Davao – Insula Samal

Am ajuns din nou în Filipine. De data aceasta nu suntem în vacanṭă, deṣi ne-am fi dorit să repetăm într-un fel sau altul experienṭa Palawan de anul trecut, dar vaporul nostru ne-a adus pentru două zile în Portul Davao ṣi ne-a oferit chiar un răgaz de 24 de ore de ancoră. Călătorind tot mai des pe vapoare port-containere în ultimii ani am încercat mereu să privim dincolo de macaralele ṣi porturile super aglomerate ṣi să vizităm – chiar pentru câteva ore – împrejurimile. Este adevărat că în câteva ore nu poṭi acoperi teritorii întinse, dar poṭi să-ṭi faci o idee ṣi să-ṭi alcătuieṣti niṣte planuri pentru eventuale vacanṭe viitoare. Dacă vaporul  îṭi oferă ṣansa unei ṣederi prelungite la cheu sau dacă ai norocul să vizitezi acelaṣi port de mai multe ori pe durata unui voiaj, reuṣeṣti să pui cap la cap mai multe vizite ṣi să aduni mai multe ore (poate chiar zile) la fel ca oricare turist.

Situat în partea de SE a Insulei Mindanao, Davao este cel mai mare ṣi aglomerat port ṣi oraṣ din insulă, aṣezat într-un décor tropical de vis, la poalele Muntelui Apo ṣi înconjurat de mai multe insule, mai mici ṣi mai mari, cea mai mare dintre acestea fiind Insula Samal. Denumită ṣi ‘The Garden City of Davao’, insula Samal a început să intre în circuitul turistic în urmă cu câṭiva ani, fiind vizitată în majoritate de turiṣti filipinezi ṣi de marinarii ce ajung în port la bordul vapoarelor cargo.

Fiind deservită de mai multe linii regulate de ‘boat service’ – de tip banka sau ferry – insula Samal poate fi străbătută de-a lungul ṣi de-a latul în doar câteva ore la bordul unei maṣinuṭe închiriate sau într-o barcă de tip taxi care poate face escale în diferite golfuri, resort-uri ṣi plaje amenajate.

În astfel de vizite, am avut norocul să vizităm Insula Samal de foarte multe ori în urmă cu patru ani, când un vaporaṣ mic, dar frumos (unul dintre cele mai frumoase voiaje ale mele) cu numele de HS Puccini ne-a adus în zonă de 8 ori, în ~ 4 luni de voiaj. Am povestit despre vizitele noastre de atunci aici.

După patru ani ṣi aproape patru luni de la ultima noastră vizită, iată-ne din nou în Davao la bordul lui HS Onore ṣi, pentru început, în ancoră, în faṭa micuṭului port de agrement Santa Ana. Vremea perfectă ṣi fusul orar adecvat ( GMT + 8 înseamnă, deobicei, multe ore în afara ‘office working hours’ … ) au fost ṣi ele de partea noastră.

Un taxi boat ne-a dus în ~ 20 de minute – ṣi pentru numai 10$ –  într-unul din locurile noastre preferate din toată zona – Paradise Resort, pe Insula Samal.

Davao Samal

Davao Samal cu banka spre insula

Davao Samal cu banka spre Paradise Resort

Davao Samal

Davao Samal

În urmă cu patru ani acest resort era singurul funcṭional pe coasta de Vest a insulei ṣi a reprezentat pentru noi un adevărat paradis în care am petrecut mai multe ore – dimineṭi ṣi după-amieze – de relaxare ṣi încântare. Acum, mai multe resorturi noi au apărut pe mal, de-a lungul coastei Vestice, unele fiind încă în construcṭie, altele deja în circuitul turistic, dar noi, fideli ‘primei noastre iubiri’, am ales să ne reîntoarcem în acelaṣi loc.

