Retezat – Circuit România

Ziua 5 ( 8 septembrie)
Traseu: Drobeta Turnu Severin – Caransebeş – Oţelul Roşu – Sarmisegetuza – Râu de Mori (Hunedoara)

 


View Larger Map

După un drum de ~ 250 de km am intrat în Ţara Haţegului. Ne aflăm pentru prima oară în acest ţinut şi nu mai contenim să admirăm casele localnicilor. De cinci zile de când am plecat la drum am văzut numai case frumoase, îngrijite, cu temelii înalte şi cu grădini aranjate. La fel este şi în zona aceasta. Nu am văzut câmpuri lăsate necultivate sau necurăţate după strângerea recoltelor. Căpiţele de fân sunt frumos aşezate în aşteptarea iernii, ciocanii sunt strânşi şi ei şi pe marginea drumului buruienile nu sunt chiar aşa de mari cum am mai văzut prin alte zone. Trebuie să spun că nici câini morţi nu prea am mai văzut pe drum ca altă dată şi nici gunoaie prea multe. Să fie doar o impresie?
Prima pensiune care ne-a ieşit în cale am găsit-o în satul Sarmisegetusa, la poalele Munţilor Retezat. Era foarte frumoasă, dar şi ocupată. Ne-am gândit că este posibil să păţim acelaşi lucru ca pe malul Dunării, dar am plecat încrezători mai departe. Am ajuns în satul Râu de Mori şi, după câteva încercări nereuşite, am găsit ceea ce căutam. Mai întâi am ajuns la Pensiunea Coada Lacului unde proprietara ne-a invitat să vedem camerele disponibile. Totul era foarte frumos, dar curtea pensiunii era cam micuţă pentru ceea ce ne doream noi şi atunci domna ne-a oferit soluţia: “Dacă vreţi o căsuţă cu o curte doar pentru voi, atunci trebuie să staţi la băiatul meu. O să vă placă.” Nici nu se putea să nimerim mai bine. Casa în care locuim acum este doar a noastră, are trei dormitoare, bucătărie, sufragerie, râu care trece chiar prin curte, flori frumoase şi gazon, hamac sub măr, măsuţă cu scaune în mijlocul grădinii şi o familie de proprietari tineri, deosebit de simpatici şi ospitalieri, care locuiesc într-o altă casă, în aceeaşi curte. Nu plătim decât 160 de lei/noapte şi sunt sigură că vom câştiga în schimb şi nişte prieteni. Vom sta aici 3 zile pentru că avem mai multe obiective pe care dorim să le vizităm în împrejurimi.

Pensiunea de la Rau de Mori

In curtea pensiunii de la Rau de Mori
Ziua 6 (9 septembrie)
Sunt mândră de mine astăzi. Am reuşit un lucru care mi se părea imposibil de realizat când  m-am trezit de dimineaţă şi care mi-a demonstrat că poţi să-ţi atingi un ideal atâta timp cât îţi doreşti cu adevărat.
Astăzi am reuşit să parcurg pană la capăt un traseu montan care mi se părea foarte dificil, chiar imposibil. Am plecat la drum cu gândul că voi parcurge doar o porţiune din el şi mă voi întoarce fără să ajung la final. Recunosc că nu sunt o împătimită a muntelui, traseele montane nu au făcut niciodată parte din preferinţele mele, iar căţăratul pe munţi în zone dificile mi se pare o pierdere de timp şi o epuizare fără rost. Ȋmi place, totuşi, să privesc imensitatea cerului sprijinită pe vărful munţilor şi îmi place la fel de mult să privesc crestele de la aceeaşi  înălţime cu ele, sau hăul care se întinde la poale. Dar, pentru astfel de ocazii, prefer să urc cu telefericul până la 1000-2000 de metri, să mă bucur de peisaj şi apoi să mă întorc tot pe acelaşi drum. Ȋmi place, deasemenea, să urc pe drumuri asfaltate cu maşina până pe vârful muntelui (acolo unde se poate), chiar dacă sunt serpentine foarte strânse. Peisajul este şi mai spectaculos în astfel de cazuri. Dar un traseu montan în adevăratul sens al cuvântului nu m-a tentat niciodată. Ȋn afară de mici trasee de maxim o oră – Predeal – SusaiDâmbul Morii – 7 Scări – traseul de azi a fost cel mai lung şi cel mai dificil din viaţa mea. A meritat, dar nu ştiu dacă voi mai repeta experimentul şi pe alte trasee montane.
Astăzi am vizitat Parcul Naţional Retezat. Am plecat din satul Râu de Mori şi am parcurs 16 km până la intrarea în Rezervaţie. Drumul este asfaltat parţial şi trece peste Barajul Gura Apei care face parte din lanţul de hidrocentrale de pe Râul Mare.
Barajul Gura Apei
Parcul Naţional Retezat a luat fiinţă în 1935 pe suprafaţa iniţială de 100 de kilometri pătraţi a fostului domeniu de vânătoare deţinut de Casa Regală. Suprafaţa lui s-a extins treptat, ajungând acum la 40.000 de hectare. Din 1979 a fost recunoscut ca Rezervaţie a Biosferei. Ȋn prezent are statut de arie naturală protejată de interes naţional şi internaţional.
Ȋn interiorul Parcului există 20 de vârfuri de peste 2000 de metri înălţime şi peste 80 de lacuri glaciare între care Bucura, cel mai mare lac glaciar din ţară şi Zănoaga, cel mai adânc. Are o altitudine cuprinsă între 800 şi 2509 metri.
Parcul National Retezat
Parcul National Retezat (3)
Parcul este renumit pentru diversitatea florei şi a faunei, adăpostind peste 1000 de specii de plante superioare, 90 de specii endemice, 130 de plante rare sau vulnerabile, 50 de specii de mamifere, 168 specii de păsări, 9 specii de reptile, 5 specii de amfibieni.
Parcul Naţional Retezat cuprinde două zone. Prima zonă are un caracter ştiinţific fiind interzisă orice exploatare precum păşunat, vânat, pescuit, culegerea fructelor, turism camping. Accesul este permis doar cu autorizaţie din partea Comisiei Monumentelor Naturii. A doua zonă este mai puţin riguroasă, aici păşunatul fiind permis 2 luni pe an. Ȋn această zonă este permis şi accesul turiştilor în schimbul unei taxe modice.
Ȋn această zonă am intrat şi noi. După ce am parcurs ~ 20 de km cu maşina am ajuns la capătul drumului forestier unde se mai aflau parcate câteva maşini. Din acel loc începe traseul propriu zis. Indicatoarele anunţau un traseu de 1,5-2 ore până la Lacul Bucura, acesta fiind cel mai simplu şi scurt traseu din Retezat. Nici nu ne-am fi încumetat să pornim pe un alt traseu, oameni ai mării cum suntem noi, total neechipaţi şi neantrenaţi. Prima parte a traseului este foarte uşoară, şerpuieşte prin pădure şi este foarte relaxantă şi liniştită. Din loc în loc poţi vedea chiar Râul care curge în vale şi poţi admira crestele Retezatului de care te apropii încet încet, în timp ce urci.

