City break la Berlin – primele impresii (aprilie 2013)

          Alegerea pentru un city-break la Berlin am făcut-o în urma unui reportaj pe care l-am văzut în cadrul emisiunii mele preferate despre călătorii, de pe Rai 3 – Alle falde del Kilimangiaro. Trebuie să recunosc că m-am inspirat de multe ori din această emisiune atunci cand a fost vorba să aleg o destinaţie de vacanţă şi nu am dat greş niciodată. Nu aş putea spune că de data asta am dat greş, dar Berlinul nu m-a impresionat atât de mult pe cât am sperat.
          Ştiu care este şi motivul dezamăgirii mele şi nu pot face nimic pentru a schimba ceea ce gândesc. Niciodată nu m-am lăsat influenţată de părerile altora şi mi s-a mai întâmplat să găsesc paradisul acolo unde alţii nu au văzut nici măcar o licărire de lumină sau am fost dezamăgită de un anumit loc (oraş) pe care alţii îl venerează. Dar întotdeauna am corelat frumuseţea şi farmecul unui oraş (sau lipsa acestora) cu oamenii care locuiesc în el. S-a întâmplat să nu-mi placă un oraş la prima vedere, dar să ajung să îl iubesc mai târziu tocmai datorită oamenilor prietenoşi şi zâmbitori pe care i-am întâlnit pe străzi şi care mi-au făcut plimbările mai plăcute. 
          Nu mă aşteptam să găsesc oameni prietenoşi şi zâmbitori în Berlin, ştiu prea bine că nemţii sunt cunoscuţi pentru seriozitatea şi răceala lor, dar a fi rece şi serios nu înseamnă să fii nesuferit, arogant şi nepoliticos. Şi nu mă refer aici la oamenii de pe stradă (care erau, oricum, la fel) ci la cei implicaţi direct sau indirect în turism – vânzătorii de bilete (de la tren, metrou, obiective turistice) angajaţii de la supermarket, de la restaurante, absolut toţi cei care erau puşi într-un loc de care trebuia (cu sau fără voia noastră) să ne lovim zi de zi.
          După patru zile de hoinărit prin Berlin, după ce am avut de-a face cu fel de fel de oameni de la care am cerut fel de fel de sfaturi şi îndrumări, trebuie să recunoaştem că singurele două pesoane care ne-au făcut o impresie deosebită şi care ne-a ajutat/servit cu zâmbetul pe buze au fost doamna de la informaţii din aeroportul Schonefeld şi o altă doamnă simpatică ce vindea bratwurst într-o staţie de metrou.
          Cu toate că Berlinul este un oraş turistic ( cu câteva milioane de vizitatori anual) am avut impresia că absolut toţi cei implicaţi în turism erau sătui până peste cap de vizitatori, nici măcar nu încercau să facă ceva în plus faţă de ceea ce le cereau prerogativele jobului … mulţi nu făceau nici strictul necesar … Totuşi, oraşul era plin de turişti, majoritatea asiatici şi cei mai mulţi dintre ei erau veniţi în excursii organizate şi cu ghid. Ȋn condiţiile acestea, într-adevăr, nu prea ai nevoie să ceri nici un sfat, nicio părere pentru că ghidul tău vorbeşte limba germană şi se poate descurca uşor. Şi noi ne-am descurcat uşor, pană la urmă, mulţumită cunoştinţelor noastre de limbă germană, iar  în unele locuri ne-am făcut că nu înţelegem anunţurile şi interdicţiile care erau numai în germană  pentru a profita puţin de pe urma lor
          Cu foarte puţine excepţii, aproape toate anunţurile de interes turistic erau doar în limba germană, la fel ca şi meniurile din restaurante şi toate anunţurile legate de staţiile de metrou.
          Majoritatea tinerilor de pe stradă pe care i-am întrebat câte ceva fie nu vorbeau deloc engleza, fie înţelegeau câte ceva, dar răspundeau mereu în germană. Mulţi nu păreau interesaţi să vorbească cu noi. Dacă îi întrebam în germană, începeau să turuie cu o viteză ameţitoare şi dacă le spuneam să o ia mai încet, se pierdeau complet şi uitau ceea ce vroiau să spună.
          Trebuia să spun aceste lucruri pentru că vacanţa noastră în Berlin a fost ceva cu totul aparte. Pentru că acolo unde nu te simţi bine şi binevenit nu este posibil să ai o vacanţă superbă. Frumoasă, da, dar nu superbă. Cam aşa a fost vacanţa noastră la Berlin, o vacanţă pe care ne-o doream de mult, dar pe care acum o putem aşeza la locul cuvenit în topul preferinţelor. Ignorând anumite aspecte ale peisajului berlinez (poate greşesc dacă aşez toată Germania în aceeaşi oală), cele trei zile jumătate pe care le-am petrecut în Berlin ne-au îmbogăţit atât sufleteşte, cât şi din punct de vedere al cunoştinţelor de cultură generală, ne-au purtat înapoi în timp într-o perioadă pe care am trăit-o, dar nu la aceeaşi intensitate, cu acelaşi dramatism şi tristeţe (pentru că noi nu am avut un zid care să treacă prin mijlocul oraşului şi care să ne despartă de fraţii şi de surorile noastre pentru mai bine de 28 de ani).
          Obiectivele turistice pe care ne doream să le vizităm în Berlin sunt probabil aceleaşi pe care le preferă majoritatea turiştilor: Muzeul Holocaustului, Zidul Berlinului (ceea ce a mai rămas din el), Poarta Brandenburg şi cele două grădini zoologice (Berlinul este singurul oraş din lume care are două grădini zoologice). Noi am mai vizitat şi Monumentul Victoriei pentru că am vrut să urcăm la înălţime să vedem oraşul de sus.
 
