Anul Nou Balinez

Anul Nou Bali

Calendarul Balinez, denumit Calendarul Saka, este cu 78 de ani ȋn urma calendarului Gregorian şi este realizat ȋn funcţie de fazele lunii, anul nou debutȃnd ȋn luna martie, ȋn prima zi ce urmează după Luna Nouă. Evenimentul are o mare importanţă pentru populaţia locală şi este precedat de mai multe zile de festivităţi, procesiuni religioase, parade, spectacole ȋn aer liber care adună pe străzile principalelor oraşe ale insulei sute de mii de turişti.

Prima zi a Anului Nou Balinez – ce poartă numele de Nyepi – este cunoscută ȋn ȋntreaga lume ca fiind cea mai tăcută zi a anului – Day of Silence – respectată de populaţia locală de religie hindusă (balineză). Ȋn această zi, toate activităţile obişnuite din insulă se opresc, localnicii neavȃnd voie să părăsească hotarele propriilor locuinţe pentru a se supune astfel ritualului ‘celor patru interdicţii’ – a focului, a călătoriilor, a distracţiilor şi activităţilor de orice fel. Cu alte cuvinte, ȋn această zi, localnicii nu au voie să desfăşoare niciun fel de activitate, toţi rămȃnȃnd ‘ȋnchişi’ ȋn casă (sau ȋn curte), alături de familie, petrecȃndu-şi orele ȋn rugăciune şi meditaţie. Ȋn prima noapte a anului nou, se aplică o nouă interdicţie – aceea a luminii – ceea ce ȋnseamnă că ȋntreaga insulă se scufundă ȋntr-o beznă totală, ȋncepȃnd cu ora 18, pȃnă la ora 6 a dimineţii următoare. Pentru Balinezi, prima zi a anului este prilej de meditaţie şi rugăciune, este ziua ȋn care ȋşi pot arăta recunoştinţa pentru anul ce s-a ȋncheiat şi pentru a-şi ‘ȋncărca bateriile’ cu energia necesară unui nou an.

Ȋn această zi, turiştii sunt şi ei nevoiţi să respecte tradiţia locală şi rămȃn ȋn interiorul hotelurilor unde pot fi invitaţi să participe la diferite activităţi organizate special pentru această ocazie sau pot doar să ‘lenevească’ cu o carte ȋn mȃnă, pe un sezlong, lȃngă piscină.

Dacă prima zi a anului este caracterizată prin ‘tăcere deplină’, nu acelaşi lucru se poate spune despre zilele ce o preced şi cu atȃt mai mult despre seara dintre ani, cȃnd zgomotul atinge cele mai ȋnalte cote.

Ȋn ultima zi a anului, festivităţile ȋn aer liber debutează la ora 19 cȃnd străzile din principalele oraşe ale insulei sunt luate cu asalt de grupuri de localnici (copii şi bărbaţi adulţi) ȋmpărţiţi ȋn ‘şcoli’ sau ‘comunităţi’, fiecare avȃnd propria mascotă reprezentativă, propriile costume şi culori.

Anul Nou Bali

Anul Nou Bali

Conform tradiţiei locale, Anul Nou Balinez poate veni doar dacă spiritele rele ale anului vechi sunt ‘izgonite’ din insulă cu ajutorul tobelor şi al instrumentelor de tot felul. Pentru a goni spiritele rele, localnicii ȋncep ritualul chiar ȋn casele şi curţile lor unde lovesc cu putere oalele cu beţe din bambus – creȃnd un zgomot infernal – şi continuă apoi pe străzi, cu ajutorul mascotelor. Aceste mascote, denumite Ogoh-Ogoh, ce ȋntruchipează personaje imaginare, ȋn general, groteşti, sunt confecţionate din celuloză şi hȃrtie şi reprezintă atracţiile principale ale paradelor stradale din noaptea de Anul Nou.

Anul Nou Bali

Anul Nou Bali

Aşezate pe suporţi solizi din bambus, mascotele sunt purtate ȋntȃi pe străzile oraşelor ȋntr-o paradă de prezentare, urmȃnd ca apoi să  intre ȋn competiţie directă, două cȃte două, pentru a alege pe cea mai ‘puternică’.

