Filipine – partea a III-a – General Santos – Jurnal de bord ‘HS Puccini’

Ȋn General Santos (Gensan) am ajuns de 6 ori cu vaporul, doar de două ori am reuşit să facem plimbări mai lungi, dar aceste plimbări nu le voi uita niciodată. Mai mic decat Davao, Gensan este, totuşi, unul dintre cele mai aglomerate centre urbane ale ţării, cu o populaţie de ~650.000 de locuitori. Se află în sudul insulei Mindanao şi este chiar cel mai sudic port al ţării, fiind situat pe paralela de 6 grade latitudine nordică. La intrarea în port, prima imagine care te frapează o reprezintă aceleaşi case sărăcăcioase pe care le-am văzut şi la intrarea în portul Davao – case de lemn sau bambus, ridicate pe piloni, cu acoperişuri de tablă puse, parcă, în mare grabă – cu siguranţă, în anotimpul ploios, apa se scurge în interiorul acestor căsuţe şi nici nu vreau să mă gândesc cum dorm copiii în această umezeală.

img_1689

           Filipine poate fi un  paradis pentru albii cu bani care vin aici în vacanţă sau pentru cei care locuiesc aici pentru o perioadă de timp, dar este trist, totuşi. Pentru că nu poţi să  nu vezi mizeria şi sărăcia din jur, nu se poate să nu-ţi pese. Acelaşi lucru se întâmplă şi în India, China şi în multe alte zone în care există o discrepanţă enormă între oameni, unii fiind dureros de săraci iar alţii nedrept de bogaţi.  Chiar din primele minute, oraşul mi s-a părut mai frumos şi mai curat decât Davao. Am fost foarte dezamagită să aflu de la agentul nostru că oraşul nu este foarte sigur şi că nu prea este recomandat să te plimbi singur pe străzi, mai ales seara. De aceea, ne-a promis că, ori de câte ori dorim să ieşim la plimbare, el ne va însoţi peste tot. Şi cam aşa a făcut, cu o singură excepţie. Ȋntr-o seară, aveam programată o ieşire la un restaurant, dar, chiar în ultimul moment, Randy(agentul) ne-a anunţat că nu mai poate veni cu noi. Noi am ieşit, totuşi, împreuna cu un ofiţer român de la vapor şi am avut parte de o seară foarte frumoasă, cu o cină excelentă şi cu multă adrenalină pe drumul de dus, dar şi pe cel de întors. După ce am aşteptat cam 10 minute să găsim un taxi care să ne ducă în centru, am hotârât să încercăm mijloacele de transport tradiţionale. Eram un pic cam sceptici, dar nu aveam altă soluţie şi nu vroiam, în nici un caz, să ne întoarcem din drum.

          Ȋn Gensan principalul mijloc de transport este triciclul, un fel de motocicletă cu ataş, care poate căra 2-3 persoane. Unele sunt atât de mici, încât te miri chiar cum poate intra acolo un om, dar, nu o dată am vazut că şi în aceste mini tricicluri încap 3-4 persoane. La dus am găsit unul puţin mai mare, dar, la întoarcere nu prea am avut de ales, aşa că ne-am suit în singurul triciclu care aştepta în faţa restaurantului. Abia am încăput, noi doi în spate şi ofiţerul nostru în faţă,  el a trebuit chiar să-şi ţină piciorele un pic spre afară, pentru că nu încăpea cu totul în interior. Am facut şi un scurt popas la benzinarie, foarte scurt pentru că şoferul nostru a pus doar un litru de benzină – dar am avut timp să facem o fotografie.

IF

La un moment dat a trebuit să ne oprim pentru că, la intrarea pe un pod, ne-am întâlnit cu un filtru de poliţie şi am văzut foarte multă lume oprită pe dreapta, unii cu scutere sau tricicluri, alţii pe jos. Nici acum nu înţeleg ce anume se întâmplase acolo, poate este mai bine că nu am aflat. Cert este că şoferul nostru şi-a cerut scuze că nu ne poate duce peste pod, nu avea voie, dar ne-a găsit el un alt mijloc de transport care să ne continue drumul până în port. Celălalt mijloc de transport a fost, bineînţeles, tot un triciclu, dar, de data asta, puţin mai mare şi mai încăpător. Nu ştiu dacă ne-am aflat măcar o secunda sub semnul primejdiei, dar agentul nostru a fost foarte surprins să afle că noi am ieşit, într-adevar, cu triciclul şi ne-a spus din nou să nu mai ieşim seara fără el. L-am ascultat.

          Ȋntr-o altă zi, când am ieşit doar până la Mall, am putut să văd mai bine aceste triclicluri. Erau peste tot, şi mai mari şi mai mici, foarte frumos colorate şi, după câte am văzut, foarte căutate. Taxiurile sunt foarte putine în Gensan, de aceea majoritatea oamenilor călătoresc cu aceste tricicluri şi preţul pentru o călătorie variază în funcţie de distanţă, dar nu poate fi mai mare de 20 de pesos. Dacă pentru o călătorie de 20-25 de minute cu taxiul plăteam cam 3$, pentru triciclu am fi plătit mai puţin de 1$.

