Bodrum – excursie cu barca

Bodrum

Excursia de o zi cu barca prin împrejurimile Bodrum-ului a fost highlight-ul întregii noastre vacanṭe in Bodrum. Iubim marea sub toate formele ṣi preferăm să petrecem cea mai mare parte a vacanṭelor noastre de vară pe mal de mare sau chiar în mijlocul ei, să ne bălăcim ore în ṣir în ape curate, calde ṣi bogate în viaṭă marină ṣi să facem cunoṣtinṭă – chiar pentru perioade scurte de timp – cu cât mai multe insule, insuliṭe sau întinderi de nisip, locuite sau virgine.

Excursia cu barca se găsea pe lista noastră de ‘must do’ încă de la începutul vacanṭei, dar alte ṣi alte activităṭi zi de zi ne-au obligat să o amânăm până spre final. Iniṭial, am încercat să mergem într-o excursie organizată de vila în care eram cazaṭi, dar, până la urmă, din cauza unor neînṭelegeri ṣi nepotriviri de program, am hotărât să ne facem singuri rezervare direct pe faleză ṣi chiar în aceeaṣi zi.

Bodrum

Am plecat din port la ora 11 într-o barcă cu o capacitate de ~ 50 de persoane, fiecare având propriul loc pe băncile din lemn în jurul meselor de la puntea principală ṣi propriul loc pe saltelele de la puntea superioară pentru partide de bronzare sau odihnă.

Bodrum

Bodrum

Traseul a inclus cinci puncte distincte, cu opriri de maximum o jumătate de oră la mal (plajă sau stânci) sau în larg.

De îndată ce am plecat din port, am putut admira ṭărmul foarte pitoresc al Bodrum-ului ṣi portul plin de bărcuṭe de diferite forme, mărimi ṣi culori ce aṣteptau cuminṭi legate la mal sau ancorate la câṭiva metri depărtare.

Bodrum

Bodrum

Prima oprire a avut loc pe Plaja Aquarium – situată pe ṭărm, în Golful Ortakent, la doar câteva minute Est de portul Bodrum. Unele bărci opresc chiar pe plajă, altele ancorează mai în larg, oferind turiṣtilor posibilitatea unei partide prelungite de bălăceală, într-o apă foarte curată, dar fără viaṭă marină.

Bodrum

Bodrum

Următoarea oprire a avut loc pe coasta vestică a insulei Karaada. Aici, barca opreṣte chiar la mal, pe un ponton din beton ce adăposteṣte un bazin cu apă termală ( ce poate fi vizitat în schimbul unei taxe modeste). Spre dreapta, există un drum de acces mai dificil – din piatră – ce merge paralel cu ṭărmul. Aici se poate face baie, apa este impecabil de curată, dar adâncă ṣi plină de peṣti.

Bodrum

Bodrum

Bodrum

Bodrum

Bodrum

A treia oprire a avut loc la ~ 200 de metri depărtare de ṭărmul estic a insulei Karaada, în zona cunoscută sub numele Meteor, unde apa este foarte adâncă, dar ideală pentru pasionaṭii de înot ṣi sărituri.

Bodrum

Bodrum

Bodrum

Ultimele două popasuri au loc în două golfuleṭe foarte pitoreṣti – Tavsan Cape, la SE de oraṣul Bodrum ṣi  Kizil Cape, puṭin mai la Est. Ambele opriri au loc în larg, la câteva sute de metri depărtare de ṭărm, într-o apă impecabilă ce capătă culori incredibile în apropiere de mal, unde are adâncimi mici.

Bodrum-Tavsan Cape –

Bodrum–  Tavsan Cape –

Bodrum– Kizil Cape –

Informaṭii utile:

– Bărcile destinate excursiilor pe timp de zi pleacă din port dimineaṭa, între 8:30 ṣi 11:30 ṣi se întorc după ~ 6 ore;

– O astfel de excursie costă 35TLY (~17 euro)/ persoană ṣi include o masă de prânz servită la bordul vaporaṣului (cu o băutură răcoritoare inclusă);

Bodrum

– Ordinea în care se vizitează punctele de pe traseu se poate modifica în funcṭie de numărul de bărci ieṣite în larg pentru a nu aglomera excesiv anumite zone ṣi pentru a permite tuturor turiṣtilor să se bucure de peisaje de excepṭie;

– O astfel de excursie este recomandată iubitorilor de bălăceală ṣi snorkeling care ṣtiu să înoate – ṭinând cont de faptul că majoritatea opririlor au loc în larg – dar ṣi celor care nu sunt buni înotători, dar pot apela cu încredere la obiecte ajutătoare – colace, veste – disponibile pe barcă;

– Câteva preṭuri orientative la bord – berea ~ 5 euro, apa plată ~ 1.5 euro, coca cola ~ 3 euro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply



Hit Counter by technology news