Anul Nou Bali

Anul Nou Bali

Competiţia constă ȋn dansuri care de care mai ‘agresive’ şi mai zgomotoase – ȋn timpul cărora mascotele sunt legănate, zgȃlţȃite sau ridicate ȋn sus cu putere –  şi se ȋncheie, fie ȋn momentul ȋn care una dintre mascote este distrusă (parţial), fie cȃnd spectatorii de pe margine ȋşi aleg preferaţii prin aplauze şi urale.

Anul Nou Bali

Aceste confruntări au loc, de obicei, ȋn faţa templelor şi sunt precedate de scurte discursuri ţinute de oficialii locali care prezintă ‘şcolile’ ce urmează să se ‘lupte’ alături de mulţumirile adresate comunităţilor care au susţinut financiar spectacolul.

La final, pentru a permite noului an să-şi intre ȋn drepturi, orice urmă a anului vechi trebuie ştearsă cu desăvȃrşire şi, din această cauză, toate mascotele sunt duse pe un cȃmp şi distruse ȋn totalitate.

Ultima zi a anului este marcată de pregătirile pentru competiţia mascotelor, dar este, ȋn acelaşi timp, dedicată rugăciunilor şi aducerii de ofrande la templu. Astfel, ȋn timp ce bărbaţii şi copiii pun la punct ultimele detalii ale paradei de seară, femeile se ȋmbracă frumos şi merg la templu cu ofrande, pentru a primi binecuvȃntarea. Coşuri pline cu fructe, orez şi porţii de mȃncare sunt aduse la templu şi duse apoi, din nou, acasă pentru a fi ȋmpărţite cu membrii familiei, ȋn prima zi a anului.

Anul Nou Bali

Bali Ghid

Anul Nou Bali

Anul Nou Bali

Anul Nou Bali

Anul Nou Bali

Anul Nou Bali

Principalele temple din insulă devin – ȋn ultimele trei zile ale anului – adevărate locuri de pelerinaj ȋn care vin cu ofrande mii de localnici – bărbaţi şi femei. Unii dintre ei călătoresc mai multe ore cu maşina şi apoi aşteaptă 7-8 ore la rȃnd pentru a avea ocazia să pătrundă ȋn interior cu coşurile cu mȃncare şi să primească binecuvȃntarea preoţilor. Astfel de pelerinaje – denumite Melasti –  sunt obligatorii cel puţin o dată ȋn viaţă pentru orice credincios şi devin apoi motive de mȃndrie şi fală, imortalizate ȋn fotografii şi expuse ȋn case, la loc de cinste.

Bali Ghid

***

Anul Nou Balinez va fi sărbătorit anul acesta pe data de 17 Martie şi acum este momentul perfect să căutaţi nişte oferte bune la zborurile către Denpasar şi să vă organizaţi vacanţa balineză astfel ȋncȃt să includă şi cele două zile de sărbătoare.

Noi am reuşit acest lucru anul trecut,  ȋndeplinindu-ne astfel o promisiune pe care ne-o făcusem cu cȃţiva ani ȋn urmă, după vizionarea unui documentar realizat de David Attenborough, cel mai ȋndrăgit şi longeviv realizator de emisiuni pentru BBC. Pȃnă ȋn acel moment, experimentasem cȃteva petreceri de Revelion ȋn afara hotarelor ţării – ȋn piaţa centrală din Heraklion, pe o plajă din Tailanda şi ȋn Marina Bay din Singapore – dar toate aceste petreceri aveau prea puţin ȋn comun cu tradiţiile locale autentice, fiind, mai degrabă apropiate de tradiţiile europene, ce includ ȋntotdeauna spectacole ȋn aer liber, artificii şi şampanie. Ceea ce ne doream acum să vedem era, de fapt, o sărbătoare locală care să nu aibă nicio legătură cu data de 1 ianuarie şi care să marcheze ȋnceperea unui nou an, luȃnd ȋn calcul calendarul lunar.

Pentru noi, ajunul anului nou balinez a debutat ȋn jurul prȃnzului şi a reprezentat un adevărat maraton ce ne-a purtat pe toate străzile din Ubud, de la un templu la altul, de la o mascotă la alta, mereu mai colorată şi mai ‘ȋnfricoşătoare’ decȃt precedenta.

Anul Nou Bali

Anul Nou Balinez

Anul Nou Bali

Anul Nou Bali

Pȃnă la ora 19, văzusem deja peste 20 de mascote şi ne alesesem deja preferaţii, crezȃnd cu tărie că şansele de cȃştig sunt direct proporţionale cu dimensiunile monştrilor.

