Bali – ghid de vacanţă

Bali Ghid

Denumită ‘insula zeilor’, Bali este una dintre cele mai complete, compacte şi accesibile destinaţii turistice pentru iubitorii de călătorii cu buget redus. O vacanţă în insula Bali poate atrage după sine invidia tuturor prietenilor care sunt gata să afirme sus şi tare că ‘ştiu ei cât de mulţi bani ai tu dacă îţi permiţi o aşa vacanţă …’ Adevărul este însă undeva la mijloc. Ştim cu toţii că o vacanţă exotică nu este accesibilă chiar oricui – din moment ce BlueAir nu zboară către astfel de destinaţii la preţuri de 15 euro – dar nu este (sau nu mai este) considerată un lux cum era, poate, în urmă cu 20 de ani.

Trăim vremuri în care oamenii – şi aici nu mă refer neapărat la români – cheltuiesc sute de euro pe un telefon (pe care îl schimbă regulat la câţiva ani) sau pe alte accesorii mai mult sau mai puţin folositoare, dar sunt gata să afirme că o vacanţă în Bali este un privilegiu accesibil doar celor bogaţi. Este adevărat că Bali poate fi şi o destinaţie de vacanţă de lux pentru preşedinţi de state, staruri de la Hollywood şi miliardari excentrici – dar este, ȋn acelaşi timp, şi o destinaţie de vacanţă low budget pentru amatorii de oferte last minute, super deal-uri, hostel-uri şi guesthaus-uri.

Date generale

Insula Bali şi alte cȃteva insule mai mici (Nusa Lembongan, Nusa Penida şi Nusa Ceningan) din ȋmprejurimi fac parte din Arhipelagul Insulelor Sunda Mici ce aparţin Indoneziei. Se găseşte la 8 grade sub Ecuator şi se ȋnvecinează la Vest cu insula Java iar la Est cu insula Lombok. Are o populaţie de ~ 4.200.000 de locuitori, dintre care peste 80% sunt de religie hindusă.

Când călătorim în Bali

Perioada de full sezon în Bali este cuprinsă între lunile iunie şi august, perioadă ce coincide cu sezonul cel mai sărac în ploi şi, din acest motiv, cel mai aglomerat.

Tot perioadă de full sezon este considerată şi luna decembrie datorită numărului mare de turişti australieni care iau cu asalt insula, goniţi de temperaturile caniculare de pe meleagurile lor  – motiv pentru care preţurile cresc mai mult ca oricând.

Cea mai ploioasă perioadă este cuprinsă între octombrie şi februarie.

Din martie până în iunie, insula poate fi străbătută de ploi (scurte sau de durată) şi vânturi de intensitate medie, dar temperaturile sunt perfecte pentru plimbări prelungite în aer liber.

** Pe perioada vacanţei noastre (martie-mai), am avut parte de temperaturi cuprinse între 28 şi 30° atât în aer, cât şi în apă şi de câteva ploi răzleţe, în special după-amiaza. În cea mai mare parte din timp, cerul a fost înnorat, dar norii s-au risipit de cele mai multe ori, înainte să se scuture.

Cum ajungem în Bali

Foarte multe companii aeriene – de linie şi low-cost – efectuează zboruri către Denpasar, capitala insulei Bali.

Cumpărat din timp – sau profitând de super-ofertele periodice ale marilor companii aeriene – un bilet dus-întors Bucureşti-Bali poate costa între 400 şi 500$ (de exemplu, cu Qatar Airlines), dar poate ajunge şi până la 700-800 de euro (când este achiziţionat cu cel puţin o lună în avans). Dacă vreţi să călătoriţi şi mai ieftin (200-300$), trebuie să ‘vânaţi’ ofertele unor companii naţionale europene în combinaţie cu altele asiatice, dar să fiţi dispus să acceptaţi escale multiple şi de lungă durată.

