Patagonia Sur, Puerto Deseado, Argentina (Partea a II-a) – iulie 2012 – Jurnal de bord HS LISZT

          Azi am văzut primii fulgi de nea. Nu sunt primii fulgi de zăpadă din viaţa mea aşa cum au fost pentru Joeiupel, marinarul nostru filipinez care se află pentru prima oară pe un vapor şi care, până la vârsta lui, nu  a mai văzut aşa ceva. Joeiupel are 31 de ani, locuieşte într-o ţară în care iarna sunt temperaturi 35 de grade şi, pentru că s-a făcut marinar, o să aibă posibilitatea să experimenteze călduri tropicale de-o parte şi de alta a ecuatorului, ierni geroase în Marea Nordului şi veri cu temperaturi de minus 20 de grade în Antarctica.          Pentru mine fulgii de azi au fost deosebiţi  pentru că, pe peretele din cabina noastră, calendarul arată luna iulie. Ceasul meu biologic a fost complet luat prin surprindere. Era obişnuit cu căldură, mare şi plajă în iulie şi eu l-am bulversat total, cerându-i să se adapteze la o temperatură pe care o cunoştea şi recunoştea ca fiind specifică lunii ianuarie din Azuga. Nu pot să neg frumuseţea şi importanţa fiecărui anotimp atât pentru viaţa noastră, ca indivizi, cât şi pentru viaţa întregii naturi, dar, refuz să recunosc că simt o afecţiune, chiar şi infimă, pentru săraca iarnă friguroasă.  Nu are ea nevoie să fie iubită de mine pentru că are atâţia fani printre pasionaţii de schi şi de bulgăreli cu zapadă. Nu am fost niciodată un astfel de fan, nici atunci când, copil fiind, vedeam toţi prietenii şi vecinii mei de la bloc ieşiţi afară cu săniuţele şi formând trenuleţuri din corpuri dârdâind de frig. Nu înţelegeam atunci cum era posibil să te bucuri că a venit iarna şi să dârdâi aproape continuu de frig, cu picioarele în cizmele de cauciuc veşnic ude şi cu mâinile veşnic reci. Am încercat să mă alătur lor de cateva ori, dar nu eram deloc fericită. Acum, încerc să evit, pe cât posibil să scot nasul afară într-o iarnă rece. Câteodată, chiar păcălesc iarna şi reuşesc să o las să mă aştepte chiar şi două luni, timp în care mă ascund fericită, într-o vară dintr-o altă emisferă. De data asta însă, eu am fost cea păcălită. Vara este acasă, mă aşteaptă, iar eu am venit la capătul lumii să mă întâlnesc cu iarna, de parcă mi-era dor de ea şi nu mai aveam răbdare să o întâlnesc. Aş putea spune că, spre deosebire de ultimii ani în care am avut mai mult de şase luni de vară, anul acesta aş putea doborî un record personal şi să am mai mult de şase luni de iarnă. Trebuie să nu mă dau bătută. Anul nu este decât la jumătate şi aş putea să am vară toată toamna şi toată iarna.
          Deocamdată, aici în Sudul Patagoniei, a venit iarna cu adevărat. Nu este o iarnă foarte aspră, cu temperaturi prea scăzute datorită curenţilor oceanici. Este totuşi iarnă, cu vânt puternic ce bate şi cu 80-90 km/oră, cu temperaturi de zero grade şi chiar sub zero, cu fulguieli rătăcite, care se pot transforma în adevărate ninsori şi care pot crea probleme traficului rutier. Ȋn acest micuţ oraş, chiar şi pentru un strat de 2 cm de zăpadă, toate maşinile sunt obligate să poarte lanţuri şi şcolile se închid. Copiii trebuie să fie foarte bucuroşi.
          Intrarea noastră în port a fost, însă, foarte frumoasă, chiar dacă am mers exact pe acelaşi drum ca şi în celelalte trei intrări de pană acum. Nimic nu era nou, dar totul era diferit pentru că întreaga natură avea haine noi, albe, de zăpădă proaspătă şi rece. 

 

Prima zapada in Puerto Deseado, Argentina (2)
           Toate insulele din jur, care erau, până acum două săptămâni, acoperite de iarbă, acum sunt albe, îmbrăcate cu un strat subţire de zăpadă ca şi cum o mână nevăzută a cernit dintr-o sită uriaşă straturi fine de făină din loc în loc, peste stânci, case şi plajă, fără să ţină seama că  pătura cea albă ar fi trebuit să acopere complet. Probabil că mâna nevăzută a fost mai timidă, dar, data viitoare nu mai iartă nimic.

 

Prima zapada in Puerto Deseado, Argentina

 

A venit iarna in Puerto Deseado, Argentina

 

          Păsările nu păreau deloc afectate de frigul de afară, zburau vesele peste tot şi ofereau peisajului un pic de animaţie.

Puerto Deseado, Argentina pasari

          Mi se pare atât de straniu să văd zăpadă în luna iulie, când ştiu că acasă este caniculă.  Dar, de ce nu mi s-a părut straniu şi atunci când acasă erau zero grade sau chiar câteva grade sub zero iar noi făceam baie în apele de 28 de grade ale Mării Chinei de Sud? Atunci nu mi se părea deloc straniu, mi se părea absolut minunat. Ȋnseamnă că sufletul meu tânjeşte mereu după căldură, după vară, chiar şi în mijlocul iernii.

          Peste numai trei săptămani fiecare părticică a corpului meu îmi va mulţumi şi se va răsfăţa pe un mal de mare din emisfera nordică, acolo unde vara este la ea acasă şi temperatura ridicată din termometre aşează coduri galbene şi portocalii peste ţară. Peste trei săptămâni am întâlnire cu vara mea şi nu vreau să mă las aşteptată. 
                  “ In the depth of winter, I learned that there was in me an invincible summer.”

Galerie foto:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply