O scurtă plimbare în Rotterdam- fragment de jurnal HS Bach

27 iunie 2013

          Aseară, am avut o plimbare interesantă în Rotterdam şi mi-am amintit de vacanţa noastră din Amsterdam. Am regăsit aceeaşi Olandă – rece, curată şi pe bicicletă, multe flori şi foarte mulţi oameni de diferite rase, culori şi naţionalităţi.

IMG_9591a

IMG_9597a

IMG_9731a

          Rotterdam-ul este foarte diferit de Amsterdam, dar la fel de cosmopolit, poate şi datorită faptului că este un oraş-port şi foarte mulţi oameni din lumea întreagă au venit să lucreze aici. Distrus aproape în întregime de bombardamentele nemţilor din timpul celui de-al doilea război mondial, oraşul s-a reconstruit într-o manieră modernă şi este în continuă reconstrucţie, modernizare şi renovare. Superbele construcţii masive, vechi de cȃteva sute de ani,  din Amsterdam sunt aici înlocuite de zgȃrȃie nori cu arhitecturi futuriste – unele cu forme chiar ciudate care te poartă cu gȃndul la Hong Kong sau New York.

Rotterdam

 

Sky scrapers Rotterdam

 

          Plimbarea noastră prin Rotterdam nu a durat decȃt cinci ore (cu tot cu drum), dar a fost binevenită. Ne-am fi dorit, bineînţeles, să fie puţin mai cald să ne simţim mai relaxaţi, dar, chiar dacă au trecut două luni jumătate de la vizita noastră în Amsterdam şi calendarul ne arată că suntem la sfȃrşitul lui iunie, am fi putut să jurăm că nu-i decȃt aprilie. Nu era absolut deloc mai cald decȃt atunci cu toate că pe stradă, unii oameni încercau să se convingă singuri că suntem în mijlocul verii şi erau îmbrăcaţi aşa cum se îmbracă oamenii normali în Romȃnia, vara, cȃnd afară sunt 35 de grade. Nu ştiu cum rezistau ei îmbrăcaţi de vară cȃnd termometrele nu arătau mai mult de 14-15 grade. Unii, într-adevăr, se adaptaseră şi purtau bluzoane mai groase, geci şi chiar pulovere. Am văzut chiar o doamnă care a apărut la terasa la care mȃncam noi şi purta o vestă din blană şi un guler din blană în jurul gȃtului. Sunt sigură că doar nouă ni s-a părut ciudat aşa ceva pentru că olandezi sunt obişnuiţi cu astfel de vreme şi nu li se pare nimic ciudat în faptul că trebuie să se îmbrace cu pulovere chiar şi în luna iulie. Există multe glume pe tema asta, chiar şi în Belgia este la fel şi, prietenii noştri belgieni, cȃnd îi întrebi cum a fost vara pentru ei, îţi răspund zȃmbind că vara asta a căzut într-o joi, dar ei nu erau acasă, aşa că nu au văzut-o. Cu siguranţă nu mi-ar plăcea să-mi petrec vara într-o astfel de ţară friguroasă, dar aş vrea să trăiesc aici (nu chiar în Rotterdam, dar prin satele din jur) în luna mai a fiecărui an. Pentru că luna mai nu înseamnă vară şi atunci te poţi adapta mai uşor şi poţi accepta cu seninătate cele 14-15 grade afară, cu un pulover călduros pe tine.
          De la vapor, am plecat cu Şeful mecanic (Robert), electricianul şi pasagerul nostru american. Eu aş fi vrut să plecăm doar noi pentru că nu-mi place să mă plimb cu cȃrdul şi nu-mi place să merg acolo unde alţii hotărăsc. Prefer să mă plimb în voie pe unde doresc şi să nu depind de nimeni. Sper să reuşim să facem asta la ieşirile noastre viitoare. În fine, am plecat de la vapor în cinci, pȃnă la poartă am mers cu mini van-ul care aduce oamenii la muncă în port, apoi am mers cinci minute pe jos şi am ajuns la staţia de autobuz. Ştiam din vacanţa noastră olandeză că în anumite staţii (nu foarte importante) autobuzele vin la intervale mai lungi – o jumătate de oră sau chiar o oră – dar întotdeauna la timp. Am avut noroc şi nu am aşteptat decȃt vreo 15 minute, timp în care am fi putut să vȃnăm 5-6 iepuri care alergau prin jurul nostru. Nu cred că am mai văzut vreodată atȃt de mulţi iepuri sălbatici alergȃnd în toate direcţiile, la 10-15 metri de noi erau chiar foarte mulţi, dar în apropiere erau doar 5-6.

