Traseu : Imperia (Cervo) – Savona – Piacenza – Cremona – Toscolano Maderno (350 km)


View Larger Map


           Am găsit un camping chiar pe malul lacului GardaCamping Lefa – şi am petrecut următoarele două nopţi aici, plătind 21 de euro/noapte pentru două persoane.
          Campingul era foarte drăguţ şi curat, se afla în proprietatea unei familii de nemţi stabiliţi în Italia în urmă cu peste 30 de ani. Toate loturile pentru corturi erau despărţite unele de altele prin nişte garduri vii. La început am crezut că era doar viţă de vie pusă pe sârmă şi araci, dar am constatat cu bucurie că “butucii de vie” nu aveau ciorchini de struguri, ci fructe de kiwi. Două au fost nemulţumirile noastre în legătură cu acest camping. Ȋn primul rând ţânţarii care se adunau în număr mare odată cu lăsarea serii. Dacă stau bine să mă gândesc, nu ţânţarii m-am deranjat, ci aparatele imense de gonit ţânţarii care făceau nişte zgomote enervante. Aceste aparate care funcţionau cu ultrasunete sau UV se găseau peste tot şi “bâzâiau” mai tare decât tânţarii, dar îi ţineau, într-adevăr, la distanţă.
          O altă problemă pe care am întâmpinat-o în acest camping a fost legată de curentul electric. Nu mă pricep prea bine la fizică, dar am înţeles că ei ne ofereau curent electric inclus în preţ, dar de maximum 2 amperi, ceea ce nu era deloc suficient pentru grilul nostru electric. Era suficient pentru un televizor, o ladă frigorifică, un laptop, un telefon, chiar şi toate în acelaşi timp, dar nu pentru un grill electric de putere mare cum aveam noi. Aşa că, în prima seară, după un drum lung şi obositor, flămânzi şi cu fripturile pregătite pentru a fi puse pe grill, ne-am trezit că nu avem nicio posibilitate să ne pregătim mâncarea. Ȋn camping era permis focul la grătar cu cărbuni, dar noi nu aveam aşa ceva pentru că acest tip de grătar era interzis prin campingurile prin care mai umblasem noi. Ȋn România nu este interzis şi, oricât de mult îmi displace mie focul şi fumul rezultat, grătarul face parte din viaţa de zi cu zi a românilor şi indiferent de loc, timp şi vreme grătarele sunt sinonime cu voia bună, distracţia şi vacanţa, în general. Ȋmi displace foarte mult aşa ceva, mai ales de când am văzut, în ultimii ani, grătare şi mult fum în locuri total nepotrivite  şi, mai ales, dezastrul care rămâne în urmă. Ȋn week-endurile aglomerate din Azuga înzăpezită am văzut de nenumărate ori turişti care nu mai ţin cont de nicio regulă de bun simţ şi dau foc la grătar lângă maşina (proprie) parcată la baza pârtiei. Aş putea continua pe tema asta, dar mă opresc aici cu exemplele.
          Ȋn Campingul Lefa se putea face grătar cu cărbuni, dar numai cu un anumit tip de cărbuni. Noi nu aveam nici grătar, nici cărbuni, dar am primit. Grătarul ne-a fost adus de către unul dintre proprietari, iar cărbunii i-am cumpărat din magazinaşul din interiorul campingului. Şi apoi am înţeles de ce. Cărbunii aceia nu făceau fum absolut deloc. Nu ştiu cum erau făcuţi şi din ce, dar aveau o putere calorică foarte mare, s-au înroşit în câteva minute (fără lemne) şi au ars aşa, fără pic de fum, până s-au stins singuri, mult timp după ce noi servisem deja masa.

img_1482


          Dimineaţă am putut vedea bine împrejurimile, spectacolul de vis oferit la răsăritul soarelui pe lac, vilele cochete care coborau până la apă şi vegetaţia luxuriantă de peste tot.
          Am rămas pe malul Lacului Garda două zile, timp suficient pentru a vizita câteva orăşele drăguţe răsfirate prin apropiere şi am pornit apoi, din nou,  la drum.(despre Lacul Garda aici )

Traseu : Toscolano Maderno – Vicenza – Venetia (200 km)


View Larger Map


          Distanţa care ne rămăsese de parcurs până în ţară era de ~ 1300 de km şi nu putea fi străbătută într-o singură bucată. Am hotărât să mai facem un popas în Veneţiaşi de acolo să conducem fără oprire pană la Arad, încă ~ 1000 de km.

          Ȋn urmă cu un, în timpul unui voiaj de patru luni, fusesem de 8 ori în Veneţia, în Portul Marghera şi, de fiecare dată, la intrare şi la ieşire, treceam pe lângă un camping situat pe malul canalului care ducea spre port.