Fiind un resort complet privat – cu restaurant, spaṭii de cazare ṣi plajă – Paradise Resort necesită plata unei taxe de acces de 200 pesos(4$) / persoană (în urmă cu patru ani, taxa era de 150 de pesos din care 50 de pesos îi primeai înapoi sub forma unei băuturi).

Davao Samal

Davao Samal

Complexul include spaṭii de cazare de lux de tip bungalouri (cu preṭuri cuprinse între 50 ṣi 100$/noapte) răspândite pe câteva hectare ṣi înconjurate de grădini tropicale incredibil de colorate ṣi un restaurant aṣezat de-a lungul plajei ṣi dotat cu mese lungi din lemn ce îṣi schimbă/ajustează poziṭia în funcṭie de maree. Plaja este foarte frumos amenajată ṣi curată, dar lipseṣte cu desăvârṣire în timpul mareei înalte.

Davao Samal

Davao Samal

Davao Samal

Davao Samal

Davao Samal

Când am ajuns noi, mareea era la faza ei joasă, motiv pentru care plaja era lată, dar apa foarte puṭin adâncă, ceea ce nu ne-a împiedicat nicicum să facem o baie ṣi o partidă prelungită de snorkeling de-a lungul bazinului amenajat ṣi încadrat între două linii de balize, pentru a împiedica înotătorii să iasă în marea largă.

Ne-am bucurat să găsim aceeaṣi apă curată, caldă (28°) ṣi foarte bogată în viaṭă marină. Peste 20 de tipuri de peṣti – de mărime mică ṣi medie – miṣunau în apropierea recifului de corali care este ṣi el destul de bogat ṣi variat. Îmi amintesc ce impact puternic a avut asupra mea această imagine în urmă cu patru ani, dar acum m-am bucurat doar să descopăr că totul era la locul lui – reciful, peṣtii, scoicile, steluṭele de mare ṣi adâncurile dincolo de balize …

davao Samal

Pentru că am ajuns în zonă aproape de ora prânzului, mirosurile apetisante de fructe de mare la grătar ne-au scos aproape forṭat din apă ṣi am fost ‘nevoiṭi’ să ne lăsăm cuceriṭi de mâncărurile tradiṭionale locale. De pe masă nu au putut lipsi fresh-ul de ananas de care îmi era atât de dor ṣi multele legume la grătar asezonate cu calamari, sepie ṣi pancit canton noodles.

Davao Samal

Davao Samal

Davao Samal

Davao Samal

Atmosfera a fost întreṭinută de o trupă de muzicieni foarte talentaṭi care ne-au amintit de muzica bună a anilor ’80 ṣi care performau ṣi cântece la cerere, plătite cash de turiṣti entuziasmaṭi. În jurul nostru, majoritatea clienṭilor de la mese erau filipinezi – în vacanṭă sau doar veniṭi din Davao ṣi împrejurimi pentru a sărbători câte un eveniment interesant (zile de naṣtere sau petreceri de logodnă) – dar am văzut ṣi câṭiva turiṣti albi ( unii însoṭiṭi de fete frumoase Filipina, alṭii cu rucksacele în spate) vizitatori de câteva ore, cum eram ṣi noi.

Davao Samal

După masă, am făcut (pentru a nu ṣtiu câta oară) un tur al frumoasei grădini -populate cu plante fel de fel ṣi cu colivii de păsări tropicale sau nu – ṣi am remarcat câteva modificări ṣi îmbunătăṭiri aduse complexului în timpul scurs de la ultima noastră vizită. Cea mai interesantă ṣi puṭin ‘out of place’ dintre toate mi s-a părut uriaṣa tablă de ṣah amenajată în zona de sport ṣi relaxare pe care am mai întâlnit­-o în câteva oraṣe europene, dar niciodată în Asia.

