Jurnal de bord HS Liszt (Mai- August 2012)

După două luni de la primul contact cu Madryn-ul, pot să spun că zilele petrecute aici au fost printre cele mai frumoase zile din viaţa mea. Aceste zile nu au reprezentat o vacanţă adevărată, nu au fost  zile consecutive de vacanţă în adevăratul sens al cuvântului, ci au fost zile de ancoră şi zile de port, zile cu soare şi zile cu vânt. Au fost zile de iunie când stăteam mereu cu binoclul la ochi pentru că se zăreau balene la câteva sute de metri de noi.

Câteodată puteam vedea şi cu ochiul liber câte o coadă sau câte un cap la doar 100 de metri distanţă. Au fost zile de iulie în care mă bucuram că suntem în ancoră şi se amână intrarea noastră în port pentru că numai aşa puteam să admir în voie balenele care se învârteau pe lângă vaporul nostru. Au fost şi alte zile în care mă rugam să intrăm cât mai repede în port pentru că aveam programată o vizită în Peninsula Valdez  şi aveam nevoie de ziua întreagă pentru o astfel de excursie. Ȋn cele patru sosiri în port, am reuşit să punem cap la cap mai multe ore în care ne-am simţit şi noi ca nişte turişti şi am putut să vizităm oraşul şi împrejurimile.
          Foarte multe ore le-am petrecut însă pe punte sau pe cheu, în port, alergând dintr-o parte în alta după balene. Aceste ore au fost obositoare, dar minunate, momente unice pe care nu le voi uita niciodată.
Ȋn călătoriile mele pe mare, mai văzusem balene de câteva ori în Oceanul Indian – la sud de Sri Lanka. De cele mai multe ori erau departe şi nu le distingeam decât jetul de apă. De două sau trei ori, le-am văzut mai aproape, dar doar câte o coadă înainte de scufundare.

Ştiam că în Golful Nuevo, unde se află Portul Madryn, balenele sosesc la începutul lunii iunie pentru a se împerechea şi a da naştere puilor şi abia aşteptam să văd şi eu aceste superbe mamifere mai de aproape.
Şi am avut noroc. La început doar una, apoi, spre sfârşitul lui iunie au început să vină din ce în ce mai multe, iar în iulie şi mai multe. Am aflat că în august, în Golf, se vor adăposti peste 200 de exemplare. Privindu-le mereu, am început să învăţ mai multe despre ele şi despre obiceiurile lor şi ştiu că o să-mi fie dor de ele, atunci când nu le voi mai vedea, pentru că am ajuns să le îndrăgesc ca pe nişte prietene preţioase.
La începutul lui iunie, am văzut doar cozi şi aripioare. Balenele începuseră să sosească în Golf, dar erau timide şi nu se apropiau prea mult de vapor şi de port.

Ȋntr-o zi, la mijlocul lui iunie, intram în port, la apusul soarelui. Nu am  putut face fotografii, dar am văzut un spectacol pe care nu-l voi uita niciodată. Ȋn jurul nostru, la câteva sute de metri, în toate direcţiile am văzut capete şi cozi de balene. Unele mergeau spre port, altele treceau prin faţa vaporului în stânga, altele în dreapta, unele mergeau spre Plaja Doradillo, altele stăteau pur şi simplu pe loc şi ridicau câte o înnotătoare. Noi mergeam foarte încet pentru că sunt restricţii de viteză tocmai din cauza balenelor. Am putut să le vedem destul de bine, chiar dacă nu erau foarte aproape şi a trebuit să privim prin binoclu. Aproape de cheu am văzut ceva ce numai la National Geografic mai văzusem până acum şi îmi doream mult să fotografiez. Două balene se jucau cam la 200 de metri în dreapta noastră, loveau apa cu coada şi, din când în când, săreau afară din apă aproape cu tot corpul. O dată au sărit chiar în acelaşi timp amândouă şi am rămas cu gura căscată, la propriu, pentru câteva secunde. Mai văzusem aşa ceva la televizor de multe ori, dar nu este deloc aceeaşi senzaţie să vezi cu ochii tăi un astfel de spectacol.