Cu tuk-tuk-ul prin Gensan, Filipine
img_0209

Cea mai frumoasă zi în Gensan a fost ziua în care am vizitat plantaţia de ananas. Datorită agentului nostru, am reuşit să intrăm pe plantaţia Dole. Recunoscuţi în întreaga lume pentru bananele şi conservele lor de ananas, Dole deţin cele mai mari plantaţii şi în Filipine. După ce au umplut America Centrală, au venit şi aici unde, în urmă cu aproximativ 25 de ani, au închiriat de la localnici plantaţiile deja existente, le-au mărit de-a lungul timpului şi au deschis şi fabrici de procesare. Plantaţia pe care am fost noi, se află în Polomolok, cam la 30 de minute de Gensan, într-o zonă în care peste 10.000 de oameni lucrează pentru compania Dole, pe plantaţii sau în fabrica de procesare. Bineînţeles că proprietarii americani ai acestei companii cu sediul în California au căutat zone noi de exploatare şi au găsit. Ȋn condiţiile în care, munca pe o plantaţie din Hawai, de exemplu, este platită cu 5$/ora, în Filipine, muncitorii câştigă în jur de 4$/zi. Această plantaţie se întinde pe ~ 12.000 de hectare şi de aici, încărcate în vapoare, fructele ajung până în Europa, atât în formă proaspată, cât şi în conserve.

          Ȋn fabrică nu am putut intra, am fi avut nevoie de o rezervare prealabilă, dar, cu ajutorul unui prieten de-al agentului nostru, am reuşit să intrăm până în zona rezidenţială care se află chiar în mijlocul acestor hectare cultivate doar cu ananas.

          Priveliştea era de vis – oriunde priveai, în toate direcţiile şi oricât puteai cuprinde cu privirea, erau numai culturi de ananas şi nimic altceva. Undeva, în departare, se afla vulcanul Matutum-Parker care, cu înălţimea lui de aproape 2000 de metri, oferea peisajului un pic de variaţie.
Plantatie de ananas Dole in Polomolok, Filipine
Plantatie de ananas Dole in Polomolok,Filipine
          Am aflat că planta are nevoie de 6 luni din momentul în care se află în stare de răsad până când fructul este gata pentru a fi cules şi majoritatea fructelor sunt trimise pe pieţele din Asia si Europa. Ceea ce rămâne în fabrică, după procesare, ajunge la fermele de vaci din zonă şi, de aceea, carnea de vită este aici foarte fragedă.

Ȋn mijlocul acestei plantaţii, se afla cartierul rezidenţial Dole, unde locuiesc managerii cu familiile lor, în căsuţe individuale foarte frumoase, cu grădini, spaţii de joacă pentru copii, şcoală, grădiniţăa, dispensar, terenuri de tenis, teren de golf şi un imens resturant. Toate acestea se află la umbra unor brazi, aş fi putut spune că ne aflăm în mijlocul pădurii de pe orice munte din Romania, dar apoi am văzut plantele tropicale frumos colorate şi mi-am amintit unde suntem … într-un adevarat paradis. Fericiţi trebuie să fie aceşti copii care se plimbau acum pe străduţele umbroase, departe de zgomotul şi poluarea marilor oraşe.
Am mai aflat că majoritatea managerilor sunt expatriaţi şi că duminica au loc aici petreceri în aer liber, spectacole, turnee de golf, la care pot participa şi invitaţi din afară, prieteni de-ai rezidenţilor.

         Am făcut şi noi un popas si ne-am răcorit cu câte un suc la restaurant, am mâncat şi fructe -ananas, banane, mango, papaia – şi câteva felii dintr-o pâine extraordinar de gustoasă … aş fi vrut să spun că şi pâinea era făcută din ananas, dar, nu, era doar o pâine albă, un pic dulce, deosebit de pufoasă, abia scoasă din cuptor, pe care am servit-o cu gem-dulceaţă de guava din borcanul abia cumparat.
img_1255
img_1257
          La întoarcere, am oprit de câteva ori şi am făcut poze unor ananaşi în diferite stare de dezvoltare şi am avut plăcuta surpriză să gasim chiar 2 ananaşi mari, rămaşi acolo, în urma culesului … nu-i puteam abandona, aşa că i-am luat cu noi şi, în următoarele zile, cabina noastră a mirosit numai a ananas.
img_1221
Ananas pe plantatia Dole, polomolok, Filipine
Cules de ananas pe plantatia Dole din Polomolok, Filipine
In Plantatia de ananas Dole in Polomolok, Filipine

Ne făcusem multe planuri împreună cu agentul nostru în legătură cu acest oraş, mai aveam multe locuri de vizitat, dar avem, astfel, motive să ne întoarcem. Data viitoare, trebuie neaparat să vizitam şi plantaţiile de durian şi mango şi un câmp de orez, despre care agentul ne-a povestit de nenumărate ori.

          Aici se încheie vizita noastră în Filipine. Ştim că nu am văzut nici măcar un procent din imensitatea acestei ţări, dar ştim că ceea ce am văzut ne-a placut şi ne-a făcut să ne dorim şi o vacanţă în adevăratul sens al cuvântului pe aceste meleaguri.

Din aceeasi categorie, cititi si :

INTRODUCERE DESPRE FILIPINE

DAVAO

Galerie foto:

Please follow and like us:
You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Filipine – partea a III-a – General Santos – Jurnal de bord ‘HS Puccini’”

  1. Anonymous says:

    interesant.frumos….aas face si eu o plantatie de ceva”dar ce?

Leave a Reply


error

Enjoy this blog? Please spread the word :)