Ȋntâmplare neobişnuită în Puerto Madryn – Jurnal de bord ‘HS Liszt’ iulie 2012

          Jurnal de bord HS Liszt (Iulie 2012)
          Trebuie neapărat să povestesc o întâmplare mai neobişnuită care a avut loc la ultima noastră vizită în PuertMadryn, la jumătatea lui Iulie.
          Dar, înainte de a povesti ce s-a întâmplat atunci, trebuie să spun câteva cuvinte despre un alt eveniment care a avut loc tot în Madryn, în urmă cu o lună, pentru că ambele au legătură, având ca personaje principale aceiaşi eroi.  
       Ȋn urmă cu o lună, ieşisem în Madryn seara să cumpărăm ceva pentru vapor. Ne plimbam de la un magazin la altul şi, la un moment dat, ne-am trezit cu doi căţei care au început să se gudure pe lângă noi. Erau foarte simpatici, curaţi, amândoi de aproximativ aceeaşi  culoare, doar cu mici diferenţe. I-am mângâiat noi puţin şi am plecat mai departe, văzându-ne de drumul nostru. Dar, din acel moment, câinii nu au vrut să se mai despartă de noi. Au mers după noi peste tot, ne-au aşteptat în faţa tuturor magazinelor în care noi am intrat şi apoi ne-au însoţit din nou, credincioşi până la următorul magazin şi tot aşa pentru următoarele două ore. Nu ştiam ce să facem, ne bucuram într-un fel, dar era şi ciudat. Ȋntr-un magazin mai mare am intrat singură, dar Cristi a rămas să mă aştepte în faţă. Câinii s-au aşezat şi ei pe trotuar, unul dintre ei chiar în uşa magazinului, astfel încât oamenii care intrau sau ieşeau trebuiau să sară peste el. Când am ieşit eu, s-a ridicat vesel pregătit să pornească la drum, oriunde aveam noi de gând să pornim. După ce ne-am făcut şi câteva cumpărături, incluzând aici şi două bombonele de ciocolată pentru prietenii noştri, ne-am îndreptat spre staţia de taxiuri care se află pe o latură a parcului. Câinii cei credincioşi ne-au urmat pas cu pas. Ȋn parc le-am dat cele două ciocolăţele şi am avut surpriza să vedem că doar unul dintre ei era pasionat de dulciuri, celălalt nu a vrut nici să guste. Aşa că ambele bucăţi au fost oferite doar unuia dintre ei. Surpriza cea mare abia acum vine. Ȋn momentul în care ne-am urcat în taxi, s-a dezlănţuit jalea. Căţeii au început să latre, să schelălăie, aproape că săreau pe maşină. Când am plecat de la semafor, câinii au trecut şi ei strada şi  ne-au urmărit, alergând pe lângă maşină cam 100 de metri. Apoi, traficul a devenit mai aglomerat şi ne-au pierdut. Am rămas cu gândul la ei mult timp şi, peste două săptămâni, i-am căutat din nou pe străzi, dar nu i-am mai găsit.
          Acum câteva zile, o lună după evenimentul povestit mai sus, am ajuns din nou în Madryn, din nou la plimbare pe străzi şi prin magazine. Ȋn timp ce aşteptam la trecerea de pietoni să traversăm strada, m-am trezit atinsă pe picior de un botic care mă mirosea precipitat. Am întors capul şi i-am văzut. Erau tot ei, prietenii noştri de acum o lună şi păreau foarte bucuroşi să ne vadă. De data asta aveau câte o zgardă în jurul gâtului pe care scria numele lor şi faptul că doreau să fie adoptaţi. I-am fi luat cu noi, dar unde îi puteam noi duce? Iar ne-am plimbat pe străzi, prin magazine şi ei iar ne-au aşteptat răbdători de fiecare dată. La un moment dat, un domn i-a recunoscut, i-a strigat pe nume şi ei păreau că-l recunosc pe el pentru că s-au bucurat să-l vadă, dar, când domnul i-a chemat să-l urmeze, unul dintre ei s-a dus câţiva metri şi apoi s-a întors tot lângă noi. S-au aşezat cu botul pe labe şi păreau că nu vor să se mai despartă de noi.
Puerto Madryn - cu prieteni noi