 

Parcul National Retezat (8)

 

Parcul National Retezat (2)
Din Poieniţa Peleaga care se află la 1633 metri altitudine, drumul urcă lin până la ~ 1800 de metri. De acolo pană la altitudinea de 2040 de metri unde se află Lacul Bucura drumul este dificil pentru că sunt de urcat câteva zone destul de abrupte. Mi-a fost cam greu să străbat ultima porţiune şi am fost nevoită să mă opresc din când în când pentru a mă odihni, dar nu mi-a părut rău. Peisajul a fost de vis pe tot parcursul traseului, iar în vârf era şi mai frumos. Nu ne aflam chiar în cel mai înalt punct din Retezat pentru că cel mai înalt vârf are 2505 metri, dar întregul traseu până la 2040 metri altitudine a fost pentru mine o mare realizare.
Parcul National Retezat (6)
Pe malul lacului am găsit câţiva împătimiţi ai muntelui, grupuri de tineri care îşi petreceau chiar şi nopţile acolo, fiind dotaţi cu corturi. Noi eram singurii acolo îmbrăcaţi în pantaloni scurţi şi tricouri, toţi ceilalţi aveau geci şi pantaloni lungi pentru că era puţin cam frig, chiar dacă eram mai aproape de soare.  🙂
Am fost foarte bucuroşi şi mândri de reuşita noastră încât ne-am fotografiat cu lacul din toate poziţiile şi unghiurile. Am admirat apoi crestele semeţe ale Retezatului care ne înconjurau din toate părţile şi celelalte trei lacuri mai mici din această zonă.
Noi si Lacul Bucura
Parcul National Retezat (7)
Lacul Bucura are o suprafaţă de ~ 9 hectare, fiind cel mai întins lac glaciar din ţara noastră. De aici, drumul continuă spre Lacul Zănoaga care se află cam la aceeaşi altitudine, doar că este nevoie să mai urci câteva zone abrupte până acolo pe un traseu care durează încă 3 ore şi jumătate. Traseul pecare l-am străbătut noi a durat exact două ore de la Poiana Pelegii şi este cel mai simplu traseu din Retezat. Nu ştiu cum s-ar fi putut străbate acest traseu doar într-o oră, aşa cum scria pe indicatorul de la plecare, dar cred că am fi putut să depunem puţin mai mult efort şi să ajungem la destinaţie  într-o oră jumătate.
La întoarcere, drumul mi s-a părut mai scurt, dar şi mai puţin spectaculos şi a durat doar o oră. Ne-am întors pe acelaşi drum spre comuna Râu de Mori, la căsuţă noastră de pe malul râului, la Adi şi Floris Drăghin.

Citiţi şi:
Horezu – Circuit Romania
Polovragi – Circuit Romania
Targu Jiu – Circuit Romania
Cazanele Dunarii – Circuit Romania
Sarmisegetuza – Circuit Romania
Transalpina – Circuit Romania
Transfagarasanul – Circuit Romania

Galerie foto:

Please follow and like us:
error0
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply


error

Enjoy this blog? Please spread the word :)