Patagonia Norte – San Antonio Este, Argentina (martie-mai 2012)

 Jurnal de bord HS Liszt (mai-august 2012)
Am ajuns şi în Argentina, dar, pentru mine, Argentina înseamnă, deocamdată, micuţul port San Antonio Este, aşezat în Golful San Matias, la limita Nordică a Patagoniei. Portul este foarte mic (poate primi doar două vapoare în acelaşi timp) şi, de aceea, se poate ieşi foarte usor afara, la o plimbare.          La poartă sunt caţiva oficiali foarte amabili, formalitaţile durează câteva secunde şi constau în câteva amabilităţi – ‘Hola. Que tal?’ … ‘Muy bien, gracias’ … ‘Caminamos un pochito’ . Nici nu trebuie să ştii prea multă spaniolă, aşa că ne descurcăm foarte bine. Ȋn 10 minute ai şi ajuns în ‘oraş’ sau pe plajă, depinde de tine unde anume vrei să mergi. ‘Oraşul’ este, de fapt, un sat, format aici datorită portului, cu o singură alee mai principală şi asfaltată, cu câteva magazinaşe, restaurante, o şcoală, un parculeţ cu loc de joacă pentru copii şi câteva depozite de containere. 300 de oameni locuiesc permanent în San Antonio şi acest sat trăieşte intens sase luni pe an, pe timpul sezonului de fructe pentru ca apoi, şase luni să intre într-un fel de hibernare, odată cu închiderea portului şi terminarea sezonului turistic. Oraşul mai mare, numit San Antonio Oeste (Vest), se află de partea cealaltă a golfului şi este legat de San Antonio Este printr-o şosea de ~ 70 de km. Poate o să mergem şi noi să vedem un centru urban mai aglomerat, dar, deocamdată, abia aşteptam să facem cunoştintă cu leii de mare, minunatele mamifere care trăiesc pe plajă, la doar 2 km depărtare de vaporul nostru şi care reprezintă principala atracţie turistică a zonei.
Colonie de lei de mare pe plaja din San Antonio Este, Argentina
         Am pus pentru prima oară piciorul pe pământ Argentinian la două zile după echinocţiul de primavară, dar, pentru că ne aflăm pe paralela de ~ 41 grade latitudine sudică, primavara Nordică aici se transformă în toamnă.  Aici abia a început toamna.
Vara a trecut şi a luat cu ea florile, iarba verde, multele grade din termometre şi miile de turişti curioşi şi nu întotdeauna iubitori de natură. Au rămas în urmă frunze uscate şi ciulini, o plajă aproape pustie, dar nu părăsită şi un soare tocmai potrivit pentru plimbări lungi şi fotografii de neuitat la ora apusului. Această plajă plină de scoici işi schimbă înfăţişarea de cateva ori pe timpul unei zile datorită fluxului şi refluxului şi, la fiecare şase ore, se arată altfel ochilor noştri. Când începe mareea înaltă, nivelul apei începe să crească, ceea ce înseamnă că apa înaintează uşor uşor spre uscat, acoperind nisipul şi îngustând astfel plaja. Ȋn momentul în care mareea înaltă a ajuns la punctul ei maxim, plaja este foarte îngustă şi începe, apoi, să se lărgească treptat pe masură ce apa se retrage şi se indreaptă spre punctul maxim de mare joasă.  Astfel, lăţimea plajei se modifică pe timpul zilei de la 3-4 metri până la 40-50. Mi-ar fi plăcut foarte mult să văd în vară zeci de turisti care îşi mută locurile de stat la bronzat în funcţie de înaintarea şi retragerea apei. Dar, acum, nu mai sunt turişti şi nu pot spune că  îmi pare rău. Avem toata plaja doar pentru noi, putem să admirăm în linişte marea, plaja, păsările şi, mai ales, minunatele mamifere iubitoare de apă. Am văzut însă ceva foarte interesant legat de maree – nişte undiţe fixate în nisip pe timpul mareei înalte, rămăseseră acum la peste 20 de metri de apă, pentru că, între timp, venise mareea joasă şi stăpânii lor adormiseră sub o umbrelă.
La pescuit in San Antonio Este, Argentina
Ȋn mijlocul acestei întinderi de nisip, departe de orice aşezare omenească, trăieşte de câţiva ani o comunitate  de lei de mare. Ȋn timpul verii, zeci de mii de turişti vin să-i vadă şi, de aceea, întreaga zonă a devenit arie naţional protejată. Un grup de tineri entuziaşti angajaţi, voluntari, studenţi ecologişti, iubitori de natură s-au implicat în acest proiect de salvare şi protejare şi, datorită muncii lor,  colonia creşte în număr de la an la an, ajungând în acest moment la 120 de exemplare.
După ce am parcurs cei 2 km, mergând pe un strat gros de scoici de toate culorile şi formele, am ajuns într-o zonă doar cu nisip şi acolo i-am vazut … stăteau întinşi la soare, unii cu burta în sus, alţii pe o parte, doar câţiva ridicau, din când în când, capetele, probabil să ne vadă mai bine. Aş fi vrut să merg mai aproape de ei, dar, a trebuit să ne oprim la ~ 25-30 de metri, distanţa de siguranţă –atât pentru ei , cât şi pentru noi. Am fost întâmpinaţi de Amira şi Gimena, două tinere care lucreaza pentru Agenţia Naţională de Protecţie Marină şi care ne-au fost ghid pentru următoarele două ore.
Colonie de lei de mare pe plaja din San Antonio Este, Argentina 3
Colonie de lei de mare pe plaja din San Antonio Este, Argentina 2

