Turişti pentru o zi în Savannah – Jurnal de bord HS Bruckner (4 aprilie 2014)

Am ajuns din nou în Savannah într-o zi de vineri şi am pornit foarte entuziasmaţi să cucerim oraşul care ne încȃntase atȃt de mult în vizita noastră precedentă (povestea aici).

Am plecat de la vapor cu Jacob, un voluntar de la Seamens’ Club care ne-a dus pȃnă în centru şi ne-a lăsat în faţa hotelului Hyatt, în acelaşi loc în care ne-a lăsat taxiul şi în urmă cu 42 de zile.

          Data trecută, chiar din faţa hotelului am pornit-o pe străzi spre City Market, cu intenţia să ne întoarcem la Hyatt şi să coborȃm pe malul Rȃului pentru a vedea mai de aproape toate clădirile pe care le fotografiasem eu la intrarea şi la ieşirea din port. Atunci, nu ne-am mai întors pentru că ne-am petrecut seara ascultȃnd muzică la ‘Wild wing’. De data asta, ne-am început plimbarea noastră chiar cu Riverside. Pentru a coborî la nivelul falezei de pe malul rȃului am fost nevoiţi să luăm un lift. Nu ştiu sigur dacă în acest loc existau şi scări pentru a coborî, dar, pentru că toată lumea lua liftul, am făcut şi noi acelaşi lucru. Nu am avut de coborȃt decȃt un etaj şi ne-am trezit în cȃteva secunde în mijlocul unei mase mari de oameni care circula în toate direcţiile. Pe faleză se amenajau nişte corturi albe care aveau să găzduiască mai tȃrziu o adevărată expoziţie de artă aparţinȃnd mai multor artişti locali.

          Restaurantele şi terasele de pe malul apei nu erau foarte aglomerate la acea oră, dar foarte mulţi oameni se plimbau în sus şi în jos pe această stradă, se opreau din cȃnd în cȃnd, în faţa vreunei vitrine, admirȃnd listele de meniuri şi, probabil, preţurile. Am făcut şi noi acelaşi lucru, cu toate că nu ne era încă foame şi aveam de gȃnd să ne mai plimbăm puţin prin oraş înainte sa facem o pauza pentru a lua prȃnzul (sau cina).

       Majoritatea restaurantelor de pe malul Rȃului sunt cele mai scumpe restaurante din oraş şi sunt specializate în fructe de mare şi peşte. Am văzut şi restaurante fast food care serveau absolut orice fel de mȃncare – de la pizza şi hamburgeri pȃnă la tacos mexicane. Ştiam de la piloţi că această zonă este cea mai scumpă din toată Savannah şi aveam să ne convingem rapid de acest lucru.

          În urmă cu 42 de zile, fotografiasem toată această faleză la intrarea noastră în port.

Savannah Riverside

          Şi atunci se plimbau oameni pe malul apei, dar nu era atȃt de cald şi atmosfera nu părea atȃt de relaxantă ca acum. Poate era doar o impresie, din moment ce noi ne aflam pe vapor şi alţii erau în vacanţă. De data asta, privită din perspectiva unui turist (chiar dacă turist de cȃteva ore), faleza părea mult mai veselă, mai animată şi mai caldă. Şi temperatura era mai ridicată cu cel puţin 10 grade.

          Chiar la începutul plimbării noastre pe faleză am descoperit o statuie care reprezintă atȃt de bine istoria acestui ţinut. Este un monument ridicat în memoria negrilor (afro-americanilor) aduşi din Africa şi vȃnduţi ca sclavi pe plantaţiile de bumbac.Această familie de negri – cu lanţurile rupte – reprezintă simbolul libertăţii cȃştigate după ani grei de sclavie şi de război.

Savannah River Street

          Foarte mulţi oameni se fotografiau cu statuia şi citeau versurile scrise la baza postamentului. Întotdeauna mi-a plăcut să admir statuile răspȃndite pe străzile oraşelor pe care le vizitez, cu atȃt mai mult aceste statui care spun poveşti de viaţă sau doar legende. Aveam să mai descopăm o mulţime de statui în Savannah pȃnă la sfȃrşitul zilei pentru că oraşul este un adevărat memorial dedicat afro-americanilor şi, mai ales, celor care au făcut posibilă eliberarea lor din sclavie.

          Tot pe faleză am descoperit şi o piaţă, pe care o fotografiasem, de fapt, şi de pe vapor în urmă cu 42 de zile, la intrarea şi ieşirea noastră din port.

