O nouă întâlnire cu delfinii -în Oceanul Atlantic de Sud – fragment de jurnal HS LISZT

6 Aprilie 2012
Suntem în ancora la San Antonio.
Ȋnainte să ajungem la ancoră, m-am dus la prova şi am avut parte de un spectacol extraordinar. Pentru mai mult de 30 de minute, vaporul a fost condus spre locul de ancoraj de către sute de delfini. Nu am văzut niciodată atât de mulţi delfini la prova, era o nebunie, veneau din toate părţile ca să se joace cu uriaşul de metal. Noi nu mergeam prea tare, ci doar cu 14 noduri şi lor le plăcea asta. Veneau în grupuri şi se alăturau celor deja aflaţi la bulb, săreau şi înotau pe dedesubt timp de 2-3 minute apoi renunţau, dar nu înainte ca alţii să le ia locul, astfel încât, grupul de la prova era mereu foarte numeros. Aproximativ 30 de delfini se aflau la prova în acelaşi timp. Nu înţeleg cum de nu se loveau între ei pentru că, în nici un caz, nu stăteau ei cuminţi la locurile lor, ca nişte înotători care îşi respectă culoarele în bazin. Nu! Ei se aflau când în dreapta, când în stânga, când treceau în frunte, când se scufundau. Era ca şi cum, un profesor nevăzut îi striga pe fiecare pe nume, invitându-i în faţă să arate colegilor ce-au învăţat. Şi ei erau foarte ascultători. Respectau, parcă, un program dinainte stabilit şi nu ştiu unde au făcut repetiţiile, dar serbarea a fost o reuşită. Fără nici un cusur, fără bâlbâieli, fără împiedicări, fără accidente. Meritau aplauze la scenă deschisă şi am avut parte şi de câteva bis-uri pentru că, de câteva ori, scena a rămas goală pentru câteva secunde şi eu am crezut că spectacolul s-a încheiat. Dar, ei tot se întorceau. Până la urmă, toate spectacolele se termină, aşa că, dupa 3-4 bis-uri, cortina s-a lăsat de tot. Ȋmi pare rău că nu am avut camera să filmez pentru că nu am făcut poze prea bune din cauza faptului că am avut soarele chiar în faţă.

Intalnire cu delfinii in Oceanul Atlantic de Sud (2)

 

Intalnire cu delfinii in Oceanul Atlantic de Sud (3)

 

Intalnire cu delfinii in Oceanul Atlantic de Sud

 

 

Intalnire cu delfinii in Oceanul Atlantic de Sud (7)

 

Intalnire cu delfinii in Oceanul Atlantic de Sud (6)

 

Intalnire cu delfinii in Oceanul Atlantic de Sud (4)

 

 

Intalnire cu delfinii in Oceanul Atlantic de Sud (5)

Galerie foto:

Please follow and like us:
error0
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply


error

Enjoy this blog? Please spread the word :)