Dacă vă aflaţi într-o vacanţă prelungită prin Asia, veţi putea apela la serviciile companiilor aeriene low-cost – Tiger Air, AirAsia, Malayesia Airlines sau Garuda – şi veţi ajunge în Bali din majoritatea oraşelor mari asiatice. Dacă nu aţi achiziţionat un bilet de 1-5$ lansat în cadrul super promoţiilor anuale Air Asia, veţi putea beneficia de preţuri cuprinse între 25-50$ (dus-întors, din Singapore, Kuala Lumpur, Penang sau alte oraşe) dacă sunteţi dispus să jonglaţi cu timpul şi să aşteptaţi ofertele săptămâne ale companiilor low-cost.

** Noi am ajuns în Bali venind dinspre Singapore. Am plătit 45$ pentru un bilet dus-întors cu compania Tiger Air (bilet cumpărat cu ~ o lună în avans). Pentru că am decis să ne prelungim vacanţa peste planul initial, am pierdut biletul de întoarcere spre Singapore şi am cumpărat, în schimb, un bilet spre Hong Kong, cu schimbare în Kuala Lumpur, pentru care am plătit ~80$ (one way).

Cum ne deplasăm în Bali

În interiorul oraşelor, se pot folosi cu încredere companiile locale de taxi. Cea mai ieftină dintre acestea – Blue Bird – se poate utiliza pe distanţe scurte si medii, chiar între două oraşe. Taxarea se face întotdeauna pe aparat.

În Ubud există taxiuri private – fără însemnele ‘taxi’ – ce se pot folosi în interiorul oraşului, dar şi către satele din împrejurimi, fără aparat de taxat, dar cu tarife fixe (negociabile), în funcţie de distanţă. De exemplu, din Ubud până în Mas – situat la ~ 5 km depărtare nu se plăteşte mai mult de 6-7$. Cu astfel de maşini – pentru 4-6 persoane – se pot aranja excursii private de o zi pe insulă, cu vizite la obiectivele principale şi cu popasuri de una-două ore la fiecare în parte. Pentru o astfel de excursie se pot negocia preţuri cuprinse între 30 şi 60$ pentru o zi întreagă, în funcţie de dificultatea traseului.

În Ubud şi în toate celelalte oraşe, se pot închiria scutere, motociclete sau biciclete la preţuri foarte avantajoase ( scuter -maximum 5$/zi). Traficul este aglomerat, în special la orele de vârf, şi poate părea haotic şi periculos, dar se desfăşoară în cele mai bune condiţii, localnicii fiind extraordinar de toleranţi, răbdători şi amabili cu turiştii, oferindu-le prioritate şi protecţie.

Bali ghid

Bali ghid

Pentru distanţe mai lungi, se folosesc shuttle bus-urile – mini van-uri de maximum 15 persoane – pentru care se plăteşte un bilet fix, prin intermediul oricărei agenţii de turism din oraş sau chiar la recepţia hotelului. Acest shuttle-bus se poate folosi cu succes şi spre aeroport (din Ubud, Kuta, Sanur şi din alte oraşe), preţul biletului incluzând, de obicei, pick-up din faţa hotelului.

Pentru deplasarea dinspre aeroport spre oraş, variantele existente de transport nu sunt întotdeauna cele mai bune (ieftine). Taxiurile (de toate culorile) care aşteaptă în faţa aeroportului practică tarife fixe (uşor negociabile), fără aparat de taxare. Acest tip de transport poate fi avantajos pentru un grup de prieteni care călătoresc împreună şi împart cheltuielile de transport, dar nu şi pentru o persoană singură sau un cuplu  (aeroport -Ubud, cu un astfel de taxi, 30$).

În aeroport există şi o linie de transport public către Ubud şi alte câteva orase importante, dar aceste autocare circulă destul de rar şi doar până la ora 18.

Dacă vrei să obţii un preţ mai bun la taxi, trebuie să ieşi din aeroport pe jos, să ocoleşti şi să refuzi ofertele care vin din toate părţile – câteodată chiar enervant, insistent şi ameninţător (de tipul ‘ nu veţi găsi altceva’) – să traversezi strada principală, să  te depărtezi de aeroport câteva sute de metri şi să negociezi cu un taximetrist care nu are acces în zona aeroportului şi care va fi dispus să te ducă la destinaţie pentru o sumă mai mică.

Unde ne cazăm

Majoritatea turişilor ajung în Bali în cadrul unor excursii organizate şi preplătite prin intermediul agenţiilor de turism.