Savannah - Open air market

          Această piaţă seamănă foarte mult cu piaţa de artizani pe care am vizitat-o în  Charleston anul trecut (povestea aici), dar este mult mai mică, iar preţurile practicate, puţin mai mari.

Savannah open air market

          Am descoperit pe tarabe aceleaşi produse – majoritatea de provenienţă locală, lucrate de mȃnă de artişti locali – vaze şi flori împletite din pănuşi de porumb, bijuterii din scoici şi mărgele, vase din lut şi din sticlă, obiecte decorative din lemn, suveniruri, dar şi îmbrăcăminte din Nepal şi India (preferatele mele).

Savannah - handcraft slingshots

 

Savannah city market

          Ne-am continuat plimbarea pe faleză şi ne-am oprit într-un magazin de suveniruri să aruncăm o privire. Ca şi în alte oraşe americane şi aici toate preţurile afişate în magazine sunt fără taxe locale, ceea ce înseamnă că, întotdeauna, la casă, plăteşti mai mult decȃt este afişat pe etichetă. Ne-am cumpărat şi noi un mic suvenir şi o sticlă mică de apă, dar am pierdut mai mult de zece minute privind multitudinea de obiecte – folositoare sau nu – care umpleau rafturile. Majoritatea dintre ele erau fabricate în China şi erau identice cu toate suvenirurile care se pot cumpăra din lumea asta, indiferent că te găseşti în Europa, Asia sau America. Foarte puţine erau originale şi mult mai puţine meritau o atenţie sporită, dar am găsit, totuşi, unele haioase pe care le-am admirat cu zȃmbetul pe buze. Într-un astfel de magazin plin de ciudăţenii de tot felul nu ai cum să nu te laşi purtat de val şi să te simţi copil pentru cȃteva minute. Ne-am probat şi noi cu fel de fel de pălării, căciuli şi măşti, fără să cumpărăm nimic altceva decȃt o vedere pentru colecţia noastră. Şi pozele ne vor rămȃne la colecţie, bineînţeles.

Savannah at Five & Dime shop

          După ora 14 străzile au început să se umple de oameni. Cei mai mulţi dintre ei erau turişti – americani, dar turişti – foarte gălăgioşi şi veseli, foarte amabili şi prietenoşi. Toţi păreau la fel de neştiutori ca şi noi, îşi consultau hărţile, cereau informaţii în stȃnga şi în dreapta şi apoi porneau într-o direcţie, hotărȃţi să bifeze ceva pe harta pe care o ţineau în mȃnă. Mulţi turişti, însă, au început să ia cu asalt frumoasele bus-uri turistice care mişunau continuu, colorȃnd străzile în alb, portocaliu şi albastru.

Savannah white trolley

Savannah orange trolley

Savannah - blue trolley

          Trei companii de transport de agrement oferă plimbări cu bus-uri hop on hop off în oraş, pe aproximativ aceleaşi rute şi la aceleaşi preţuri, în funcţie de oferte şi pachete combinate. Tarifele variază între 19 şi 28 $/persoană şi pot include şi plimbări cu vaporaşul pe rȃu. Toate cele trei companii se bazează pe acelaşi sistem hop on hop off – ca toate celelalte bus-uri turistice din lume – dar se diferenţiază de acestea prin două lucruri esenţiale. Primul şi cel mai important este aspectul cu totul diferit faţă de toate bus-urile de acest fel din lume. Colorate diferit în funcţie de companie, toate bus-urile poartă denumirea de trolley, nu au două etaje, dar nici geamuri sau uşi, iar interioarele sunt din lemn.

          Cu un trolley asemănător am făcut şi noi o scurtă plimbare prin Charleston anul trecut, dar acolo nu am fost nevoiţi să plătim nimic pentru că astfel de călătorii erau gratuite pentru centrul oraşului, dar costau cȃţiva bănuţi dacă vroiai să mergi în alte zone.

Trolley in Charleston– Charleston, 2013 –

         În Savannah, aceste trolley sunt deosebite şi mult mai interesante decȃt surorile lor mai mari din alte oraşe turistice şi datorită faptului că, pe toată durata traseului, comentariile nu sunt înregistrate pe o bandă şi repetate la nesfȃrşit în căşti, ci sunt live şi spontane, realizate chiar de şofer. După cȃte am înţeles, sunt chiar haioase, condimentate cu glume şi anecdote colorate, dar şi foarte bine documentate. Aceste comentarii în direct au, totuşi, un inconvenient faţă de cele înregistrate pe care le poţi asculta în căşti. Nu se pot realiza decȃt în limba engleză – o problemă destul de gravă pentru foarte mulţi italieni, francezi sau germani care nu prea înţeleg altă limbă în afara celei materne. Oricum, dacă nu înţelegi limba engleză în ziua de azi pierzi şi alte lucruri mult mai interesante decȃt comentariile din bus-ul turistic.

