Filipine -partea a II-a – Davao – Jurnal de bord ‘HS Puccini’

          Cu o populaţie de peste un milion şi jumătate de locuitori, Davao este al doilea oraş că mărime din Filipine, după Manila, unul dintre cele mai aglomerate porturi, şi pe locul 10 în topul oraşelor asiatice cu cel mai înalt grad de dezvoltare în ultimii zece ani. Este privit ca unul dintre oraşele viitorului şi, tocmai de aceea, înţeleg de ce preţurile caselor pe malul mării erau atât de ridicate. Din ce în ce mai mulţi oameni din toată lumea îşi cumpără aici proprietăţi. Chiar dacă preţurile caselor sunt mari, (oricum, incomparabil mai mici decât în Europa)  viaţa este aici foarte ieftină şi se poate trăi regeşte cu sume care în Europa nu ar acoperi nici cheltuielile minime.

          Ca atracţii turistice, oraşul se poate lăuda cu multe. Aici se află cel mai înalt munte din Filipine, Apo, un vulcan activ înalt de aproape 3000 de metri, deci, iubitorii muntelui ar găsi, cu siguranţă ce să facă. Ȋn rest, ca orice oraş încărcat de istorie, Davao oferă vizitatorilor muzee, temple, moschei, grădini botanice şi zoologice, parcuri, monumente ce marchează istoria de secole de ocupaţie străină. Dar, ca nişte iubitori de mare cum suntem noi, nu am vrut să pierdem ocazia să facem cunoştinţă cu Marea Chinei de Sud şi aproape toate ieşirile noastre în oraş ne-au dus în acelaşi loc – la plaja. Şi, pentru că ne place foarte mult să cunoaştem şi să interacţionăm cu oamenii în toate ţările pe care le vizităm, a doua atracţie pentru noi a fost piaţa de peşte şi fructe. Deci, în cele aproape 20 de ieşiri în Davao, am fost aproape de fiecare dată la plajă, la piaţă sau la Mall.
          Ȋnainte de a ieşi prima oară la plimbare, am aflat de la băieţii filipinezi din echipaj că cea mai frumoasă plajă se afla chiar vizavi de port, pe o insulă mai mică, numită Samal, insulă care este , de fapt, un oraş de sine stătător, cu primărie proprie şi o populaţie de ~ 100.000 de locuitori. Face parte din provincia Davao şi se află doar la 2 km distanţă, ceea ce înseamnă cam 7-8 minute de mers cu barca.
          Cu această barcă am mers până pe insula Samal, călătoria ne-a costat 15 pesos/persoană – adică cu 1$ puteau călători 3 persoane. Ȋn Filipine, bărcile, indiferent de mărime, arată ca nişte trimarane, aceste prelungiri laterale din lemn/bambus fac barca mult mai stabilă şi îi oferă o imagine un pic haioasă, de păianjen.

         Putea căra până la 20 de persoane odată, era dotată cu veste de salvare şi nu trebuia niciodată să aştepţi prea mult până la plecare. Putea pleca şi cu 3-4 persoane şi, dacă te grăbeai, puteai să plăteşti 120 de pesos, adică cât 8 bilete (3$) şi să meargă de partea cealaltă doar cu tine.

IF


          O singură dată, pentru că ne grăbeam să ne întoarcem la vapor, a trebuit să plătim 120 de pesos şi atunci bărcuţa a fost numai a noastră. De cele mai multe ori, nimeream în barca cu câte două, trei cupluri, doar duminica era mai aglomerat, de câteva ori barca a fost complet plină, dar niciodată, cu mai mult de 20 de persoane. Asta pentru că la mal se aflau mereu cel puţin două barci, deci dacă se umplea una, imediat alta era gata să primească clienţi noi şi aşa toată lumea era mulţumită -şi turiştii care aveau întotdeauna un loc pe canapele şi o vestă, dar şi barcagii care făceau bani de pe urma acestora.

          Bărcuţa ne ducea până la un frumos resort –Paradise Resort– unde trebuia să plătim o taxă de 150 de pesos/persoană (~4$), dar, din această taxă de intrare, primeam un bon de 50 de pesos cu care ne puteam cumpara ceva din interiorul resort-ului (o apa costa 15 pesos, o cola la sticlă, 25 de pesos). Sunt sigură că am fi putut merge şi în alte locuri la plajă, unde nu am fi fost nevoiţi să plătim taxă de intrare, dar, noi nu aveam timp să căutam altceva şi apoi, ne-a plăcut atât de mult aici, încât nu ne-am mai dus în altă parte la plajă. Totul era foarte curat, nisipul foarte fin, apa era curată şi avea cam 29-30 de grade. Resort-ul avea bungalow-uri din lemn foarte cochete, puţin cam scumpe după părerea noastră – cele mai mici, pentru 2 persoane, costau cam 50$/noapte, iar altele, mai de lux, costau până la 150$.

          Toate căsuţele erau inundate de flori, peste tot era o curăţenie exemplară, gazonul era impecabil, proaspăt tăiat şi stropit, mirosea a flori exotice şi a mare şi, din când în când, se auzeau ţipete de păsari care veneau de la grădina de păsări din mijlocul resort-ului, grădina care găzduia papagali, tucani şi alte câteva specii de păsări frumos colorate.

Paradise Resort, Samal Island, filipine

 

 

IF

 

IF

 

          Pe lângă bungalow-uri, resortul avea un restaurant imens, chiar pe plajă, cu mese şi canapele din lemn. Pe aceste canapele se putea sta şi la plajă, chiar dacă erau la umbră, sub acoperişul de bambus, dar se putea sta si pentru a servi şi masa. Nimeni nu era obligat să facă consumaţie la masă, era şi normal, din moment ce plătisem o dată, la intrare, dar duminica, când era foarte aglomerat, nu prea mai găseam loc la masă şi trebuia să ne punem un prosop pe nisip. Nu pot spune că îmi displăcea aşa ceva, dimpotrivă, iubesc nisipul fierbinte, dar, câteodată, căldura era cam de nesuportat şi, dupa 2-3 ore de stat în apă, rezistam doar 10-15 minute în soare, apoi ne ascundeam la umbră. Din fericire, găseam mereu unde să ne ascundem. Pe întreaga lui lungime de câteva sute de metri la mal de mare, resortul avea acoperiş de bambus care acoperea restaurantul, magazinele, mesele de ping- pong şi biliard.

Paradise Resort, insula Samal, Filipine

 

          Ȋncă de la intrare erai atenţionat unde ai voie să te aşezi. Restaurantul era împărţit în două zone. Ȋn prima parte erau doar mese şi canapele, aici se putea aşeza oricine vroia, singura condiţie fiind aceea că nu aveai voie să consumi alimente sau băuturi pe care ţi le-ai adus de acasă. Ȋn cea de-a doua zonă, existau mese şi canapele (identice cu celelalte), dar aici mai existau şi grătare şi chiuvete, un fel de spălătoare. Am înţeles imediat că aici puteai veni cu mancare şi băutură de acasă, exact ca la un picnic. Ȋn special duminica, aceste mese erau pline, familii numeroase cu copii, grupuri de prieteni sau colegi, mai tineri sau mai în vârsta, veneau aici cu cutii şi cutiuţe, oale şi castroane, pline cu mâncare, le întindeau frumos pe masă şi petreceau o zi întreagă în aer liber, la malul mării. Unii îşi pregăteau mâncarea direct pe gratar, apoi făceau curat şi spălau vasele la spălător. Era o atmosfera de continuă sărbătoare, poate că ei toţi chiar sărbătoreau câte ceva, cert este că erau veseli, se distrau, mâncau şi beau într-un spaţiu amenajat special pentru aşa ceva.
Turişti prea mulţi nu am văzut, doar câteva cupluri de australieni cu copii şi mai multe cupluri mixte, în care, în general, bărbatul era alb, iar femeia filipineză şi, de cele mai multe ori, diferenţele de vârstă dintre ei te puteau face să crezi că este vorba despre un tată şi fiica lui … dar, nu , ştiam bine că nu era aşa.
          Duminica, în special, atmosfera era de vis. Plaja era luată cu asalt de localnicii veniţi la picnic. Ȋn jurul prânzului, bărcile veneau mereu pline şi aduceau grupuri grupuri de filipinezi, care de care mai încărcaţi, cu genţi pline de mâncare şi bautura. Ȋn jurul orei 13 mesele începeau sa se umple, peste tot vedeai orez, fripturi, salate, fructe, toti copiii erau chemaţi la masă, peste tot era o forfotă de nedescris, toată lumea era euforică, agitata. Apoi, agitaţia se muta în apă pentru că toti copiii, acum sătui, alergau înapoi în apă, toate bărcuţele, caiacele, ski-jeturile erau şi ele pe apă, chelnerii alergau şi ei în toate directiile, pentru că, aşa cum unii oameni se aflau în zona de picnicuri cu mâncare de acasă, tot aşa, alţi oameni se aflau la restaurant şi aşteptau să fie serviţi.


