Vacanţă ȋn Dumaguete – Negros, Filipine

Dumaguete

Oraşul Dumaguete este capitala Provinciei Negros Oriental, ce ocupă partea estică a insulei Negros, cea mai mare insulă din Arhipelagul Visaya. Este situat ȋn partea sud-estică a insulei şi este considerat a fi unul dintre cele mai prietenoase oraşe filipineze, alintat cu numele de ‘the city of gentle people’.

Pentru noi, vacanţa ȋn Dumaguete a reprezentat un popas binemeritat ȋntre două aventuri filipineze – Cebu şi Bohol – permiţȃndu-ne ȋntȃlnirea cu un prieten drag, Dindo, care ne-a fost gazdă, şofer şi ghid pentru ȋntreaga perioadă.

Alături de Dindo, am străbătut oraşul ȋn lung şi ȋn lat, de la primele ore ale dimineţii pȃnă la miezul nopţii, ne-am plimbat pe poteci de munte, am vizitat satele din ȋmprejurimi, am ȋnnotat cu broaştele ţestoase din insula Apo, am mȃncat zmeură pe malul lacurilor gemene Balinsasayo, am cȃntat karaoke şi ne-am relaxat ȋn apele termale de la Red Rock, la poalele muntelui vulcanic.

 

Cum se ajunge ȋn Dumaguete

Oraşul este legat pe cale aeriană de capitala Manila şi de Cebu City, prin zboruri zilnice oferite de compania Cebu Pacific. De cȃteva ori pe săptămȃnă, din Aeroportul Dumaguete pleacă zboruri spre alte oraşe din arhipelag – Cagayan de Oro, Davao.

Pe calea apei, din portul local există legături cu majoritatea insulelor mari – Cebu, Bohol, Zamboanga, Mindanao – oferite de mai multe companii de navigaţie.

** Noi am ajuns ȋn Dumaguete venind dinspre Cebu (portul Iloan), la bordul unui fast boat pentru care am plătit 1.5$, pentru o călătorie de 20 de minute.

Dumaguete

Din Dumaguete, am plecat spre Cebu City, folosind serviciile oferite de compania Cokaliong – night ferry, pentru o călătorie de ~ 6 ore, pentru care am plătit 12$ (pat, aer condiţionat).

Cebu

Cebu

 

Cum ne deplasăm ȋn insulă

Principalul mijloc de transport ȋn Dumaguete ȋn reprezintă triciclul. Pentru distanţe mai lungi, se poate folosi cu ȋncredere transportul public – multicab easyride – care străbate ȋntregul oraş.

Un alt mijloc de transport – ieftin şi rapid – ȋl reprezintă motocicletele de tip habal-habal care se folosesc de către turişti ȋn special pentru a ajunge la Lacurile Balinsasayo, la Red Rock (apele termale) sau la Cascadă. Preţul unei călătorii cu motocicleta se negociază ȋn avans, dar nu poate depăşi 5$, pentru o jumătate de oră de mers.

** Pe toată durata vacanţei noastre ȋn Dumaguete am beneficiat de serviciile de transport gratuite, oferite de prietenului nostru Dindo, care ne-a tratat ‘regeşte’ ȋn bena camionetei sale de culoare roz.

Dumaguete

 

Unde ne cazăm

Fiind un oraş touristic, Dumaguete dispune de o gamă variată de spaţii de cazare de confort mediu, situate ȋn centrul oraşului şi pe faleză.

Preţul mediu, pentru o cameră cu două locuri – baie, apă caldă, aer condiţionat – este cuprins ȋntre 25 şi 30$/ seară.

 

Unde mȃncăm

Cele mai multe restaurante oferă mȃncare tradiţională filipineză la preţuri foarte mici.

 

** Recomandăm:

  • Hayahay Restaurant – situat pe faleză, ȋntr-o zonă turistică, dar nu foarte aglomerată. Aici, am avut parte de una dintre cele mai minunate experienţe gastronomice din toate vacanţele noastre filipineze de pȃnă acum – ce a inclus friptură de ton (tuna belly), creveţi şi multe alte specialităţi locale, la preţuri incredibil de mici. Restaurantul este foarte aglomerat seara, cȃnd găzduieşte spectacole de muzică live (ȋntre orele 21 şi 23:30);

Dumaguete

Dumaguete

Dumaguete

  • Hukad Restaurant – ȋn interiorul Mall-ului Robbinson’s. Acest restaurant face parte dintr-un lanţ răspȃndit prin mai multe Mall-uri din Filipine – ce serveşte doar mȃncare tradiţională filipineză. Aici am mȃncat cea mai bună supă de linte, scoici gratinate şi lechon (porcuşor la proţap) – toate ‘asezonate’ cu orez (fără limite şi din partea casei);

Dumaguete

Dumaguete

 

Ce vizităm ȋn Dumaguete

Majoritatea turiştilor care vin ȋn Dumaguete aleg acest orăşel ca loc de pornire ȋn excursiile către insula Apo – pentru a ȋnota cu broaştele ţestoase  – şi către Oslob – pentru ȋntȃlnirea cu balena rechin .

Insula Apo, Negros Oriental

Oslob

Oraşul oferă ȋnsă şi alte atracţii celor care decid să-şi prelungească şederea pentru cȃteva zile.