           Nu ştiu după ce principii îşi aleg turiştii o companie în defavoarea alteia, din moment ce programele şi preţurile sunt asemănătoare. Dar, poate puterea de convingere a vȃnzătorului de bilete este cea mai importantă. Mulţi astfel de agenţi de vȃnzări se plimbau pe străzi şi încercau să ademenească turiştii cu fel de fel de oferte, valabile doar la o anumită oră, sau speciale pentru familii cu mai mulţi copii.

          Noi avusesem de gȃnd să facem un tur al oraşului cu un astfel de trolley, dar, pȃnă la urmă, am hotărȃt să facem turul pe jos, cu harta în mȃnă. Şi am făcut foarte bine.

        Aproape de capătul falezei, am găsit şi statuia simbol a oraşului – ‘The waving girl’. Despre această statuie ne povestise şi Jacob de la Seamens’ Club pentru că imaginea ei este chiar emblema misiunii şi este imprimată atȃt pe maşinile clubului, cȃt şi pe tricourile, şepcile şi genţile voluntarilor.

Savannah - the waving girl statue

          Această statuie spune o poveste care a căpătat, de-a lungul timpului, aura de legendă. Timp de 50 de ani (pȃnă în 1931) Florence Martus a întȃmpinat toate vapoarele  care au trecut pe rȃu, în speranţa că unul dintre ele îi va aduce înapoi iubirea pierdută pe mare. Pe timpul zilei, folosea un şorţ alb pe care îl flutura în vȃnt, iar noaptea o lanternă, devenind astfel, timp de 50 de ani, la fel de importantă ca un far care deschide marinarilor calea spre uscat. Legenda mai spune că iubitul ei nu s-a mai întors niciodată acasă, iar Florence a murit în 1943, singură şi neconsolată. Statuia a fost ridicată în 1971, chiar la capătul dinspre Est al falezei şi reprezintă simbolul oraşului.

        Ajunşi şi noi la capătul lui River Street, ne-am continuat plimbarea spre interiorul oraşului, urmărind cu fidelitate traseul bus-urilor turistice, dar şi harta din dotare.

          Timp de o oră ne-am plimbat pe străzi largi şi colorate, ca într-o adevărată grădină botanică. La fiecare cȃteva minute ajungeam într-un fel de părculeţ- piaţă în mijlocul căruia trona cȃte o statuie care dăruia locului un farmec aparte, pe lȃngă numele de botez pe care îl împărţeau în egală măsură.

Savannah Chippewa Square

          Am înţeles de ce Savannah mai poartă numele de ‘Garden City‘ şi mi-am amintit că în urmă cu şase ani cȃnd am mai fost prin aceste locuri, fără să am norocul să ies la plimbare, am cumpărat şi trimis la prieteni cȃteva vederi cu imagini reprezentative din acest oraş. În orice pliant, calendar sau carte poştală, Savannah este reprezentată prin cȃteva imagini simbol – rȃul cu frumoasele clădiri de pe faleză şi străzile cu case frumoase şi neapărat pline de glicină. Nicăieri nu am mai văzut pȃnă acum străzi atȃt de colorate şi de vesele. Doar în grădinile botanice am mai admirat şi fotografiat boscheţi coloraţi şi plante căţărătoare atȃt de frumoase. Dar Savannah, primăvara, este cu adevărat un oraş grădină. Îmi închipui că şi vara trebuie să fie la fel. Pentru mine a fost mai mult decȃt mi-aş fi putut închipui pentru că, indiferent cȃte documentare sau fotografii am văzut înainte, oraşul mi s-a părut un paradis pictat în cele mai frumoase culori.

         Oriunde priveam, nu vedeam decȃt flori colorate, iarbă impecabil de verde şi copaci uriaşi, decoraţi cu mȃţişori imenşi. Străzile mai late, aveau pe mijloc un spaţiu verde, amenajat cu boscheţi coloraţi de rododendroni şi azalee care atrăgeau ca un magnet pe iubitorii de flori, dar şi pe bondari, fluturi şi albine. Toate casele aveau grădinile foarte frumos aranjate şi, chiar dacă nu aveau decȃt cȃţiva metri pătraţi, aceştia erau foarte bine împărţiţi între hortensii, rododendroni, narcise, trandafiri şi multe alte specii de flori.