IF

 

IF

   

IF

 

         Ȋn fiecare zi, între orele 11 şi 13.30, se canta şi muzică live – Paradise Qvartet – o formaţie de 4 bărbaţi îmbrăcaţi de fiecare dată cu cămăşi diferit colorate cântau melodii tradiţionale filipineze, dar şi melodii din repertoriul internaţional.

 

IF

 

          Pentru noi, Paradise Resort a însemnat baie, baie şi iar baie într-o apă superbă, printre sute de peşti coloraţi, mai mari sau mai mici, multi peşti pe care îi văzusem anul trecut la scufundari în Tailanda, şi care acum erau atât de aproape de noi, într-o apă care nu depăşea decât la mareea înaltă 2-3 metri adâncime. Mult timp, după ce mă întorceam la vapor, după doua-trei ore de bălăceală, mi se întampla să închid ochii şi să văd doar peşti coloraţi în jurul meu, la fel mi se întâmplă şi seara, înainte să adorm. Cu siguranţă, nu voi uita niciodată acele imagini. Cât de minunaţi şi cât de fragili sunt, în acelaşi timp, aceşti peşti şi aceşti corali şi cât de mult rău le pot face oamenii, majoritatea fără să ştie, fără să gândească. Ȋntotdeauna la mareea înaltă, apa ajungea până la mesele din restaurant şi aducea cu ea pungi de plastic şi fel de fel de mizerii, de aceea, doi-trei băieţi adunau continuu gunoaiele, atât de pe plajă, cât şi din apă. La mareea joasă, apa se retrăgea şi câte 10 metri, lăsând scoicile şi melcii descoperiţi, dar peştii ştiau mereu să se ascundă, fie plecau în larg, fie sa băgau mai mult în nisip, până dădeau iar de apă.

 

IF

 

IF

 

IF

 

IF

 

           Am citit despre nişte insule superbe în Filipine, despre plaje care sunt în topul celor mai bune din lume. Această plajă unde am fost noi nu era nici pe departe ceva extraodinar, dar nouă ne-a plăcut, ne-a oferit câteva zile de relaxare, ne-a oferit câteva imagini pe care nu le vom uita niciodată şi ne-a ajutat puţin să cunoaştem mai de aproape un popor care preţuieşte atât de  mult familia şi valorile ei. Ne dorim să ajungem şi pe alte minunate insule, cum ar fi Palawan, dar sperăm să ajungem acolo într-o vacanţă adevarată şi nu doar aşa, cu ochii pe ceas şi mereu pe fugă.
          Ȋn piaţa de peşte şi fructe – Agdao Market – am fost de câteva ori, dar, întotdeauna pe seară. Nu am reuşit să ajungem niciodată dis-de-dimineaţă, când se întorc pescarii cu bărcile lor, dar, ceea ce am văzut, încă de prima dată, va rămâne întipărit în memoria mea pentru totdeauna. Cea mai mare piaţă de peşte pe care am văzut-o vreodată, Agdao era mereu plină de vânzători simpatici, bărbaţi şi femei, unii chiar travestiţi. Toţi erau foarte prietenoşi, râdeau, ne salutau, ne făceau complimente – ‘guapo’, ‘handsome’, ‘beautiful’ – toţi ne zâmbeau, ne invitau să cumpărăm din marfa lor şi unii chiar cereau să apară în pozele mele. Eu fotografiam, în special, tarabele, dar unii vroiau să fie fotografiaţi şi ei, alături de tarabele lor. Aşa că, nu puteam să-i refuz.