         Recunosc  că nu ştiam prea multe despre leii de mare dar, am aflat lucruri interesante. Leii de mare fac parte din marea familie cunoscută sub denumirea generică de foci (seals). Se deosebesc de focile obişnuite prin faptul că au urechi externe ( pavilioane mici sau chiar foarte mici) şi prin modul de deplasare. Leii de mare se pot deplasa pe uscat cu ajutorul celor două înotătoare din spate, făcând o mişcare asemănătoare unor paşi, pe când focile doar se târăsc pe aceste înotătoare. Aceste două deosebiri sunt vizibile şi uşor de remarcat chiar şi de către necunoscători ca mine… Spre deosebire de majoritatea leilor de mare care migrează în căutarea hranei, această colonie de pe plaja din San Antonio trăieşte  aici pe tot parcursul anului  şi este formată din 120 de membri, dintre care, cei mai mari masculi pot ajunge până la 350 kg. Ei trăiesc aici ca într-o mare familie, fără rivalitaţi şi lupte pentru caştigarea simpatiei femelelor pentru că sunt deja împărţiţi pe familii şi fiecare mascul are femela lui cu care face un pui pe an, după o gestaţie de ~9 luni. Ȋn alte colonii este posibil ca un mascul să aibă câteva zeci de femele şi acolo apar problemele – adevărate lupte care se lasă cu vărsări de sânge şi, câteodata, cu victime. Se pare că leilor de mare le place această zonă, au mancare din belşug şi nu prea au rivali –orcile se duc la vanătoare mai in sud şi rechinii sunt mult mai în larg. Deci, dacă rămân mereu în zonă şi nu se depărtează prea mult de mal atunci când îşi caută mâncarea, înseamnă că această colonie se va extinde de la an la an.