Savannah beautiful flowers 2

Savannah beautiful flowers 3

Savannah beautiful flowers 4

 

Savannah beautiful flowers

          Trebuie să recunosc că nu am mai văzut niciodată pȃnă acum o grădină care să găzduiască în acelaşi timp narcise, maci, rododendroni şi trandafiri. Şi, pentru ca decorul să fie cu adevărat magic, faţadele sau gardurile mai erau decorate din loc în loc cu uriaşe glicine mov.

Savannah beautiful flowers 5

Savannah beautiful flowers 6

Savannah beautiful flowers 7

Savannah beautiful flowers 8

          Nu m-aş mai fi oprit din admirat şi fotografiat, dar, ca întotdeauna, noi eram puţin grăbiţi pentru că oraşul era mare, aveam multe de văzut, iar orele treceau ca minutele.

          Tot admirȃnd noi ba o statuie, ba o casă, am ajuns într-un cimitir – Colonial Park – devenit parc anul 1853, cȃnd a fost închis pentru înmormȃntări. În el se odihnesc oameni importanţi ai oraşului – guvernatori, primari, istorici şi chiar artişti.

Savannah - Colonial Park cemetery

          Continuȃndu-ne traseul, pas la pas cu trolley-ul portocaliu, am ajuns în cel mai mare parc al oraşului, Forsyth Park. La fel de verde ca toate celelalte parcuri şi acest parc este populat cu stejari seculari, împodobiţi la rȃndul lor, cu foarte renumitul ‘spanish moss’. Nefiind nici muşchi, dar nici de origine spaniolă, aceşti mȃţişori care acoperă crengile copacilor fac parte din familia ananasului şi oferă peisajului un aspect de basm. Stejarii seculari care pot trăi pȃnă la 1000 de ani nu rămȃn niciodată golaşi, fără frunze, pentru că frunzele vechi se desprind de crengi doar în momentul în care mugurii noi plesnesc, dezvăluind frunzele noi.

Savannah oak trees and spanish moss

          La intrarea în parc, o frumoasă fȃntȃnă, care m-a dus imediat cu gȃndul la Roma sau Versailles, înveselea peisajul şi îi răcorea pe trecători.

Savannan Forsyth Park

          Sunt sigură că într-o zi de duminică cu greu poţi găsi un loc liber pe imensa întindere de gazon , dar acum spaţiul verde era foarte puţin populat. Cȃteva fete făceau plajă, doi băieţi se jucau cu o mingie de oină, o pereche de îndrăgostiţi se sărutau cu pasiune în pauzele dintre două exerciţii acrobatice, o fată învȃrtea hoola hoop-ul cu pricepere şi un alt grup mai numeros de adulţi şi copii îşi serveau prȃnzul din coşurile tradiţionale de picnic.

Savannan Forsyth Park relaxing

Savannan Forsyth Park oak trees and spanish moss

Savannan Forsyth Park 2

          Am traversat şi noi parcul şi am ajuns pe strada Bull care împarte oraşul în două părţi aproape egale – East Side şi West Side. Pe această stradă, am admirat iar case frumoase şi grădini superbe şi, după ce am parcurs-o de la Sud la Nord, am ajuns în Ellis Square şi Market Street, zona în care am petrecut o superbă seară în urmă cu 42 de zile.

Savannah Street Market

          Acum era linişte şi mult mai cald. Terasele erau pline şi nu am găsit pe nicăieri un loc libe  r la o masă să putem mȃnca şi noi prȃnzul. Am hotărȃt să ne încercăm norocul pe faleză – chiar dacă ştiam că preţurile acolo sunt mai mari ca în oraş.

          Am pornit din nou spre Riverside şi, chiar înainte de a ieşi pe faleză, ne-am trezit în faţa unei frumoase clădiri pe care o mai văzusem şi de pe vapor şi pe care o recunoscusem după acoperişul auriu, în formă de cupolă de biserică. Nu era nicidecum o biserică, ci doar clădirea Primăriei.

Savannah City Hall

Savannah City Hall View from the ship– Cupola Primăriei , vedere dinspre rȃu –

          După ce am inspectat mai multe liste de meniuri şi preţuri la cȃteva terase, ne-am luat inima în dinţi şi ne-am oprit chiar la restaurantul ‘Joe’s Crab Shack’ pe care îl fotografiasem şi de pe vapor, la intrarea în port.

Joe's Crab Shack Savannah

         Cȃnd am ajuns noi, nu era chiar foarte aglomerat, dar mesele s-au ocupat treptat şi în aproximativ o jumătate de oră restaurantul a devenit neîncăpător, în special terasa dinspre rȃu, unde ne aşezasem şi noi.