Balena franca austral se deosebeşte de celelalte tipuri de balene prin faptul că nu are dorsală şi prin culoarea albă a capului. Această culoare este dată de paraziţii care locuiesc pe capul ei. Am citit undeva că aceste balene se pot distinge foarte bine unele de altele datorită paraziţilor albi care nu sunt niciodată identici la două exemplare, exact ca amprentele la om.
Este cunoscută sub numele de ‘right whale’. Ȋn perioada în care balenele se vânau, balena franca austral era considerată ‘balena potrivită’ , perfectă, uşor de prins pentru că ea înaintează cu viteză foarte mică (5-10 km/h) făcând astfel vânătoarea mai uşoara.
Prima balenă pe care am văzut-o de aproape a apărut  în colţul cheiului, aproape de locul în care era tras vaporul nostru. Mi s-a părut foarte mare, dar ştiu acum că nu era aşa, avea în jur de 12 metri şi era tinerică şi albinoasă, poate în primul ei an din viaţa de adult.

Noi eram pe cheu, la doar 3-4 metri deasupra ei şi am putut să o privim foarte bine, chiar dacă  ea era doar în trecere şi nu s-a oprit deloc. Nu a vrut să ne arate coada, nici să sară din apă.

De la jumătatea lui iunie mi-am făcut un obicei şi, imediat ce ajungeam în port, mă instalam în colţul cheiului, pregătită să fac cunoştinţă cu cât mai multe balene. Stăteam acolo cât puteam de mult, până se făcea timpul de masă, sau trebuia să plecăm în oraş, sau până când vântul, frigul sau noaptea mă alungau.
Aşa am putut să văd balene multe şi foarte aproape, atât de aproape încât aş fi putut să le număr paraziţii de pe cap (dar nu asta mă interesa).
Ȋntr-o zi, la începutul lui iulie, au trecut prin colţul cheiului  două balene – o femelă cu puiul albinos. Pe mamă am văzut-o bine pentru că ridica mereu capul afară din apă, dar puiul stătea mai mult pe la fund. Din păcate, nu au stat prea mult în zonă, erau doar în trecere şi se duceau spre Doradillo.

Ȋn aceeaşi zi, am văzut mai multe balene şi  am văzut pentru prima oară o pereche de balene îndrăgostite, cam la 100 de metri de cheu. Din apă apăreau, din când în când, ba o coadă, ba două, ba un cap şi o coadă, apoi dispăreau complet şi peste cateva minute apăreau câţiva metri mai încolo, rotindu-se într-un cerc, doar cu câte o aripioară afară din apă.

Le-am urmărit aşa cam jumătate de oră,  se apropiau foarte încet de mine, dar în acelaşi ritm, cu aceleaşi mişcări. Ȋn timp ce priveam spre ele, s-a apropiat de mine un domn mai în vârstă, care număra lăzile cu peşte ce se descărcau dintr-un pescador. A vrut să mă facă atentă că o balenă, puţin mai în larg, o să facă o săritură. Am crezut că spune doar aşa, în general, am privit totuşi în direcţia arătată de el şi am văzut două balene care se jucau şi care băteau, din când în când, cu coada. La un moment dat, una dintre ele chiar a sărit într-o parte, cu aproape tot corpul afară din apă. Am rămas, într-adevăr, fără cuvinte şi cu gura căscată, cu ochii aţintiţi către locul în care ditamai animalul de 30 de tone a sărit aproape 7-8 metri afară din apă, lăsând apoi, în urma lui un munte de stropi şi un nor de aburi. Totul a durat doar câteva secunde, insuficiente pentru mine să pregătesc camera şi să localizez prin lentilă. Dacă aş fi avut încredere în spusele acelui domn …. Supărată şi dezamăgită că am pierdut ceea ce aşteptam să văd de atâtea zile, mi-am pregătit camera şi am localizat prin lentilă cele două balene care încă se jucau cam la 200 de metri depărtare de mine. Ȋncă 3-4 băieţi de pe pescador ieşiseră şi ei să privească şi aşteptam cu toţii o reluare a săriturii. Nu am avut mult de aşteptat şi reluarea a venit.