Dacă vrei să mergi în Bali pe cont propriu, vei avea o gamă foarte diversă şi accesibilă de oferte de cazare din care să poţi alege la faţa locului sau în avans, pe unul dintre site-urile de rezervări.

În perioada de low season (ianuarie – mai), se pot găsi oferte foarte avantajoase în spaţii de cazare de confort mediu şi de lux şi se pot negocia tarife foarte avantajoase pentru sejururi mai lungi de 7 zile.

O cameră într-un resort de 3 – 4 stele poate costa între 25 şi 50$/seară (cu micul dejun inclus) în zonele mai populare, sau între 40 şi 60$/seară în zonele exclusiviste din apropierea plajelor (Sanur, Nusa Dua, Kuta).

În satele din vecinătatea Ubud-ului, spaţiile de cazare sunt mai ieftine şi mai frumoase – în comparaţie cu cele din Ubud.

În Ubud, dar şi în celelalte oraşe turistice, există oferte de cazare low budget ( hostel, vilă) cu tarife de ~10$/seară, dar şi spaţii de cazare de lux ce se pot închiria cu sute de dolari pe seară (chiar mii).

** Pe perioada vacanţei noastre în Indonezia, am vizitat insula Bali de 4 ori, de fiecare dată fiind cazaţi într-un alt spaţiu de cazare:

  • În satul Mas (~ 5 km depărtare de Ubud), la Taman Harum Cottages, un resort de 3 stele, cu piscină ( ~30$/seară – rezervare pe booking.com);

Bali ghid

Bali ghid

  • În centrul Ubud -ului (cu ocazia Anul Nou Balinez) – la Aya’s Room, o vilă de tip guest house, confort 2 stele (~25$/seară – rezervare pe booking.com);

Bali ghid

  • În Jimbaran, la Horison Jimbaran – un hotel de 3 stele, situat la 10 minute depărtare de plajă. (25$/seară – rezervare pe booking.com);
  • În Nusa Dua, la Avisara Vila & Suite – o vilă privată de lux, cu două camere şi piscină proprie ( 100$/seară – super deal pe booking.com).

Bali ghid

Bali ghid

Unde mâncăm

Mâncarea balineză se bazează mult pe legume, orez, paste şi carne de pui, cu sosuri condimentate şi chiar foarte condimentate. Oferta gastronomică este foarte variată şi poate satisfice cele mai rafinate gusturi, fiind disponibilă la preţuri mici şi foarte mici. Majoritatea restaurantelor oferă şi mâncare internaţională la preţuri puţin mai mari, dar majoritatea turiştilor preferă mâncarea locală.

O masă pentru două persoane – cu două băuturi incluse – nu depăşeşte 15$ într-un restaurant mediu din oraş sau chiar pe plajă.

Bali ghid

Bali ghid

Restaurantele familiale de tip warong sunt deschise, în general, doar în timpul meselor principale ale zilei şi oferă preparate tradiţionale, foarte gustoase, la preţuri cuprinse între 3-5$/porţia.

Restaurantele de lux – cele din oraşele mari, dar şi cele din cadrul resorturilor de 4 şi 5 stele – oferă preparate diverse, din bucătărie locală şi internaţională, la preţuri acceptabile (mult mai mici decât ‘surorile’ lor europene).

Bali ghid

Ce vizităm

Insula Bali poate satisface gusturile tuturor turiştilor pentru că oferă – pe o suprafaţă relativ mică – o gamă foarte diversificată de obiective turistice răspȃndite ȋn oraşele mari, ȋn satele tradiţionale sau ȋn mijlocul naturii sălbatice.