Davao Samal

 

Davao Samal

Davao Samal

În urmă cu patru ani, m-am mirat să descopăr mese de ping pong ṣi billiard amplasate în aer liber – acolo unde, în mod normal, temperatura nu scade sub 30° nici seara – ṣi m-am întrebat de ce ar vrea turiṣtii să practice aceste sporturi în loc să-ṣi petreacă toată ziua în apă sau într-un hamac, la umbră. Dar acum am înṭeles. Localnicii sunt obiṣnuiṭi cu căldura toridă ṣi umiditatea destul de ridicată ṣi sunt capabili să stea în soare mult mai mult decât noi, europenii, luându-ṣi măsurile de protecṭie necesară. Nu cred că am văzut vreodată pe plajă filipinezi îmbrăcaṭi în costume de baie ṣi cu capetele goale pentru că ei preferă să-ṣi acopere cât mai mult din suprafaṭa corpului – chiar ṣi în apă – ṣi nu stau niciodată întinṣi la soare, să se bronzeze. Este adevărat că tenul lor nu are nevoie de nuanṭare ṣi majoritatea vor să ṣi-l păstreze cât mai aproape de natural. Ei consideră că tenul închis la culoare este semnul evident al oamenilor care muncesc în aer liber – la câmp, de exemplu – fiind o dovadă clară de sărăcie ṣi, sub nicio formă, nu vor să arate aṣa ceva. Această regulă era valabilă ṣi în Europa sau în alte ṭări din lumea civilizată – în urmă cu un secol – când femeile era considerate frumoase atunci când aveau pielea albă, dar, în zilele noastre … unii plătesc bani grei să-ṣi coloreze pielea la solar atunci când razele naturale ale soarelui nu-i ajută.

Întotdeauna mi-a plăcut să admir oamenii din jurul meu ṣi să încerc să-mi imaginez fel de fel de poveṣti care să-i reprezinte sau să-i încadreze într-un décor familial. De data aceasta, nu am avut ce să ‘studiez’ pentru că în resort erau foarte puṭini vizitatori ṣi majoritatea dintre ei erau la masă – nu în apă, nu pe plajă pentru a-i putea urmări ṣi fotografia. Am văzut, totuṣi, câṭiva copilaṣi – unii veniṭi cu părinṭii lor mai înstăriṭi, alṭii doar localnici (probabil copiii lucrătorilor din complex) – care se jucau pe plajă ṣi în apă.

Davao Samal

Davao Samal

Din păcate, după-amiaza noastră a fost mai scurtă decât ne-am fi dorit ṣi am fost nevoiṭi să ne luăm rămas bun de la Paradise Resort după numai 3 ore … până data viitoare … ṣi sper să nu fiu nevoită să aṣtept încă patru ani pentru aṣa ceva.

Davao Samal

Informaṭii utile:

– Pentru a ajunge la Paradise Resort, se merge cu banka ~ 5 minute. Un bilet costă 15 pesos (1$/3 persoane), dar barca pleacă doar dacă există un minimum de 10 turiṣti. Poṭi avea barca doar pentru tine dacă plăteṣti 150 de pesos;

– Intrarea în resort costă 200 de pesos de persoană;

– Restaurantul este împărṭit în două zone – o zonă în care se poate mânca la comandă ṣi o altă zonă de picnic unde vizitatori pot aduce mâncare de acasă ṣi pot folosi chiar ṣi grătarele special amenajate pentru a-ṣi prepara masa. Pentru a avea acces cu mâncare ṣi băutură din afara complexului se plăteṣte o taxă suplimentară;

– În interiorul complexului există câteva magazinaṣe de suveniruri, un birou de schimb valutar ṣi un centru de închiriat caiace, bărcuṭe ṣi alte obiecte nautice de agrement;

– Câteva preṭuri orientative la mâncare ṣi băuturi – fresh de ananas/mango -100 pesos, pancit canton noodles cu legume ṣi fructe de mare -200 de pesos, calamari prăjiṭi – 200 de pesos.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

One Response to “Davao – Insula Samal”

  1. costica anonimul says:

    foarte frumos.ma bucur ca revedeti dupa 4 ani aceste zone extraordinare.Deosebite marea,mancarea…fotografiile toate

Leave a Reply