IF
– Rolls Royce in Camping –


          De atunci ne-am propus să mergem şi noi în acel camping şi am fost foarte aproape să reuşim, dar  Navigatorul nostru Tom Tom a avut o altă idee. Ne-a dus în Camping Serenissima. Campingul nu se află nicidecum pe insula Veneţia, ci pe uscat, în comuna Oriago di Mira, pe malul râului Brenta, la ~ 15 km de Piaţa Roma. Este un camping măricel, ce se întinde pe o suprafaţă de ~ 2 hectare şi dispune de mai multe bungalow-uri, case mobile şi spaţii pentru amplasat cortul. Pentru o noapte am plătit 32 de euro şi am primit în schimb un loc drăguţ, la umbra unui pom să ne amplasăm cortul, curent electric suficient de puternic pentru grillul nostru şi acces liber la duşurile cu apă caldă permanentă. 


OLYMPUS DIGITAL CAMERA


          Spre deosebire de celelalte campinguri, Campingul Serenissima, este un camping de tranzit, nimeni nu popoesşte aici mai multe de câteva zile, timp în care vizitezi Veneţia, apoi pleci mai departe. Aşa am făcut şi noi. Autobuzul pe care îl luam din faţa campingului ne ducea până în Piaţa Roma în doar 30 de minute şi un bilet simplu costa 1,30 euro. Am cumpărat aceste bilete de la recepţie şi tot de acolo am primit şi o hartă, un pliant cu orarul de mers al autobuzelor şi al vaporaşelor. Pentru că aveam de gând să facem o vizită mai lungă în Veneţia, am fost sfătuiţi să cumpărăm un fel de abonament pentru o zi întreagă care ne-a permis accesul atât pe toate liniile de autobuz, cât şi pe toate vaporaşele. Pentru prima zi era suficient, aşa că am cumpărat un bilet valabil 24 de ore pentru care am plătit 18 euro/persoană. Ţinând cont de faptul că un bilet simplu la vaporaş costa 6,5 euro, alegerea cu abonamentul a fost cea mai potrivită. A doua zi am cumpărat doar un bilet simplu de autobuz pentru că ne-am plimbat prin Veneţia pe jos, pe străduţe, nu am mai luat vaporaşul.

          Ne-a plăcut şi în acest camping, dar nu ne-am simţit atât de bine ca în Campingul de la Mediterană. Era totul foarte curat şi îngrijit, gazdele erau foarte drăguţe, dar atmosfera nu a mai fost aceeaşi. Era şi normal să se întâmple aşa într-un camping cu câteva sute de turişti care vin şi pleacă mereu şi care nu rămân niciodată mai mult de câteva zile. Nu ne-am mai simţit ca acasă, dar a fost frumos, oricum. Am văzut oameni din toată Europa, în special tineri, dar şi vârstnici, mulţi veniţi cu caravanele, unii cu bicicletele.

          Am ajuns la capătul vacanţei noastre. Drumul spre ţară a fost lung şi obositor. Am mai făcut un popas la Arad şi apoi am ajuns în Azuga. 
          A fost o vacanţă foarte frumoasă, în care am strabătut peste 5000 de km, trecând prin mai multe ţări : Ungaria, Austria, Elveţia, Italia, Slovenia (am mers si câţiva km pe o autostradă în Germania). Am văzut locuri frumoase, am cunoscut oameni intersanţi şi am plecat acasă cu un geamantan de amintiri şi peste 2000 de fotografii.
 

Traseu : Venetia – Maribor (Slovenia) – Budapesta – Arad (1000 km)

 


View Larger Map

Galerie foto:

You can leave a response, or trackback from your own site.

3 Responses to “Vacanta cu cortul prin Europa – iulie 2010”

  1. Anonymous says:

    oana am citit tot articolul,ar trebui sa publici o carte cu titlul “amintiri din natura” sau cam asa ceva…o mica indiscrezie:barca a vela ,nu vella.pup.

  2. Minunat articol! L-am citit pe nerasuflate! Tare mi-ar placea si mie o astfel de vacanta, dar din pacate al meu soț este mai comod din fire si uraste sa conduca in concedii. De cort nici nu incape vorba. Ce-i drept am fost cu cortul doar de vreo 2 ori la Lacul Sfanta Ana si ne-a ajuns. Facilități 0. Din ce am citit in postarea ta campingurile de afara sunt cu mult peste ce ne ofera cele din Romania. Pana acum am vizitat si noi cateva locuri frumoase: Roma de vreo 2 ori, Coasta de Azur in luna de miere, iar la vara avem in plan Londra – Paris – Coasta de Azur, dar din pacate nu cort, nu masina personala, ci avion, TGV si cazare de pe http://www.homelidays.com Va fi frumos si asa, sunt sigura de asta, dar tare mult mi-ar placea sa plec prin lume cu cortul.

    • Oanachris says:

      Intr-adevar, este destul de greu si obositor sa conduci in vacante prin Europa, iar pentru o vacanta scurta (de 2saptamani) nu se merita – avionul este mai bun. Dar, pentru o vacanta mai lunga (o luna) si pentru patru calatori in masina este mai avantajos la pret si esti mult mai liber in miscari. Despre campinguri din Romania nu prea iti pot spune multe, Elena, dar cele pe care le-am vizitat noi in Europa -erau foarte civilizate, curate si, unele, chiar de lux. Putini turisti romani prefera cazarea in campinguri – si nu este vorba, neaparat, de comoditate, dar poate si o lipsa de informare, de traditie in acest domeniu. Sau, doar de gust.
      Multumesc pentru aprecieri.

Leave a Reply