          Câteva sfaturi şi ponturi despre Berlin
          Cum ne deplasăm
          Transportul în comun este foarte bine pus la punct şi printre cele mai ieftine din Europa. Proaspăt sosiţi din Londra (care a depăşit de departe cele mai negre previziuni pe care le aveam în legătură cu preţurile), la aeroportul Schonefeld am avut o frumoasă surpriză să constatăm că biletul de metrou până în centru costă doar 3,10 euro/persoană ( în Londra plătisem ~ 15 lire/persoană, dar asta doar pentru că am beneficiat de o reducere – biletul întreg era 22 lire).
          Pentru că hotelul nostru a fost foarte aproape de centru (3 km) am mers foarte mult pe jos, dar o dată ne-am luat şi un bilet de metrou pentru întreaga zi şi am plătit pe el 6,50 euro/persoană.
          Se puteau închiria biciclete la preţuri cuprinse între 10 şi 12 euro/zi de la hoteluri sau centre speciale amplasate lângă principalele obiective turistice.
          Când am plecat din Berlin, avionul nostru spre ţară a zburat de pe aeroportul Tegel unde am ajuns foarte uşor (în doar 30 de minute).
          Se poate ajunge la Tegel şi cu un bus expres direct care are staţii în mai multe puncte din oraş, dar noi am preferat să mergem cu metroul până în staţia cea mai apropiată de aeroport ( Jacob Kaiser Platz) şi de acolo am mai mers 10 minute cu expresul. Biletul de metrou ne-a costat 2,40 euro, iar la express nu am mai plătit nimic.
         Preţul pentru o călătorie simplă este de 2,40 euro -valabil în zona A + B (care include majoritatea obiectivelor turistice) şi de 3,10 euro pentru zona A+B+C (care include şi aeroportul Schonefeld).
         
          Unde ne cazăm
          Berlinul nu este un oraş scump, în general, iar când vorbim despre cazare, putem spune că este mai mult decât convenabil. Cred că este printre cele mai ieftine capitale din Europa. Se pot găsi locuri de cazare în hosteluri cu 10-15 euro/noapte sau camere în hoteluri de 2- 3 stele pentru 40-50 euro/noapte (unele cu micul dejun inclus). Bineînţeles că şi ofertele de 4-5 stele sunt pe măsură, dar preturile sunt mai mici în comparaţie cu majoritatea capitalelor europene.
          Hotelul nostru – Sorat Ambasador – a fost aşezat foarte aproape de centru, la 3 km de Poarta Branderburg şi a costat ~55 euro/noapte (fără mic dejun). Rezervarea am făcut-o pe booking.com care nu menţiona deloc faptul că hotelul se afla acum în toiul lucrărilor de renovare-reamenajare a faţadei, adică 75% din faţadă era îmbrăcată în schele până la ultimul etaj (şapte). Când am sosit noaptea nu am observat acest lucru, dar a doua zi am constatat că în faţa geamurilor noastre sunt întinse nişte schele care ne blocau, oarecum, peisajul. Ȋn afară de imaginea exterioară de ansamblu, nu ne-a deranjat nimic, dar am început vacanţa cu două zile de weekend. Luni dimineaţă, la ora 8.30, am fost cunoştinţă (vorba vine) cu muncitorii de pe schele. Ȋntorşi la muncă după un weekend liber, muncitorii erau foarte gălăgioşi şi nerăbdători să înceapă să bocăne, fără să ţină cont că în spatele perdelelor (pe care am avut inspiraţia să le trag de seara) mai erau nişte oameni care ar fi dorit să mai doarmă. Noroc că nu am avut decât două astfel de dimineţi.
          
          Unde mâncăm
          Ghidaţi după principiul că e bine să mănânci mâncare locală pentru a te integra mai bine în peisaj, am ajuns în Berlin hotărâţi să nu mâncăm altceva decât cârnaţi nemţeşti (crenvurşti) de diferite modele şi culori.          

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA  
         
          Fie că se numeşte bratwurst, bockwurst sau currywurst, crenvurştiul german se vinde peste tot, atât în restaurante de lux, cât şi la tarabe pe stradă şi este destul de gustos şi acceptabil ca preţ. O porţie destul de generoasă de currywurst cu cartofi prăjiţi şi o băutură răcoritoare costa în jur de 6 euro, aproape cât un meniu la Mc. Donald’s.
          De câteva ori ne-am făcut provizii de la super market-ul din colţul străzii şi preţurile la mezeluri, brânzeturi, lactate şi băuturi erau asemănătoare cu cele din România.
 
          Vacanţa noastră în Berlin ne-a amintit (pentru a nu ştiu câta oară) cât de norocoşi suntem că ne-am născut în Romania si nu pe astfel de meleaguri mai ales în perioadele negre care au marcat istoria acestui popor. Nu mi-aş dori să trăiesc în Berlin nici acum, când zeci de rase şi naţionalităţi din întreaga lume au invadat piaţa de muncă germană iar localnicii se comportă ca şi cum au ajuns la limita răbdării (pentru că acum în Germania trăiesc mult mai mulţi străini decât evreii din anii ’30- ’40).
          Ne pare bine că am vizitat Berlinul pentru că acum putem spune “da, am fost acolo”. Şi atât.

 

CITIŢI ÎN CONTINUARE:  Berlin – Obiective turistice ce merită vizitate

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply



Hit Counter by technology news