Casa în care s-a născut Constantin Brâncuşi se află în satul Hobiţa, nu departe de Târgu- Jiu. Construită pe la 1870 de către tatăl sculptorului, casa avea trei încăperi, este în totalitate din lemn şi are în faţă o prispă cu stâlpi sculptaţi.

A fost transformată în casă memorială în 1970 şi adăposteşte astăzi o colecţie de albume, fotografii şi documente referitoare la viaţa şi opera celui care este considerat de o lume întreagă părintele sculpturii moderne.

Ȋnainte de a pleca de la muzeu am răsfoit puţin Caietul de Impresii şi am observat mesaje scrise în mai multe limbi străine ceea ce demonstrează clar că Brâncuşi este unul dintre românii care au făcut cunoscută ţara noastră peste hotare, chiar dacă ţara s-a dezis, la un moment dat, de el, aşa cum a făcut-o şi în cazul altor oameni de valoare şi aşa cum o face în continuare.
Am plecat de la Hobiţa spre Drobeta cu o ultimă oprire la Mănăstirea Tismana, unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din ţară, având un rol primordial în menținerea credinței ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani. Se află pe teritoriul orașului Tismana din județul Gorj, la 36 de km de orașul Târgu-Jiu.
Ȋntemeiată în sec. al XV-lea de Cuviosul Nicodim cu sprijinul material al domnitorilor Basarabi, Radu I şi al fiilor acestuia Dan I şi Mircea cel Bătrân, mănăstirea a fost sfinţită în 1378 şi poartă hramul Adormirea Maicii Domnului. Este o mănăstire de maici şi este construită în stil bizantin.

Ca în toate mănăstirile pe care le-am văzut până acum şi aici erau foarte multe flori –muşcate, begonii, hortensii, leandri, trandafiri, dar şi o impresionantă colecţie de cactuşi.

Am plecat de la Tismana spre Orşova, trecând prin Băile Herculane şi am ajuns la ora 17 în satul Ieşelniţa de pe malul Dunării. De când am pornit la drum în această vacanţă, ne-am propus să nu încercăm niciodată să căutăm cazare în timpul week-end-ului, convinşi fiind că este prea aglomerat şi este posibil să nu găsim camere libere. Tocmai de aceea am ajuns pe malul Dunării într-o zi de joi. Dar, am avut parte de o surpriză foarte neplăcută. Am căutat camere libere mai mult de trei ore, încercând la toate pensiunile care ne ieşeau în cale. Răspunsul era acelaşi peste tot – ‘nu avem camere’. Unele pensiuni aveau liber pentru seara de joi, dar aveau grupuri care veneau de vineri şi nu vroiau să închirieze pentru o noapte. Am intrat şi în pensiuni de 2 stele, dar şi în altele de 3 stele şi peste tot era la fel. Preţurile variau între 80 şi 200 de lei /noapte, toate pensiunile erau noi, foarte frumoase, construite în trepte care coborau până la pontoane pe malul Dunării, cu aranjamente superbe de flori. Foarte multe pensiuni erau în construcţie şi am văzut chiar şi case particulare care aveau anunţuri mari pe porţi şi care te avertizau să nu  întrebi cumva de camere pentru că ei nu închiriază.  Eram foarte obosiţi, flămânzi şi îngrijoraţi. Ne gândeam chiar că o să dormim în maşină. Nu ar fi fost nici prima nici ultima oară. Până la urmă, internetul ne-a salvat. Mai târziu, dar ne-a salvat. Am găsit o pensiune cu camere libere, la ieşirea din Drobeta spre Calafat şi la ora 23 am reuşit să luăm cina. Am înţeles repede de ce acea pensiune avea camere libere şi ieftine. Era aşezată într-un decor superb, pe malul Dunării, avea ponton privat, o grădină imensă, dar cam neglijată, o piscină cu foarte multe şezlong-uri de jur împrejur, barbecue, multe mese din lemn şi umbreluţe. Totul ar fi putut să fie superb. Dar, dacă ar fi fost superb, nu ar fi avut camere libere. Singura problemă a pensiunii era curăţenia, sau, mai exact, lipsa ei. Ridicată în urmă cu 10 ani, în totalitate din lemn, construcţia scârţâia şi tremura la fiecare pas. Holurile de acces la etaj erau prin exterior şi erau invadate de milioane de păianjeni şi pânze care păreau că s-au adunat acolo de câteva luni. Ȋn camere nu era la fel de mizerie ca afară, dar nici cu mult mai curat. Lenjeriile erau însă curate, dar în baie nu am intrat cu prea multă plăcere. Ne-am gândit iniţial să stăm doar o seară la Pensiunea Smile (numele suna intersant), dar ar fi trebuit să plecăm din zonă pentru că nu am fi găsit altă pensiune care să ne primească. Şi aveam, totuşi, ceva foarte frumos de văzut şi nu vroiam să renunţăm.