 

IF


          Atâtea tipuri de peşte nu am văzut niciodată la un loc -ton, zargan, baracudă, red snipper, peşti plaţi, peşti coloraţi, caracatiţe, şerpi, scoici, melci, creveţi, calamari, crabi şi o mulţime de alţi peşti pe care nu-i cunoşteam, chiar alge de mare, icre, peşti afumaţi, şi, cu siguranţă, nu am văzut tot.

 

IF

 

IF

 

IF

 

IF

 

IF

 

          Prima dată când am ajuns în această piaţă am avut parte şi de un spectacol mai puţin plăcut, cel puţin aşa mi s-a părut mie. Ajunsesem probabil la ora de aprovizionare, era aproape seara, şi venise un camion plin cu toni imenşi. O parte erau deja descărcaţi direct pe trotuar, alţii aşteptau în camion, printre bucăţi mari de gheaţă. Ceea ce mi s-a părut aproape sinistru a fost spectacolul care a urmat. Câţiva bărbaţi tăiau cu maceta, direct acolo, pe trotuar, aceşti superbi toni de peste 20 de kg fiecare, îi împărţeau în bucaţi mai mici, astfel încât să poată fi cumpăraţi şi puşi în tigaie.


IF

 

         Am plecat apoi să vedem tarabele de fructe, o minunăţie de culori şi mirosuri, o încântare pentru simţuri. Pe tarabe am văzut foarte multe soiuri de fructe, multe îmi erau necunoscute, iar pe unele dintre ele le-am încercat – banane de diferite forme şi mărimi, portocale, mandarine, pepeni, pomelo, leeche, mango, avocado, durian, cocos, papaia, jack fruit, struguri şi multe altele.

IF

 

          Şi aici câteva fete drăguţe au vrut să apară în fotografiile mele şi m-am bucurat să le fac pe plac.

 

IF

 

          Ȋntr-o altă zi am hotărât să nu mai mergem la baie, ci să vizităm insula Samal. Pentru asta aveam nevoie de un ghid şi de aceea am cerut ajutorul unei doamne drăgute, prietenă a vaporului, Melania, care ne mai aducea câteodată provizii la vapor şi care avea şi un băruleţ chiar la ieşirea din port. Aşa că, în ziua stabilită, am pornit de dimineaţă spre Samal. De data asta am trecut pe insulă cu un fel de bac, călătoria a durat în jur de 10 minute şi a costat doar  10 pesos/persoană. De partea cealaltă ne aştepta ghidul nostru, despre care aveam să aflam că era, de fapt, băiatul Melaniei, un tânăr de vreo 25 de ani (părea doar de 16-17), foarte simpatic, dar care vorbea doar puţină engleză. Am fost puţin surprinşi la vederea mijlocului nostru de transport, un micuţ camion Suzuki, cu doar două locuri în faţă si cu benă. Interesant că în benă se aflau două scaune albe, de plastic, puse acolo special pentru noi. Nu ştiu cum s-a gandit el că noi putem sta pe acele scaune, în condiţiile în care drumul nu era tocmai ca în palmă. Probabil s-a gandit că nu putem sta chiar pe jos şi pe acele scaune ar fi mai confortabil, dar nu a fost deloc aşa. Până la urmă, a înţeles că noi vrem să stam jos, că aşa este mai bine, mai sigur şi ne-a dus până la el acasă unde am înlocuit scaunele cu un covoraş. Pană la casa lui, drumul a fost scurt, cam 10 minute, dar nici nu cred că am fi rezistat mai mult. Se puteau întampla două lucruri – fie se rupeau scaunele de la atâtea sărituri cauzate de gropile din şosea, fie muream din pricina râsului – pentru că tot drumul exact asta am făcut, am râs cu lacrimi de situaţia în care ne aflam, cu o mână încercam să ne ţinem de o bară, cu cealaltă mână ne ţineam de burtă, cam la fiecare 10 secunde săream câte 10-20 de cm în sus, scaunele săreau şi ele, dar, parcă, mai puţin, oamenii de pe stradă ne salutau, dar râdeau şi ei de se prăpădeau. Cred că arătam tare ciudat. Ȋmi pare nespus de rău că nu ne-a făcut cineva o poză, eu nu am avut cum să fac aşa ceva, abia am reuşit să rezist cele zece minute până am ajuns la casa ghidului nostru. Până acolo, nici scaunele nu s-au rupt, nici noi nu am murit de râs. După ce am schimbat scaunele cu un covoras, drumul a devenit mult mai plăcut, am reuşit să ne bucurăm de peisaj, am făcut chiar şi poze.