          Fetele ne-au mai spus că, pe timpul verii, foarte mulţi turişti vin in zonă, unii special pentru leii de mare, dar acum sezonul s-a terminat, în curând vine iarna şi ele vor mai fi aici doar până la Paşte. Mi-a părut rău să aflu că ne vom mai intâlni doar o dată, dar apoi, am realizat altceva şi m-am bucurat mai tare. Ȋnseamnă că fetele nu vor mai fi aici, deci nimeni nu ne va mai opri să ne apropiem mai mult de leii de mare, să-i privim mai de aproape. Deocamdată, am făcut câteva poze de ansamblu, cu convingerea că, nu peste mult timp, voi putea observa şi culoarea ochilor acestor creaturi simpatice.
          Amira şi Gimena ne-au invitat apoi la un maté şi, cum nu băusem niciodată aşa ceva, nu am putut să le refuzăm. Maté este o băutură traditională în zona aceasta, mult mai populară decât cafeaua şi este un fel de ceai făcut din ierburi uscate şi aromate,dar , fără zahăr şi care se serveşte fierbinte, dintr-o cănuţă din lemn în formă de butoiaş cu un fel de pai metalic.  Am băut acest maté  toţi patru din acelaşi butoiaş, cu acelaşi pai, ca un fel de pipă a păcii şi m-am simtit atât de fericită pentru că am privilegiul să fac lucruri care pot părea neobişnuite pentru marea  majoritate a oamenilor. Stând jos, pe nisip, privind oceanul şi cerul aproape de apus, împărţind o băutură cu două fete ce aparţin unei culturi atât de diferite de a noastră şi de care m-am simţit, totuşi, atât de aproape. Totul era perfect, o linişte odihnitoare, o pace desăvârşită, parcă nu eram decat noi pe lume şi, pentru câteva minute, am uitat că undeva,  la mii de km distanţă sau doar la cateva sute, sunt copii care mor de foame, sunt oameni care mor, omorâţi de alţi oameni. Mi-am dat seama, mai ales, că sunt oameni în lumea asta care nu ştiu cât de puţin îţi trebuie să fii fericit, să te simţi împlinit şi să poţi striga în gura mare sau doar în gând “sunt norocos!!” Sunt norocoasă că am înţeles aceste lucruri şi pot să mă bucur de momente unice ca acestea.
La un mate cu prieteni noi, San Antonio Este 3
La un mate cu prieteni noi, San Antonio Este 2
Ne-am luat rămas bun de la fete şi de la leii de mare, cu părere de rău, dar cu bucurie în suflet pentru că ştiam că peste şapte zile vom fi din nou aici şi aşa a fost.
A doua întâlnire cu prietenii noştri a avut loc în sâmbăta următoare. Era o zi frumoasă, însorită şi foarte călduroasă. Am ajuns la familia de lei în acelaşi timp cu un grup de copii. Am aflat că erau elevi de la o şcoală din partea cealaltă a golfului, membri într-o asociaţie ecologistă, împreună cu caţiva adulţi – nu profesori, ci voluntari în aceeaşi asociaţie. Erau în jur de 20 de copii, cu vârste între 5 şi 12 ani. Gimena şi Amira erau în mijlocul lor, dar, când ne-au văzut, au venit să ne întâmpine cu o îmbrăţişare şi un sărut pe obraz. Am văzut noi că toţi se îmbrăţişează şi sărută pe obraz atunci când se întâlnesc pe stradă sau pe oriunde, aşa că am primit cu bucurie sărutul pe obraz, ştiind că face parte din tradiţia locală şi l-am oferit şi noi, la rândul nostru. Apoi, ne-am aşezat pe nisip, la câţiva metri de grupul gălăgios şi am privit familia de lei, dar şi marea familie de copii care erau foarte bucuroşi că se află în aer liber şi, la fel ca şi leii, nu ştiau ce să facă să fie observaţi.

          Leii de mare stăteau când pe o parte, când pe cealaltă, când pe burtă, când pe spate, cu aripioarele ridicate, cu capetele ridicate sau complet prăbuşiţi pe nisip. Câteodată se aruncau în apă să se răcorească şi … vai, ce poftă ne faceau şi nouă. Afară soarele strălucea cu putere, erau peste 25 de grade şi apa mi se părea foarte îmbietoare, cu toate că nu avea mai mult de 18 grade.
          Copiii au fost foarte cuminţi în primele 20 de minute, timp în care au mâncat câte un sandwich, apoi au început să se agite, să mişune în toate părţile. Unii se uitau cu binocluri spre leii de mare sau chiar spre colegi, alţii aşteptau cuminţi la rând să privească printr-un telescop pe care Amira l-a pus la dispoziţie, alţii îşi băgau deja picioarele în apă.
Copii pe plaja din San Antonio Este, Argentina

          Am plecat şi noi să ne plimbăm puţin pe plajă. Se apropia maximul mareei joase, plaja era foarte lată, avea~ 50 de metri şi, în zona asta, nu mai era strat gros de scoici, ci un nisip foarte fin, încă puţin umed, dar foarte frumos sculptat în nişte modele foarte interesante. Aproape ne era milă să călcăm pe el, dar am călcat pentru că ştiam că în 3-4 ore apa îl va acoperi din nou şi valurile vor trece din nou la treabă, la o muncă fără sfârşit, mereu aceeaşi, modelare şi sculptare de nisip. Am mers vreo 2 km pe această plajă pustie unde eram doar noi şi căteva păsări de care am fi vrut să ne apropiem, dar care se depărtau mereu de noi, ca Fata Morgana.

IMG_4692

 