        Într-un restaurant cu specific de fructe de mare nu puteam să alegem altceva decȃt creveţi, crabi şi iar creveţi: antree – creveţi, felul întȃi – crabi şi creveţi.

Savannah eating schrimps at Joe's Crab Shack

Eating crabs at Joe's Crab Shack Savannah

          Am savurat mȃncarea încet, bucurȃndu-ne în acelaşi timp de superbul peisaj care se deschidea în faţa noastră, dar şi de atmosfera de vacanţă care se degaja de peste tot.

        Pe rȃu au apărut rȃnd pe rȃnd fel de fel de ambarcaţiuni –  bărcuţe cu motor şi doar 3-4 pasageri, vaporaşe turistice mai mici sau mai mari, bărci pescăreşti.

Savannah river cruise

Savannah River

          De două ori în perioada cȃt am stat noi la masă am asistat şi la un simpatic spectacol de dans sincron, avȃnd ca protagonişti chiar pe ospătăriţele şi ospătarii noştri.

Savannah at Joe's Crab Shack

        Toată lumea de la mese se simţea bine. Toţi mȃncau cu poftă crabi şi creveţi, epuizau halbele de bere una după alta, se fotografiau cu farfuriile de mȃncare şi cu vaporaşele care treceau pe rȃu. Acelaşi lucru am făcut şi noi (excepţie berea). Simpatica noastră ospătăriţă era nouă în această meserie (sau în acest local) pentru că nu prea se descurca la dansul sincron pe care toate celelalte ospătăriţe îl executau impecabil. În schimb, era extraordinar de amabilă, foarte frumuşică şi slăbuţă, foarte prietenoasă şi vorbăreaţă şi se numea Tira. La origine, numele ei se poate să fi fost Jim sau John pentru că la origine fusese băiat, dar acum îi stătea nespus de bine în noile ei haine de femeie, pe care le purta cu mȃndrie, dar şi cu pricepere.

          Chiar înainte să ne aducă mȃncarea, am întrebat-o dacă localul are internet wireless pentru că aveam tableta la noi şi am fi vrut să intrăm puţin pe net. Ne-a spus că, din păcate, nu există internet wireless în zonă, dar că ea este mai mult decȃt fericită să ne ajute. Ne-a adus telefonul ei mobil, ni l-a pus pe masă, ne-a dat parola de internet proprie şi ne-a spus să folosim internetul atȃt cȃt dorim pentru că, oricum, ea nu îl poate folosi cȃt munceşte. Am rămas profund impresionaţi de gestul ei şi nu ştiu cȃţi alţi oameni ar fi făcut acelaşi lucru pentru noi. Am ţinut neapărat să facem o poză împreună şi ea a fost foarte încȃntată.

Savannah meeting new people

          Mȃncarea a fost delicioasă, atmosfera de vis şi Joe’s Crab Shack merită un loc aparte pe lista noastră cu recomandări din lumea largă.

          Ne-am întors pe faleză, să luăm pulsul vieţii artistice a oraşului. Corturile erau deja amplasate şi fiecare în parte reprezenta un anumit artist – pictor sau fotograf.

Savannah River street art festival

          Unii dintre ei se aflau chiar alături de colecţiile lor şi executau acum portrete la cerere (contra cost, bineînţeles) după modele vii sau după fotografii. Un domn pictor, specializat în peisaje rurale cu case din lemn şi grajduri asemenea, desena acum în creion o casă foarte drăguţă, după o fotografie şi o mulţime de oameni îi admirau lucrările care se vindeau cu preţuri cuprinse între 50 şi 100$, în funcţie de ramă.

Savannah River Street Art Festival 2

Savannah River Street Art Festival (2)

          Am admirat şi noi cȃteva fotografii superbe, în mărimi uriaşe, tablouri în ulei sau doar gravuri, majoritatea reprezentȃnd peisaje marine – cu bărci, scoici şi valuri. În afară de lucrări de artă mai puteau fi admirate şi diferite bijuterii confecţionate din fel de fel de materiale ciudate (de exemplu, din cozi de chitară).

         Înainte de a ne încheia traseul pe faleză, am descoperit un magazin de dulciuri şi curiozitatea ne-a împins în interior. Îmi dau seama că pentru adevăraţii împătimiţi de dulciuri, acest magazin reprezintă un paradis de arome şi culori. Pentru noi, a fost doar o interesantă incursiune înapoi în timp, pe vremea în care dulciurile se confecţionau artizanal, cu maşini mecanice uriaşe care făceau foarte mult zgomot.