La plimbare prin insula Samal, Filipine

 

          Am convenit cu ghidul nostru să ne ducă să ne arate un pic insula si la ora 13 să ne întoarcem la el acasă unde urma să aibă loc un spectacol cu lupte între cocoşi, un adevărat show cu bilet de intrare şi pariuri. Nu sunt de acord cu astfel de spectacole cu animale, dar, din moment ce nu pot să le impiedic, mi-aş fi dorit să văd măcar o dată şi să fac poze.
          Am plecat spre cascada Hagit, drumul până acolo a fost superb, pe o străduţă asfaltată prin mijlocul junglei, cu o vegetaţie luxuriantă de ambele părţi – banani,  bambuşi, nuci de cocos şi foarte multe plante cu flori colorate – pe unele le cunoşteam şi eu (lantana, strelitzia, canna, boungavillea), dar pe multe nu le ştiam. Toţi oamenii care treceau pe lângă noi pe jos, în maşini, scutere sau biciclete ne salutau. Drumul era, din loc în loc, foarte stricat, dar noi am stat foarte bine în benă, pe covoraşul nostru.

 

img_0814 

          Ca să vizităm cascada am plătit 40 de pesos/persoană (aproape 1$), am plătit şi pentru şoferul nostru care nu mai fusese niciodată în acel loc şi care părea doritor să vadă. Cascada nu a fost ceva spectaculos, dar vegetaţia din jur era de vis. Tot prin apropiere am găsit şi un resort de lux, construit pe un râu, de fapt, acelaşi râu care formase şi cascada. Aici, un grup de tineri făceau baie şi se întreceau în sărituri de la diferite înălţimi.

 

img_0833

 

Pe insula Samal, Filipine

 

          De la cascadă am ajuns la Maxima, un Acquapark pe malul mării unde ar fi trebuit să plătim 200 de pesos/persoană, dar am fost acceptaţi să facem un tur, fără să plătim nici un ban. Pentru multi europeni, acest parc poate părea patetic, din moment ce nu are nimic din tehnologia avansată a secolului XXI, dar avea , totuşi, un tobogan uriaş care cădea direct în mare, avea ski-jeturi, caiace, echipamente de diving şi snorkeling, totul în mijlocul unei superbe grădini, foarte fumos aranjată şi dichisită.

 

Acquapark Maxima, Samal island, Filipine

 

          Ȋnainte să ne întoarcem la bătălia cu cocoşi ne-am oprit pe marginea drumului, la un mic restaurant tradiţional, unde am mâncat toţi trei orez cu legume şi carne şi am băut şi câte un suc. Am plătit pentru toate astea doar 3$.

          Am ajuns la timp la spectacol, dar am aflat că, din anumite motive, show-ul se amânase cu două ore şi noi nu mai puteam aştepta atât … nu eram, totuşi, în vacanţă.
         Am făcut “cunoştinţă” cu câţiva cocoşi, chiar şi cu campionul local, ne-am plimbat puţin prin grădină – pe unde se mai plimbau un caine, două vaci, două capre şi aproximativ 30 de cocoşi. Cocoşii nu erau chiar liberi, toţi erau legaţi pe nişte sârme sau de câte un pom, la distanţă unii de alţii ca să nu se atace.