IMG_9587a

          Biletul de autobuz ne-a costat 3 euro/persoană şi avea valabilitate o oră pe toate mijloacele de transport, cu o singură condiţie – să fie validat atȃt la intrarea în autobuz, cȃt şi la ieşire. A trebuit să coborȃm la Sudplein şi să luăm metroul pentru a merge în centru şi, aşa cum mai făcusem de foarte multe ori înainte, am validat biletele la coborȃrea din autobuz şi chiar le-am spus celorlalţi să facă la fel. Din păcate, la metrou, cartela mea şi cea a americanului (ambele validate de Cristi) nu a vrut să ne permită intrarea. Eu m-am strecurat printre cele două uşi rabatabile în acelaşi timp cu altcineva, dar Randy a rămas singur şi dezorientat pe partea cealaltă. Am rezolvat problema în cȃteva minute, după ce i-am explicat ceea ce s-a întȃmplat unui domn de la Biroul de Relaţii cu clienţii. I-am dat cartela, a verificat-o şi ne-a spus să fim mai atenţi data viitoare. Ne-a dat, în schimb, o cartelă nouă care a funcţionat perfect. În metrou, am văzut aceiaşi olandezi cu care ne obişnuisem în călătoriile nostre lungi dintre Noorwijkerhout şi Amsterdam din luna aprilie – băieţi tatuaţi şi cu blugii tăiaţi, domni şi doamne elegante care se întorceau de la birou şi se duceau spre casă (era ora 18), chiar şi cȃţiva turişti. Spectacolul era foarte interesant şi ciudat, în acelaşi timp. Foarte puţini dintre cei aflaţi în metrou erau olandezi get beget – înalţi, bine făcuţi, frumoşi şi cu tenul deschis la culoare – pentru că mai mult de trei sferturi erau de altă rasă, culoare şi naţionalitate – o fată indiancă cu mȃinile pictate cu henna (aşa cum fac în India la anumite sărbători) vorbea în limba flamandă cu o braziliancă cu părul negru şi creţ, două doamne indience în vȃrstă vorbeau pe limba lor şi îşi aranjau din cȃnd în cȃnd sariul colorat, un bărbat pachistanez (sau tot indian) îmbrăcat cu un costum negru şi cu o cravată verde citea ziarul (în limba flamandă), doi tineri negri cu părul lung împletit în zeci de codiţe trimiteau sms-uri de pe i-phone-uri (sau jucau jocuri pe net). Oriunde priveam spectacolul era foarte interesant. Şi mai era, bineînţeles, şi pasagerul nostru american care părea picat din cer şi deloc integrat în peisaj – vorbea foarte tare, se minuna de diverse lucruri, rȃdea cu sughiţuri şi, la un moment dat, şi-a scos unghiera din buzunar şi a început să-şi taie unghiile. Fusese, probabil, vina noastră pentru că l-am luat repede în oraş şi nu a avut timp să-şi facă toaleta. La fiecare staţie, din ce în ce mai multă lume urca în metrou, se pare că doreau cu toţii să ajungă în acelaşi loc ca şi noi, în centru. Călătoria nu a durat decȃt ~15 minute şi am coborȃt la staţia Rotterdam Central după aproape 45 de minute de la plecarea de la vapor. Am fi putut să luăm un taxi, ne-ar fi costat ~ 50 de euro (5 persoane), dar unde aş mai fi văzut eu jamaicani cu codiţe multe şi olandezi cu tatuaje uriaşe? I-aş fi văzut, bineînţeles, şi pe stradă pentru că aceiaşi oameni erau peste tot. Centrul părea cam pustiu, doar cȃţiva tineri se relaxau pe drăguţele bănci din lemn pe care noi le ştiam deja din septembrie 2008 cȃnd am făcut o plimbare de cȃteva ore exact prin aceleaşi locuri, înainte de a pleca acasă, după un voiaj pe Maersk Darmstadt.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA– sept 2008-

Rotterdam din nou– iunie 2013-

          Peisajul era foarte  diferit de ceea ce am văzut noi în Amsterdam şi nu la fel de curat, poate şi din cauza portului şi a oamenilor care lucrează în el. Multe străzi erau în reparaţie în centru, însă pistele de bicicletă erau exact la fel ca în visele mele. La două luni şi jumătate de la vacanţa noastră în împrejurimile Amsterdam-ului încă mai visez noaptea că mă plimb cu bicicleta pe pistele speciale şi îmi place atȃt de mult.

 

Rotterdam pe bicicleta

 

          Mi-au plăcut foarte mult şi numeroasele statui reprezentȃnd fel de fel de personaje pe care le-am găsit pe străzile oraşului. Unele erau aici şi în urma cu 5 ani, dar atunci nu le-am văzut, altele erau mai noi, dar m-am bucurat foarte tare să le descopăr şi ştiu sigur că nu le-am văzut pe toate.

