Plecare din portul Tanger Med, Maroc – Jurnal de Bord HS Bruckner (martie 2014)

7 Martie 2014

ora 20

Am plecat din Tanger Med la ora 18 şi am avut o zi deosebită astăzi, cum nu mi s-a întȃmplat de prea multe ori pe mare. Dimineaţă am avut noroc şi am întrat în port în acelaşi timp cu răsăritul de soare, iar plecarea a fost chiar la apus. Toată ziua cerul a fost cam înnorat. Norii negri au acoperit toţi munţii care înconjoară portul şi apoi, cȃnd s-au ridicat norii, a rămas ceaţa. Soarele a reuşit să mai iasă la iveală de cȃteva ori, în reprize foarte scurte, dar predominant a fost întunecat. La plecare, situaţia nu se schimbase prea mult deasupra portului – totul rămăsese acoperit de nori deşi, de diferite forme şi dimensiuni, care creau, totuşi nişte imagini interesante şi, înfricoşătoare, în acelaşi timp.

 

Port Tanger Med Morocco 2

Leaving Tanger Med Morocco

Nice view with sunset on Atlas Mountains Tanger Med Morocco

        Soarele care coborȃse spre apus exact de partea cealaltă a portului, spre Spania, era şi el acoperit de o pȃclă groasă de nori, dar, încet-încet a reuşit să-şi facă loc printre nori şi a ‘răsărit’ cu cȃteva minute înainte de a coborî sub linia orizontului pentru a ne desăvȃrşi spectacolul.

           Norii de deasupra portului au început şi ei să se coloreze în galben şi portocaliu, toată zona de coastă de vizavi – incluzȃnd şi Stȃnca Gibraltarului, dar şi Spania – a căpătat o aură ca de basm şi am fost nevoită să fac zeci de fotografii pentru a sărbători momentul. Acum, după ce am privit pozele, îmi dau seama că unele dintre ele chiar par ireale. Sunt atȃt de frumoase încȃt nu-mi vine să cred că am avut norocul să trăiesc pe viu acest spectacol. Aş fi vrut să împart bucuria mea cu oamenii pe care îi iubesc şi care sunt acum departe de mine, dar sper să reuşesc prin intermediul acestor fotografii. Chiar şi după ce a apus soarele, culorile lăsate pe cer au creat un spectacol deosebit care s-a modificat continuu, minut după minut, pȃnă cȃnd lumina s-a stins şi întunericul a acoperit totul.

Gibraltar Rock at sunset– Gibraltar Rock –

          Pe mare, răsăriturile şi apusurile de soare sunt întotdeauna diferite în funcţie de norii care populează cerul, dar şi în funcţie de diferitele personaje care apar pe fundal pentru a întregi peisajul. De data aceasta, actorii principali (în afară de vaporul nostru şi alte cȃteva vapoare din depărtare) au fost cȃţiva pescăruşi care ne-au dat tȃrcoale pentru mai mult timp, apărȃnd cȃnd în tribord, cȃnd în babord, dar întotdeauna spre soare.

Sunset  Mediterranean Sea Gibraltar Strait

Sunset in Gibraltar Strait 2

Sunset  Mediterranean Sea 2

Sunset  Mediterranean Sea 3

Sunset  Mediteranean Sea

          Am stat afară şi am privit cerul pȃnă cȃnd vȃntul a început să bată cu putere, iar geaca de pe mine s-a dovedit a fi insuficient de călduroasă. Oricum, nu aş mai fi avut ce să văd pentru că noaptea s-a lăsat foarte rapid peste tot.

Galerie foto:

Please follow and like us:
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

One Response to “Plecare din portul Tanger Med, Maroc – Jurnal de Bord HS Bruckner (martie 2014)”

  1. costica anonimul says:

    am vazut,mi-a placut,am trait,incantat,privit,entuziasmat,spectaculos,mare,Gibraltar.,pescarusi,apusuri,vapoare,-extraordinar-de vazut

Leave a Reply


error

Enjoy this blog? Please spread the word :)