 

img_0903

 

          Cam aceasta a fost plimbarea noastră prin Samal. Cu siguranţă, mai erau multe locuri de vizitat, de unul ştim şi noi – Pearl Farm – ne-am fi dorit să vedem aşa ceva, dar ar fi trebuit să ne facem o rezervare în avans cu 2 zile şi, atunci când nu eşti în vacanţă, ci doar trecător printr-o anumită zonă, timpul îţi este cel mai mare inamic. Nu ştiu dacă o sa ne mai întoarcem vreodată pe aceste meleaguri, lumea este atât de largă şi o viaţă de om nu este niciodată de ajuns pentru a vedea tot.
         Pentru mine, o altă atracţie importantă în Davao, dar şi oriunde în lume, o reprezintă oamenii de pe strada, oamenii pe langă care treceam în drumul nostru spre plajă sau spre piaţă, oamenii care munceau în aceste locuri, cei care munceau în port la încărcat/descărcat, copiii care veneau de la şcoală, copiii care se jucau pe malul apei. Ȋntotdeauna mi-a plăcut să urmăresc spectacolul străzii pentru că aici iţi faci cel mai bine o părere despre o ţară, un popor, o cultură.

 

Davao port, Filipine

 

Barca pescareasca in Davao, Filipine

 

          De fiecare dată când ieşeam la piaţă sau la Mall, se întampla să nimerim în trafic la aceeaşi oră cu copiii care se întorceau de la şcoală. Ȋntotdeauna îmbrăcaţi în uniformă, de la cei mai mici, până la cei mai mari, aceşti copii erau foarte curaţi, foarte gălăgioşi şi foarte zâmbăreţi. Le plăcea să fie fotografiaţi, unele fete chiar cereau asta, dar, majoritatea erau destul de timizi şi, de îndată ce observau că sunt priviţi, se ascundeau şi începeau să râdă.

 

img_0250

 

          Am reuşit să surprind o dată foarte mulţi copii într-un Mall. Era înainte de Halloween şi toţi veniseră acolo să se fotografieze cu cele două măşti care făceau reclamă unui magazin cu jucării. Toţi erau foarte veseli, se fotografiau între ei (da, aceşti copii care merg la şcoala provin din familii mai înstărite şi unii dintre ei aveau telefoane mobile cu camere foto … ) şi se ruşinau de îndată ce se simţeau fotografiaţi de mine.

La Mall in Davao, Filipine

img_0276

          Copiii sunt, întotdeauna, oglinda unei ţări şi, oriunde ar fi ei, într-o ţară bogată sau săracă, copiii au, în general, aceleaşi dorinţe. Ei vor să se joace, să fie liberi, să fie fericiti, să fie în siguranţă şi să se simtă iubiţi. De aceea, nu este nici o diferenţă între copiii săraci care locuiau în apropierea portului şi ceilalţi copii pe care i-am vazut la Paradise Resort. Unii se jucau pe străzile din faţa casei lor, ceilalţi se plimbau cu bărcuţele pe apă. Toţi erau fericiţi şi nu vroiau decât să se joace. Ȋn spatele zâmbetelor lor stăteau dramele unor părinţi care se zbăteau din greu pentru o bucată de pâine pe masă şi un cadou mic sub pomul de Crăciun.

 

img_1044

 

IF

 

Cititi in continuare :

GENERAL SANTOS
INTRODUCERE FILIPINE

Galerie foto:

Please follow and like us:
You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “Filipine -partea a II-a – Davao – Jurnal de bord ‘HS Puccini’”

  1. Anonymous says:

    am recitit ,mi-a placut ,mi-au ramas gura cascata si ochii beliti in piata de peste dar si la alte frumuseti vazute pe viu de voi.Mai vedeti mai fotografiati mai povestiti ca sa se bucure si altii

  2. Davao says:

    Davao is one of the developing city here in the Philippines, with nice tourist destination and progressing city. I just hope that they can maintain their beaches and not to overdevelop by putting lots of hotel or resort.

Leave a Reply


error

Enjoy this blog? Please spread the word :)