          Nu am putut să ne abţinem şi ne-am descălţat ca să ne băgăm puţin picioarele în Oceanul Atlantic de Sud, pe paralela de ~42 grade latitudine sudică, cea mai sudică apă pe care am atins-o până acum. Era cam rece, într-adevar, dar nu avea nici un rost să mai aşteptăm să se încălzească pentru că în urmatoarele luni se răceşte din ce în ce mai mult. Leii de mare ne făceau , parcă, în ciuda … ştiau ei că noi, deşi mamifere ca şi ei, nu aveam curajul să ne băgăm în apă altceva mai mult decât picioarele. Şi aşa a şi fost. Dar, a fost foarte plăcut, mai ales senzaţia de după, când am mers vreo 20 de minute cu picioarele goale prin nisip. Nu călcam prea apăsat, nisipul ne gâdila uşor în tălpi, dar am reuşit să lăsăm urme de paşi peste sculpturile de nisip, care, oricum, nu vor rămâne prea mult, doar cateva ore, până la următoarea maree înaltă.
Intalnire cu Oceanul Atlantic de Sud, San Antonio Este 3 (2)
          Când ne-am întors din nou la grupul de lobos (lei de mare), copiii nu plecaseră  încă, dar erau toropiţi de căldură. Mulţi dintre ei se răcoreau ca şi noi cu picioarele în apă, dar altii găsiseră o metodă mai ingenioasă şi, în acelaşi timp, periculoasă (după părerile noastre). Stăteau cu picioarele în apă şi, din când în când, îşi umpleau şepcile cu apă şi, apoi, le puneau din nou pe cap … cu tot cu apă. Toţi erau complet uzi şi apa avea în jur de 18 grade.
Copii pe plaja din San Antonio Este, Argentina 2

 

Copii pe plaja din San Antonio Este, Argentina 3
Colonie de lei de mare pe plaja din San Antonio Este, Argentina 4
          Ne-am luat, din nou, rămas bun de la fete, de data asta ştiam că ne vedem pentru ultima oară pentru că se apropie Paştele şi, odată cu el, sfârşitul sezonului şi începutul vacanţei pentru fete. Ele vor mai veni pe aici, dar nu în fiecare zi ca şi până acum, ci doar in weekend şi nu ne vom mai putea întâlni pentru că vaporul nostru ajunge în port la mijlocul săptămânii.
          Am plecat înapoi spre port, dar, chiar înainte să ajungem la vapor, am avut parte de o frumoasă surpriză. Am văzut un leu de mare, înotând pe lângă nişte pescadoare care stau acostate foarte aproape de vapor. Ne-am dus după el să-l privim mai de aproape si am descoperit pe pontonul de fier vreo 12 lei de mare care stăteau leşinaţi la soare. Erau familii cu pui, unii dormeau duşi, nici nu ne-au simţit când ne-am apropiat de ei, alţii au ridicat capetele, curioşi să ne vadă. Unul singur a stat permanent ridicat, într-o poziţie foarte incomodă din punctul meu de vedere, cu capul puţin întors spre noi, pregătit să fie fotografiat ca o vedetă. Era femelă şi cred că se simţea foarte mandră de frumuseţea ei. Am aflat apoi că aceasta este poziţia preferată, în primul rând, de masculii care vor să arate că ei sunt stăpânii, dominatorii absoluţi. Este o poziţie care vrea sa spună: ‘Atenţie, aici eu sunt şeful!’ … nu ştiu ce vroia să ne transmită femela aceasta, poate doar stătea la soare şi dorea să fie privită.
IMG_4736
Siesta San Antonio Este Argentina 5


Siesta San Antonio Este Argentina 2

          Toţi păreau foarte prietenoşi, cu siguranţă nu se temeau de oameni, sau asta era doar o impresie? Noi ne aflam puţin deasupra lor, nu aveam cum să-i atingem sau să-i ameninţăm în vreun fel, şi, dacă s-ar fi impacientat cumva, ar fi putut sări în apă într-o secundă şi s-ar fi îndepărtat de pericol. Sentimentul era, oarecum, reciproc. Şi eu mă simţeam în siguranţă aşa. Mi se păreau atât de blânzi, cu nişte ochi care aproape vorbeau, cereau … nu ştiu ce … aproape umani, încât mi-aş fi dorit enorm să-i mângâi, să-i ating măcar o clipă. Dar, ştiam că sunt, totuşi, nişte animale sălbatice şi, chiar mai mult, părinţi şi, în dorinţa lor de a-şi proteja puii, puteau devine agresivi. Câţiva erau în apă, se alimentau (cum spunea Amira), ieşeau, din când în când, la suprafaţă cu câte un peşte în gură şi se plimbau cu el aşa puţin, parcă vroiau să facă în ciudă păsărilor care nu erau aşa norocoase la vânătoare. Iar păsările se tot învarteau deasupra capetelor lor, cu speranţa că vor prinde şi ele o bucăţică.