Apoi, am văzut altă balenă. Era imensă şi foarte aproape. Noi eram, de fapt, chiar deasupra ei, pe cheu, am mers alături de ea vreo 15 minute, noi pe cheu, iar ea pe lângă. Am văzut-o foarte bine, am putut distinge chiar şi cele două orificii prin care respiră şi pe unde aruncă jetul de apă. Era singură, poate în căutarea unei perechi.

La mijlocul lui iulie, am stat o zi în ancoră înainte să întrăm în portul Madryn. Spre bucuria mea. Afară era foarte frumos, o zi superbă de iarnă australă, cu soare şi 10 grade în termometru. Apa era calmă, fără nici un fel de rid.

          Am ieşit afară, pe punte, pentru că apăruseră două balene foarte aproape de vapor şi am coborât repede să le văd. Erau două balene îndrăgostite, una neagră şi una albinoasă, care se jucau-iubeau la 100 de metri, în babordul nostru.

Păreau foarte drăgăstoase. Se învârteau într-un cerc, cea albă era cu burta afară din apă şi cu o aripioară ridicată, iar cealaltă dedesubt, apoi schimbau locurile, dar, întotdeauna una era dedesubt şi o îmbrăţişa pe cealaltă cu aripioarele. S-au învârtit aşa mai mult de  jumătate de oră, apoi s-au băgat complet în apă, în poziţie verticală, lăsând afară doar boticurile. Arătau foarte haios.

Ȋnainte de a pleca din Madryn, acum aproape două săptămani, după vizita noastră prelungită în Peninsula Valdez şi la Plaja Doradillo, tot am mai avut patru ore doar pentru privit balene. M-am dus în locul meu preferat, în colţul cheiului şi am avut ce să văd. Erau atât de multe balene încât nu ştiam unde să privesc mai întâi.

De-o parte şi de alta a cheiului, la 100-200 de metri depărtare, dar şi mai departe, erau foarte multe balene – jeturi puternice aruncate la câţiva metri înălţime, cozi şi aripioare ridicate şi apoi trântite cu putere înapoi în apă, capete ce apăreau pentru câteva secunde şi apoi dispăreau sub apă, perechi de îndrăgostiţi aflaţi în toiul ritualului de împerechere, femele cu pui sau doar masculi singuri în căutarea perechii. Aceşti masculi trebuiau să impresioneze pe eventualele partenere libere şi, din când în când, făceau nişte sărituri demne de toată lauda, ridicându-se deasupra apei cu aproape întregul corp şi apoi lăsându-se înapoi cu toată greutatea, producând munţi de stropi de pană la 2 metri înălţime. Am avut parte de un spectacol de vis, pe departe mult mai atrăgător, mai fascinant şi mai emoţionant decât orice călătorie cu barca la Puerto Piramides.

Apoi, am urcat pe comandă  şi am văzut în partea dreaptă a vaporului nu mai puţin de 5 perechi de iubăreţi, unii chiar destul de aproape.

Ȋntr-un grup erau chiar trei, dar ne-am gândit noi că al treilea trebuia să fie puiul pentru că stătea la o oarecare distanţă. Am aflat că puiul stă lângă mama lui până când aceasta se împerechează din nou şi abia atunci se hotărăşte să se despartă şi să pornească pe drumul lui. Ȋn acel moment are deja trei ani şi masculii îl pot privi ca pe o ameninţare şi sunt geloşi pe el. Acest al treilea personaj din grup nu era, în nici un caz, un alt pretendent la “mâna” femelei, ci puiul ei care nu se hotăra să se despartă de mamă. I-am urmărit mai mult timp, am observat aceleaşi mişcări şi aceleaşi ritualuri până s-au dus uşor uşor spre prova.

Era ora mareei înalte şi balenelor le place să se apropie de mal, la Doradillo, ajutate de maree. Pe plajă se aflau, cu siguranţă, câţiva oameni pregătiţi să facă cunoştinţă cu ele.

CITITI IN CONTINUARE : PENINSULA VALDEZ SI PLAJA DORADILLO