Lacurile Gemene Balinsasayo, Cascada Pulangbato şi Apele Termale de la Red Rock sunt cele mai populare atracţii din zonă şi se pot vizita ȋntr-o zi sau mai multe, ȋn funcţie de timpul disponibil. Puteţi ȋnchiria un habal-habal din localitatea San Jose cu care să negociaţi un tarif şi să fixaţi un itinerariu care să includă toate cele trei obiective ȋntr-o singură zi (pentru care nu veţi plăti mai mult de 800 de pesos, dus-ȋntors/două persoane) sau puteţi să le vizitaţi separat, pentru a le acorda un timp mai ȋndelungat.

La ~ 20 de km de Dumaguete, ȋn provincia Valencia, se găseşte al doilea cel mai ȋnalt Vulcan din insula Negros – Muntele Talinis (Cuernos de Negros) – vulcan activ, care a erupt ultima oară, ȋn anul 2016.

Parcul Naţional Cuernos de Negros include mai multe lacuri vulcanice, dintre care cele mai frumoase sunt Lacurile Gemene Balisasayo şi Danao, despărţite printr-un masiv muntos de ȋnălţimi mici.

Dumaguete

Dumaguete

Dumaguete

Dumaguete

Pentru a ajunge aici, se poate folosi easyride pȃnă ȋn San Jose Barrangay (~40 de minute, 20 pesos/persoană), apoi, urmărind ruta scenică, la bordul unui habal-habal, ȋntr-o călătorie de ~ 20 de minute (300 pesos/ două persoane/ dus­- ȋntors). La intrarea ȋn parc se plăteşte o taxă de 100 pesos.

Din localitatea Valencia, tot la bordul unui habal-habal, se poate ajunge ȋn ~20 de minute la Cascada Pulangbato       ( 200 pesos/ dus-ȋntors/ două persoane). Drumul pȃnă la cascadă este deosebit de spectaculos, urcȃnd ȋn serpentine uşoare sau abrupte, ȋntr-o vegetaţie bogată şi diversă, presărată, din loc ȋn loc, cu izvoare ce emană sulf – şi un miros foarte greu de suportat. La intrare, se plăteşte o taxă de 30 pesos. Se poate face baie ȋn piscina de la baza cascadei, apa are 22 de grade şi este foarte zbuciumată.

Dumaguete

Dumaguete

Ȋn zonă se găsesc mai multe piscine cu apă termală, majoritatea complet naturale şi fără nici un fel de amenajări (fără taxă).

Red Rock Hot Springs – este un mini complex termal privat, aşezat ȋntr-un decor tropical de vis, ce primeşte vizitatori ȋn fiecare zi, ȋntre orele 8 şi 20, ȋn schimbul unei taxe de 60 de pesos. Apa are o temperatură cuprinsă ȋntre 37- 39.5˚.

Cȃteva ore petrecute ȋn acest sanctuar verde şi relaxant poate fi alternativa unei după amieze ploioase sau, dimpotrivă, a unei zile toride de vară. Ȋn extrasezon, resort-ul este vizitat de foarte puţini oaspeţi ȋn prima parte a zilei, dar se aglomerează după ora 17. Ȋn timpul sezonului, numărul vizitatorilor creşte exponenţial, obligȃnd proprietarii să limiteze numărul oaspeţilor.

Dumaguete

Dumaguete

**Pentru noi, vacanţa ȋn Dumaguete a ȋnsemnat şi altceva ȋn afară de bălăceală ȋn apele termale, vizite la cascade şi lacuri şi plimbări pe faleza oraşului. A ȋnsemnat o nouă experienţă, trăită cu bucurie, alături de prietenul nostru Dindo şi familia acestuia, ȋntr-un sat situat la cȃţiva km depărtare de oraş unde am descoperit (din nou) ospitalitatea filipineză, manifestată sub cele mai diverse forme – invitaţii de a vizita case străine, daruri simple, dar oferite din toată inima, zȃmbete la tot pasul şi multe fotografii. Fiecare zi a vacanţei noastre s-a ȋncheiat cu cȃte o vizită la una dintre rudele prietenului nostru unde am fost trataţi şi ospătaţi cu  cele mai alese bucate tradiţionale, fructe proaspete culese special pentru noi (sau chiar de noi), vin natural din cocos şi cartofi dulci copţi ȋn jar.

Dumaguete

Dumaguete

Dumaguete

Dumaguete

Nu puteam să părăsim oraşul fără a răspunde invitaţiei prietenului nostru de a petrece o seară ȋntr-un bar de karaoke, aşa că, ȋmpreună cu mai mulţi membri ai familiei acestuia, am ȋnchiriat (după moda locală) un salon privat dintr-un bar specializat ȋn petreceri karaoke, unde am cȃntat şi ascultat melodii din repertoriul internaţional.

Dumaguete

Sperăm să reuşim să ne ȋntoarcem ȋn Dumaguete – ȋn curȃnd sau peste cȃţiva ani – să-i vizităm din nou pe aceşti oameni blȃnzi şi zȃmbitori, să le vedem gospodăriile curate şi ȋngrijite, plantaţiile de cocos pe rod, fermele de porci bogate şi profitabile. Mai mult decȃt orice ne dorim ca prietenul nostru să reuşească să-şi dezvolte mica afacere cu materiale de construcţii pe care doar ce-o pusese pe picioare şi care i-ar putea permite să renunţe la plecatul pe mare, departe de cei dragi.

Dumaguete

Ne bucurăm că am avut privilegiul să fim primiţi ȋn mijlocul acestor oameni simpli, harnici, cinstiţi şi prietenoşi pe care nu ȋi vom uita niciodată.

Dumaguete

Dumaguete

Dumaguete

Dumaguete

Dumaguete

 

Please follow and like us:
0
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply


Enjoy this blog? Please spread the word :)