La vanatoare in San Antonio Este, Argentina
            Cu toţii păreau că se bucură, ca şi noi, de razele soarelui, ştiind, poate, că zile ca acestea vor fi din ce în ce mai rare.
După o săptămână am ajuns din nou pe plaja noastră preferată. Am făcut o scurtă plimbare, la apusul soarelui. Nu era nimeni pe plaja, în afară de un cuplu mai în vârstă care pescuia, sau, cel puţin, încerca să prindă ceva.
Leii de mare erau singuri acasă, dar erau foarte cuminţi. Şi foarte leneşi. Erau trântiţi pe jos în diferite poziţii, cei mai mulţi dormeau, nu se sinchiseau de noi. Din când în când, deschideau ochii, se uitau puţin la noi, apoi se culcau la loc. Unii, mai curioşi, ridicau capetele pentru câteva secunde, dar nu era nimic interesant de văzut în jur, aşa că se trânteau la loc. Am văzut câteva perechi de îndragostiţi care stăteau bot în bot şi care dormeau îmbrăţişaţi. Am văzut şi familii cu pui. Nici nu-mi venea să cred cât de aproape mă aflam. Barierele fuseseră ridicare, nu mai era nimeni care să te oprească sa te apropii. Le auzeam respiraţiile greoaie, vaietele, oftaturile, strănuturile şi ţipetele. Nu erau deloc intimidaţi de noi, nici nu le era teamă, dar nici nu le păsa. Am stat şi i-am privit până a apus soarele şi puţin după aceea. A fost o experienţă minunată. Păcat că s-a întunecat repede şi a trebuit să plecam.
Indragostiti pe plaja la San Antonio Este Argentina
Apus de soare cu lei de mare pe plaja la San Antonio, Argentina
Apus de soare cu lei de mare pe plaja la San Antonio, Argentina 1
Dar, a doua zi am fost prezenţi din nou, hotăraţi să ne apropiem şi mai mult.  Şi ne-am apropiat şi mai mult, dacă întindeam mâna, aveam impresia că îi ating, dar, asta mi se părea când priveam prin zoom-ul camerei mele. De fapt, eram la ~ 5 metri distanţă. Le vedeam bine ochii, cutele pielii şi mustăţile.

IMG_5780

 

IMG_5365

 

Colonie de lei de mare pe plaja din San Antonio Este, Argentina22

 

Colonie de lei de mare pe plaja din San Antonio Este, Argentina18

 

Colonie de lei de mare pe plaja din San Antonio Este, Argentina16

 

Colonie de lei de mare pe plaja din San Antonio Este, Argentina14

 

Colonie de lei de mare pe plaja din San Antonio Este, Argentina13

Nu păreau deranjaţi de noi, dar nici interesaţi, parcă nici nu existam. Nu mai eram singuri pe plajă, dar eram singurii care-i priveau pe lei. Erau multe grupuri de pescari , tineri care stăteau la plaja, unii făceau chiar baie. Era plăcut şi aş fi stat acolo ore în şir, poate chiar zile.

O zi de duminica pe plaja la San Antonio, Argentina
          Dar, timp prea mult noi nu aveam, aşa că am mai privit leii doar  o jumătate de oră, le-am făcut poze şi am hotărât să ne mai întoarcem şi data viitoare.
          Aceste imagini, aceste momente unice vor rămâne pentru totdeauna cu noi, nu le vom uita niciodată şi le vom preţui ca pe nişte nestemate. Le vom aşeza bine, la păstrare, alături de altele, la fel de minunate, şi, cu ajutorul cuiva de sus care ne iubeşte, vom reuşi să ne îmbogăţim depozitul de comori, puţin câte puţin, cu alte momente la fel de unice.
IF

Galerie foto:

You can leave a response, or trackback from your own site.

3 Responses to “Patagonia Norte – San Antonio Este, Argentina (martie-mai 2012)”

  1. Anonymous says:

    Minunat!Multumim Oana si Cristi ca ne impartasiti momente unice din viata voastra!
    Leii de mare chiar sunt niste nestemate ale naturii, ca de fapt toate vietuitoarele. Cel mai mult mi-a placut atunci cand i-ai prezentat imbratisati, plini de afectiune ceea ce arata inca o data ca toate fiintele de pe Pamant sunt capabile de dragoste. Cu drag,Lena.

    • Anonymous says:

      Foarte frumos,Oana!Am citit cu placere despre leii de mare!Redai totul cu multa pasiune si reusesti sa ne transmiti si noua interesul si sentimentul de pretuire pentru frumusetea naturii si a enigmaticei faune marine.Felicitari si astept cu nerabdare sa cunosc si pinguinii din Puerto Madryn!

  2. Cora says:

    Un mare Like ai pentru acest articol! Foarte faine fotografiile cu leii de mare!

Leave a Reply