Savannah candy shop 2

          O astfel de maşinărie roşie reprezenta acum piesa de rezistenţă a magazinului şi funcţiona în perfectă stare, aşa cum funcţiona şi în urmă cu peste 100 de ani, cȃnd a fost construită.

        Oamenii se îngrămădeau curioşi în jurul ei şi o studiau, în timp ce un băiat supraveghea instalaţia şi împărţea, din cȃnd în cȃnd, bombonele proaspete celor doritori.

         Copiii erau cei mai agitaţi prin magazin, nu ştiau pe unde să se oprească şi ce anume să cumpere, mai ales că sortimentul de bomboane era extraordinar de variat şi se putea degusta înainte de cumpărare. Bombonele colorate erau aşezate în butoaie uriaşe de unde fiecare îşi încărca punga înainte de a merge cu ea la cȃntar şi, implicit, la casa de marcat.

Savannah candy shop 3

          Foarte atrăgătoare mi s-au părut merele trase în ciocolată şi decorate cu fel de fel de alte bombonele colorate. Din fericire pentru mine, din moment ce nu sunt o mare amatoare de dulciuri, nimic din magazin nu mă atrăgea din punct de vedere gastronomic, ci doar pentru colorit şi aspectul general.

Savannah candy shop

        Cred că am fost singurii care am ieşit din magazin fără să cumpărăm nimic, ci doar cu multe poze, memorate în cardul camerei foto.

        În urmă cu 42 de zile, (povestea aici) intrarea noastră în port mi-a permis să admir de la înălţimea comenzii toată faleza, restaurantele şi terasele aliniate pe malul rȃului, dar şi oamenii care se opreau din plimbarea lor pentru a privi uriaşul de metal ce înainta încet în susul rȃului.

Riverstreet Savannah view from the ship

          De data aceasta, am avut şi eu norocul să privesc de pe faleză la un alt uriaş de metal care îşi făcea intrarea triumfală în port, admirat şi fotografiat de sute de perechi de ochi şi de aparate foto. M-am integrat şi eu repede în rȃndul admiratorilor, am făcut cȃteva poze, dar m-am simţit atȃt de bine ştiind că eu am fost şi de partea cealaltă. Oare cȃţi dintre vecinii mei se puteau lăuda cu acest lucru?

 Savannah Ship approaching the port

          Înainte de a trece la ultima parte a serii, trebuie neapărat să spun ceva foarte interesant despre Savannah. Savannah este unul dintre cele mai iubite şi vizitate oraşe ale Americii (~ 12 milioane de vizitatori anual), un adevărat muzeu în aer liber, un omagiu adus populaţiei afro-americane care a trăit ani de grea opresiune în aceste zone, pȃnă la eliberarea definitivă din sclavie, datorată Războiului de secesiune. Bineînţeles că pȃnă în anii 60′, negrii au fost nedreptăţiti şi trataţi diferit faţă de albi, dar acum, oraşul se bucură de o libertate cum rar se întȃlneşte altundeva în America. Este printre puţinele oraşe în care se poate merge pe stradă cu o sticlă de bere în mȃnă (în majoritatea oraşelor americane consumul de băuturi alcoolice este interzis pe stradă … se poate consuma, totuşi, bere, dar sticla trebuie să fie obligatoriu învelită în hȃrtie sau orice altceva). Savannah este un oraş foarte tolerant cu toate naţiile, religiile şi orientările sexuale, fiind considerat unul dintre cele mai ‘friendly’ oraşe americane. Are ca primar o femeie afro-americană şi locuitorii lui sunt foarte ospitalieri şi mȃndri de originea lor.

      Oraşul este un adevărat simbol al luptei pentru libertate şi multe plăci comemorative şi statui au fost ridicate în memoria unor eroi, majoritatea necunoscuţi nouă (din păcate), dar foarte apreciaţi şi iubiţi de toţi turiştii care vizitează oraşul.

       Pentru mine, însă, Savannah a însemnat cu totul altceva. Dacă aş încerca să caracterizez oraşul în doar trei cuvinte, acestea ar fi: flori frumoase, oameni ospitalieri şi muzică live.

          Despre primele două am vorbit deja. Muzica este un element cu totul aparte în viaţa oraşului Savannah. Muzica live a fost cea care mi-a dăruit seara de vis în urmă cu 42 de zile, muzica live mi-a condimentat şi această zi deosebită şi mi-a încheiat şi seara, într-o atmosferă superbă pe care nu o voi uita niciodată. Oraşul se afla acum în plin festival al muzicii, dar nu ştiu dacă tocmai acesta este motivul pentru care întregul oraş era presărat cu solişti şi instrumentişti de toate vȃrstele şi genurile muzicale. În cele mai neaşteptate locuri, muzica răsuna din instrumentele lor şi umplea inimile de bucurie – în parcuri şi grădini, la colţ de stradă, în locale sau în faţa acestora. Mulţi dintre ei erau negri şi cȃntau la instrumentul lor favorit – saxofonul. Dar gama de instrumente folosite era atȃt de largă, încȃt ar fi putut foarte bine să se adune cu toţii în acelaşi loc şi să formeze o adevărată orchestră care nu ar fi dus lipsă de nimic pentru că includea toate instumentele – chitări, viori, flauturi, tobe, mini pianine, saxofoane, trompete şi multe altele. Cei mai mulţi cȃntau singuri şi primeau bănuţi de la trecători – în cutiuţe special confecţionate în acest scop.

Savannah Music on the street

Savannah Music on the street (2)

Savannah live music on the street

Savannah live music on the street 2

          Alţii erau plătiţi de către localuri şi creau atmosferă printre clienţii binedispuşi care deveneau, cȃteodată, şi foarte generoşi.

Savannah music

          Nu am mai văzut niciodată pȃnă acum atȃt de mulţi cȃntăreţi ambulanţi pe străzile vreunui oraş şi aş fi stat mai mult timp să-i ascult pe fiecare în parte, să-i felicit şi să-i aplaud.

Savannah live music on the street 3

Savannah live music on the street

          Chiar pe faleză, era amplasată o scenă uriaşă care anunţa un spectacol adevărat şi, din fericire, pentru noi, o mică întȃrziere cauzată de stricarea unei macarale în port, ne-a permis să ne prelungim cu cȃteva ore şederea în oraş. În jurul orei 18.45, lumea a început să se adune în faţa scenei şi am nimerit şi noi chiar în primul rȃnd. În cȃteva minute, spectacolul s-a declanşat şi am fost teleportaţi înapoi în timp, în anii ’60, în perioada rock ‘n’ roll-ului, a perciunilor lungi şi a pantalonilor evazaţi. Patru băieţi tineri au luat cu asalt scena şi nu s-au mai oprit în următoarele două ore, nici măcar să bea apă.

Savannah - Music Festival

Savannah music festival

          Au cȃntat şi dansat cu atȃta bucurie şi entuziasm, încȃt ne-a fost imposibil să stăm nemişcaţi pe margine. Ne-am bȃţȃit continuu, de pe un picior pe altul şi, dacă nu am fi cărat cu noi bagajul de care nu ne despărţim niciodată – camera foto – şi încă o sacoşică cu ceva cumpărături, ne-am fi lăsat pradă muzicii şi am fi dansat alături de cele cȃteva zeci de persoane care au invadat trotuarul ce ţinea loc de ring de dans. Melodii celebre ale anilor ’60 şi ’70 au răsunat pe întreaga faleză iar refrenele lor au fost cȃntate în cor de cȃteva sute de persoane.

          Majoritatea erau, probabil, turişti în trecere şi destul de grăbiţi, ca şi noi. Ascultau 3-4 melodii, apoi erau nevoiţi să plece în momentul în care cineva din grup dădea semnalul, iar ceilalţi se supuneau fără prea multă tragere de inimă. După ce plecau ei, alţii le luau locul, la fel de bucuroşi şi binedispuşi.

          Spre deosebire de seara de acum 42 de zile, de data asta foarte mulţi copii se aflau pe faleză şi chiar la dans. Mai mici sau mai mari, albi şi negri laolaltă, copiii au fost atracţia serii şi au reprezentat pentru părinţi un motiv serios să se alăture dansatorilor de pe scenă. Păreau că sunt acolo doar ca să-şi însoţească copiii, dar dansau şi se distrau pe cinste cu toţii.

Savannah dancing on the street

Savannah dancing on the street 2

          Grupuri de tineri apăreau din cȃnd în cȃnd ca să ofere peisajului o notă aparte de culoare şi prospeţime. Cei mai mulţi dintre ei păreau de 16-17 ani, dar erau, cu siguranţă, trecuţi de 21 din moment ce beau bere fără probleme. Destul de modest îmbrăcaţi, dar foarte veseli, dansau cu toţii pe melodii apărute cu mult timp înainte să se nască şi, chiar dacă nu ştiau prea bine paşii de twist sau rock ‘n’roll, se integrau foarte bine în peisaj şi învăţau foarte repede de la vecinii lor mai în vȃrstă şi mai experimentaţi.