Dacă ai ales să-ţi petreci vacanţa ȋn Bali, cu siguranţă ȋti vei dori mai mult decȃt plaje frumoase şi ape bogate ȋn viaţă marină pentru că Bali este mai mult decȃt o simplă insulă tropicală cu imaginea căreia te-ai obişnuit, poate, din pliante, vederi şi ghiduri de călătorie. Bali ȋnseamnă cascade şi rȃuri repezi, păduri ȋn care să te ascunzi ȋn zilele toride de vară, munţi vulcanici pe care să te urci pȃnă la ~ 3000 m altitudine, terase de orez şi bazaruri pline de produse tradiţionale. Bali ȋnseamnă sate tradiţionale ȋn care poţi să admiri meşteşugari din cele mai diverse domenii – sculptori ȋn lemn sau piatră, ţesători sau bijutieri, … Mai mult decȃt atȃt, Bali ȋnseamnă credinţă şi spiritualitate ce se respiră prin toţi porii oriunde şi oricȃnd – fie că păşeşti ȋntr-un templu sau doar ȋn curtea acestuia, fie că te plimbi pe o stradă sau intri ȋntr-un magazin de suveniruri, fie că participi – cu puţin noroc sau chiar premeditat – la vreo sărbătoare religioasă sau naţională.  Bali ȋnseamnă oameni buni, simpli, ȋmpliniţi şi fericiţi, oameni ce transmit ȋn jurul lor doar energii pozitive şi zȃmbete la tot pasul, fără să ceară nimic ȋn schimb. Bali este un tărȃm binecuvȃntat care te ajută să te redescoperi, să-ţi pui ȋn ordine priorităţile şi să te mulţumeşti cu puţinul care aduce după sine ȋmplinirile de tot felul.

Bali ghid- Apus de soare la Kuta -

Bali ghid

Bali ghid

Bali Ghid- Uluwatu -

Bali Ghid

Bali Ghid

Bali Ghid- Tanah Lot Temple -

Bali Ghid- Snorkeling in Nusa Lembongan -

Bali Ghid- Monkey Forest, Ubud -

Bali Ghid

Bali Ghid

Bali Ghid

Bali ghid- Plantatie de cafea -

Bali Ghid

Alte informaţii utile – Viză, Bani, Internet

Viză

Pentru a călători în Bali, românii nu au nevoie de o viză obţinută în avans, ci doar de un paşaport valabil minimum 6 luni şi de un bilet de avion care să ateste ieşirea din ţară în maximum 30 de zile de la sosire. Astfel se va obţine, în mod gratuit, un permis de şedere de 30 de zile, sub forma unei ştampile în paşaport. Acest permis de 30 de zile nu se poate extinde. Dacă intenţionaţi să staţi mai mult timp pe pământ balinez (indonezian) aveţi două variante. Fie apelaţi la VOA (visa on arrival) ce se poate obţine pe aeroport, contra unei sume de ~30$ şi care vă permite o şedere de două luni  (ce se poate prelungi prin simpla prezenţă la unul dintre birourile de imigrare din oraş, după achitarea unei noi taxe), fie optaţi pentru o întrerupere de o zi a vacanţei, cu un zbor scurt în Singapore (de exemplu) şi o nouă intrare în ţară, cu o simplă ştampilă. Varianta a doua se recomandă celor care ajung în Bali pentru o vacanţă de 2-3 săptămâni, dar se hotărăsc apoi să-şi prelungească şederea peste cele 30 de zile permise (cum a fost şi cazul nostru).

Bani

La data vizitei noastre în Bali (martie-mai 2017) cursul de schimb $ – rupiah a fluctuat foarte puţin şi a fost cuprins între 13.100 si 13.500.

În toate oraşele există birouri de schimb valutar şi ATM-uri, majoritatea hotelurilor şi restaurantelor acceptă plata cu cardul şi majoritatea preţurilor pentru produse şi servicii se pot negocia.

Foarte multe restaurante afişează preţurile fără TVA şi comision pentru servicii, ceea ce duce la o mărire a notei de plată finale cu ~20%.

În bazar, preţurile afişate sau cele ‘la prima strigare’ sunt, în general, de două ori mai mari decât preţul real. În aceste cazuri, capacitatea fiecăruia de a negocia este cea mai bună uneltă pentru un ‘shopping’ reuşit.

Internet

În restaurante, baruri, terase, dar şi în hoteluri există internet wireless de viteză slabă. Puteţi să achiziţionaţi un sim local, cu valabilitate o lună ( ~ 6$ – 7 GIGA internet), de la reprezentanţele companiilor de telecomunicaţii, pe care apoi să le reîncărcaţi, în orice magazin GSM.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply


+ 3 = 6



Hit Counter by technology news