IMG_9601a

IMG_9608a

 

IMG_9615a

 

IMG_9624a

 

IMG_9636a

 

IMG_9638a

 

IMG_9643a

 

IMG_9712a

 

IMG_9685a

 

IMG_9735a

 

          Am făcut şi o plimbare pe marginea unui canal unde am descoperit alte multe statui mai ciudate şi care nu m-au atras prea tare, cel puţin nu atȃt de tare încȃt să le fac loc într-o fotgrafie.

Rotterdam (2)

 

Rotterdam canal

          Apa nu era prea curată, dar, totuşi, cȃteva pasări frumoase îşi găsiseră adăpost pe mal şi ciuguleau nestingherite iarba de un verde crud perfect. Unul dintre avantajele acestui tip de climat este şi faptul că iarba rămȃne verde tot timpul verii şi nu se usucă aşa cum se întȃmplă în grădina mea de acasă, unde sunt deja peste 35 de grade în fiecare zi, de mai mult de o săptămȃnă.
          Pe o străduţă cu multe terase şi baruri am avut parte de un alt spectacol interesant, dar ciudat pentru noi, din moment ce nu i-am găsit explicaţia. În timp ce multe alte terase şi baruri erau goale sau găzduiau doar cȃţiva clienţi, în faţa unui bar era foarte multă lume, toti îmbrăcaţi foarte elegant, cu pahare în mȃini, foarte bine dispuşi şi gălăgioşi. În faţa lor, un grup de trei cȃntăreţi  – un chitarist, un trompetist şi un basist… performau muzica rock n’roll. Nu am înţeles din ce cauză stăteau ei cu toţii aşa de îngrămădiţi în acest local şi în faţa lui, poate sărbătoreau ceva privat sau poate inaugurarea acelui local.
IMG_9657a

 

IMG_9663a

 

IMG_9669a

 

          Nu am înţeles şi nici nu am putut să aflu pentru că cei din grupul nostru erau deja foarte înfriguraţi şi am hotărȃt cu toţii să ne retragem şi noi la o terasă călduroasă şi să servim cina. Am ales un local drăguţ – Get back – şi ne-am găsit şi locuri confortabile lȃngă unul dintre multele şeminee care funcţionau … în mijlocul verii.

 

IMG_9724a

 

IMG_9719a

          Şi aici am văzut olandezi cu alte radăcini decȃt flamande – chinezi, jamaicani, indieni – chiar ospătăriţa noastră avea ceva străbuni prin Caraibe sau chiar Brazilia. Asta am observat eu şi cu Randy care a şi întrebat-o la un moment dat dacă vine din Caraibe, din Antilele Olandeze sau din apropiere. Fata a început să rȃdă, dar a spus că nu, sau cel puţin, nu ştia. Mȃncarea a fost bună, preţurile acceptabile şi băieţii au descoperit chiar o bere noua, locală, mult mai bună decȃt orice altceva băusera ei pȃnă în prezent. Iniţial erau puţin cam nedumeriţi pentru că ei ceruseră Heineken şi ospătăriţa a spus că asta le aduce. Nu înţelegeau ei de ce berea avea alt gust, dar au fost lămuriţi de îndată de o altă ospătăriţă care le-a spus că nu este Heineken, ci o bere locală – Dommelsch. Cina ne-a costat cam 25 de euro/persoană – porţii foarte mari de carne mix grill, cartofi prăjiţi şi cȃte o băutură – puţin mai scump decȃt în Romania, dar salariile olandezilor sunt de cȃteva ori mai mari, nu-i aşa?
          La întoarcere, am parcurs acelaşi drum şi am avut noroc din nou cu autobuzul către Sudplein pentru ca nu am aşteptat decȃt 14 minute. După ora 19, acest autobuz circula la 30 de minute, dar, după ora 23, doar o dată pe oră. Începuse să plouă mărunt şi apoi din ce în ce mai tare, astfel încȃt, cele cinci minute de mers pe jos – de la staţie pȃnă la intrarea în port – le-am parcurs în super viteză cu toţii, eu cu Cristi sub umbrela mea (am fost foarte inspirată să o iau cu mine), iar ceilalţi făcȃnd slalom printre picături. Am ajuns la vapor la ora 23, tot cu acelaşi mini-van şi cu acelaşi şofer.
Galerie foto:
You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “O scurtă plimbare în Rotterdam- fragment de jurnal HS Bach”

  1. Sunt superbe si pozele si impresiile. Calatoriile voastre sunt visul oricui. Ma bucur sa pot calatori alaturi de voi!

Leave a Reply