Savannah dancing on the street 3

         Cȃteva cupluri de pensionari se simţeau foarte bine în mijlocul tinerilor şi îşi retrăiau pe scenă adolescenţa şi tinereţea pierdute, în paşi de rock ‘n roll.

Dancing on the street Savannah

          Cred că cuvintele sunt de prisos cȃteodată pentru a exprima cu adevărat tot ceea ce am trăit. Seara aceasta a însemnat pentru mine mai mult decȃt mi-aş fi putut permite să visez. Întotdeauna mi-au plăcut oraşele vii, care trăiesc şi respiră cu pasiune prin muzică, oraşele în care oamenii zȃmbesc necunoscuţilor pe stradă, făcȃndu-i să se simtă bineveniţi, oraşele care ştiu să se facă plăcute cu ajutorul oamenilor care sunt plătiţi pentru a le promova, dar şi cu ajutorul locuitorilor care se simt mȃndri de oraşul lor şi sunt dispuşi să-l împartă cu tine. Întotdeauna am iubit oraşele care sunt deschise şi accesibile, oraşele în care nu te simţi niciodată singur, oraşele în care localnicii te întreabă de vorbă pe stradă, hotărȃţi să afle de la tine ce părere ai despre oraşul lor şi dispuşi să-ţi dea oricȃnd un sfat bun, să-ţi recomande un restaurant sau un obiectiv turistic mai puţin cunoscut, dar foarte important. Savannah mi-a oferit toate acestea şi m-a ajutat să mă simt cu adevărat ‘ca acasă’ în acest oraş care se află la cȃteva mii de mile distanţă de casa mea adevărată. Vizita noastră nu a durat decȃt cȃteva ore, dar ca întotdeauna, aceste ore au fost trăite la maximum, fiecare secundă a fost plină de culoare şi parfum, fiecare clipă ne-a îmbogăţit şi ne-a făcut să ne considerăm din nou norocoşi. Norocoşi că am ajuns aici, norocoşi că am reuşit să ne simţim turişti pentru cȃteva ore, alături de cȃteva mii de turişti de diferite naţionaliţăti, dar nu la fel de norocoşi ca şi noi. Poate că vacanţele lor sunt mai lungi, dar cȃţi dintre ei se pot bucura de astfel de momente în diferite locuri din lumea asta? Cine s-a bucurat pe străzile Valenciei la Feria de Falles în urmă cu doar două săptămȃni (povestea aici), pentru ca ziua şi seara de 4 aprilie să o petreacă pe străzile din Savannah? Eu ştiu răspunsul. Îmi doresc să mă întorc în Savannah iar şi iar, să retrăiesc atmosfera de vis, să dansez pe muzica anilor ’60 cȃntată de patru băieţi cu perciuni lungi şi sacouri strȃmte. Dar, dacă acest lucru nu va mai fi posibil, mă voi gȃndi la Savannah mereu privind sutele de poze şi filmuleţele pe care le-am înregistrat şi voi reuşi, într-un  fel sau altul, să mă teleportez pe Riverside sau Street Market, acolo unde muzica live răsună de peste tot şi umple inimile de bucurie şi bunădispoziţie. Mă voi gȃndi la Savannah ori de cȃte ori voi mai avea norocul să trăiesc astfel de momente indiferent în ce oraş mă voi afla, în ce ţară sau continent.

          Vreau să port mereu cu mine atmosfera de sărbătoare de pe străzile oraşului şi să nu uit niciodată că am trăit-o cu adevărat, chiar dacă pentru doar cȃteva ore. Cȃteodată, zile întregi nu îţi aduc bucuria şi satisfacţia pe care le poţi trăi într-o după amiază norocoasă. De aceea, sunt hotărȃtă să profit la maximum de toate ocaziile care mi se oferă în viaţă, să nu uit cȃt de norocoasă sunt, şi mai ales, să împărtăşesc şi altora din experienţele mele.

Mulţumesc, Savannah pentru încă o zi de neuitat!

Galerie foto:

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

2 Responses to “Turişti pentru o zi în Savannah – Jurnal de bord HS Bruckner (4 aprilie 2014)”

  1. costica anonimul says:

    super-mi-a placut ce ai scris-Savannah-foarte,foarte frumos.L-am vazut si pe regele crabilor (racilor-ma rog) si pe autoarea acestor descrieri minunate.Vorbim maine la Valencia

  2. Mioara says:

    Frumoasa prezentare.Mi-a placut sa va insotesc prin minunatul Savannah.Am simtit primavara datorita bogatiei florale si a vitalitatii orasului.M-a entuziasmat dansul copiilor si ospitalitatea oamenilor!

Leave a Reply