Anul Nou Bali

Anul Nou Bali

Anul Nou Bali

Aveam să realizăm pe parcursul paradei că ne-am ȋnşelat şi că alte ‘arme’ sunt mult mai importante ȋn desemnarea cȃştigătorilor, cum ar fi perseverenţa şi implicarea tinerilor ce poartă mascotele pe umeri (o treabă foarte complicată), frenezia trupelor de dansatori şi muzicieni şi, nu ȋn ultimul rȃnd, aplauzele şi susţinerea venite de la spectatori.

Anul Nou Bali

Pȃnă la miezul nopţii, am alergat la propriu ȋntre o piaţă şi alta, admirȃnd mascotele şi dansurile pregătite de toate ‘comunităţile’ locale iar la final am asistat la distrugerea tuturor mascotelor, pe un cȃmp situat ȋn vecinătatea Pădurii Maimuţelor (Monkey Forest).

Anul Nou Bali

Anul Nou Bali

Ȋn prima zi a anului, ne-am supus cuminţi celor patru interdicţii, ȋntre pereţii resort-ului nostru, petrecȃndu-ne ziua citind, pe un şezlong, lȃngă piscină.

Bali ghid

Suntem foarte bucuroşi că vacanţa noastră indoneziană a inclus – pe lȃngă cele 2 săptămȃni de hoinăreală prin Bali şi alte 4 săptămȃni de relaxare şi bălăceală pe plajele insulei Gili  – şi aceste două zile speciale care au marcat trecerea dintre ani, conform Calendarului Saka.

 

Cȃteva informaţii utile:

– Dacă doriţi să sărbătoriţi Anul Nou Balinez ȋntr-unul din oraşele din insulă, trebuie să vă asiguraţi că ajungeţi la destinaţie – la hotel – cel mai tȃrziu ȋn penultima zi a anului şi părăsiţi insula (sau schimbaţi oraşul) cel mai devreme ȋn a treia zi din noul an – pentru a evita blocajele şi aglomeraţia excesivă. Ȋn ultima zi a anului vechi şi ȋn a doua zi a noului an, traficul este foarte aglomerat, distanţele dintre oraşe fiind străbătute ȋn convoaie bară-la-bară. Transportul cu barca spre insulele din apropiere trebuie rezervat cu cel puţin o săptămȃnă ȋn avans, la preţuri mult mai mari, la fel fiind cazul şi cu transportul dinspre (sau spre) aeroport. Ȋn prima zi a anului nou, niciun mijloc de transport nu circulă ȋn ȋntreaga insulă – cu excepţia salvărilor – chiar şi aeroportul fiind ȋnchis pentru 24 de ore;

– Ȋn ultima zi a anului, magazinele sunt deschise pȃnă seara tȃrziu, la fel şi restaurantele şi barurile. Este recomandat să vă faceţi provizii de mȃncare şi băutură pentru prima zi a anului pentru că majoritatea hotelurilor lucrează la capacitate redusă, mȃncarea servită fiind, ȋn mare parte, foarte puţin diversificată sau chiar rece;

– Dacă hotelul ȋn care sunteţi cazat are ferestrele spre strada principală, să nu vă miraţi dacă ȋn prima zi a anului nou balinez, vederea spre exterior vă este obstrucţionată de o prelată ce acoperă ȋntreaga faţadă;

-Dacă luaţi parte la paradele stradale, respectaţi tradiţiile locale şi pe locuitorii insulei – purtaţi haine decente, nu fotografiaţi ȋn exces feţele oamenilor, chiar dacă vi se par deosebit de fotogenice, nu consumaţi băuturi alcoolice pe stradă şi nu intraţi ȋn interiorul templelor. Admiraţi de la distanţă, zȃmbiţi şi cereţi voie să fotografiaţi, ȋn special, pe copii;

Anul Nou Balinez se calculează ȋn funcţie de fazele lunii, dar se sărbătoreşte ȋntotdeauna ȋn luna martie. Dacă aţi ratat prezenţa la un aşa eveniment pȃnă acum, anul acesta o puteţi face pe 17 Martie.

Iată şi un calendar pentru următorii cȃţiva ani:

– 7 Martie 2019

– 24 Martie 2020

– 14 Martie 2021

– 3 Martie 2022

 

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

2 Responses to “Anul Nou Balinez”

  1. Laura says:

    Frumoase imagini 🙂 imi place! 🙂

Leave a Reply