Până la urmă, după ce ne-am mai plimbat o oră cu câinii după noi, a venit timpul să plecăm spre vapor. Ȋn drum spre parc, de unde urma să luăm taxiul, am cumpărat iar două ciocolăţele. Exact ca acum o lună, doar unul dintre ei le-a mâncat pe amândouă. Ne-am urcat în taxi şi iar a început jalea – lătrături, scheleiături, urlete – încât taximetristul ne-a întrebat dacă sunt câinii noştri. Mare  i-a fost mirarea când i-am spus că sunt doar doi câini care s-au îndrăgostit de noi şi care ne-au urmărit timp de două ore acum, dar şi în urmă cu o lună. Când maşina a plecat de la stop, câinii au pornit-o si ei în mare goană după maşină. De data asta, strada era foarte liberă şi ne-au putut urmări mai mult timp. Ȋi vedeam cum aleargă în spate, când pe trotoar, când pe stradă, cu limbile scoase, astfel încât, la următorul semafor ne-au ajuns din urmă. Unul dintre ei, şi anume cel care nu mâncase ciocolata, era mai vioi şi a ajuns primul. Dar şi celălalt a ajuns imediat şi, când maşina a pornit din nou, au pornit şi ei. Nu ne venea să credem. Mie aproape îmi daduseră lacrimile. Mi-era milă de ei că i-am părăsit aşa, dar ce puteam face?  Ne-au mai urmărit până la următorul semafor, dar, apoi, drumul urca puţin   într-o pantă uşoară şi nu au mai reuşit să ne prindă. M-am uitat mult timp în urma maşinii, dar nu i-am mai văzut. Nu înţelegem nici acum ce s-a întâmplat, de ce s-au ataşat aceşti căţei de noi şi de ce erau atat de supăraţi că noi plecăm. Nu am înţeles şi nu o să înţelegem niciodată. Erau, într-adevăr, în căutare de părinţi adoptivi, dar de ce ne-au ales tocmai pe noi? Era atâta lume în jur, mai erau oameni care se opreau pe lângă ei şi îi mângâiau. Primeau cu bucurie aceste dovezi de iubire din partea tuturor, dar nu se dezlipeau de noi. Ne cunoşteau de undeva? Poate dintr-o altă viaţă? Se poate. Ȋntr-o altă viaţă am fost şi noi doi căţei care ne-am trăit viaţa pe aceste meleaguri? Sau în ei  s-au reîncarnat două fiinţe care ne-au fost dragi, dar care au plecat dintre noi … poate o bunică, un bunic sau … cine ştie? Trebuie să fie o explicaţie.

Cu noi prieteni in Puerto Madryn, Argentina

Abia aşteptăm să ajungem iar în Madryn să-i vedem pentru ultima dată. O să ne bucurăm puţin cu toţii, apoi o să suferim din nou, la despărţire. Noi o să suferim în tăcere, ei vor lătra şi vor schelălăi … vor încerca să ne prindă din urmă, dar, până la urmă, vor renunţa, cu speranţa că ne vom reîntoarce. Dar noi nu ne vom mai întoarce. Sau poate că ne vom întoarce … peste încă două săptămâni, sau peste câteva luni, sau câţiva ani. Cine poate şti. Oare ei ne vor mai aştepta?

Galerie foto:

You can leave a response, or trackback from your own site.

3 Responses to “Ȋntâmplare neobişnuită în Puerto Madryn – Jurnal de bord ‘HS Liszt’ iulie 2012”

  1. Anonymous says:

    Emotionanta intamplare!Cred ca acei catei au simtit dragostea din sufletul vostru si au primit cu bucurie mingaierile.Sunt atat de devotati,prieteni adevarati!M-au induiosat.Vor zburda ei,veseli,si pe langa alti tineri iubitori de animale.Dar,un lucru e cert,lasati in Madryn prieteni de neuitat!!!

    • Anonymous says:

      Cred ca erau din Romania si vroiau acasa.Unul dintre ei,chiar,seamana mult cu catelul nostru de la bloc si nu l-am mai vazut de cand ati plecat voi!!!

  2. MihAlex says:

    Super frumos. Am mai patit si eu ceva asemanator. Cred ca ei au vazut ceva la voi, ceva ce nu au mai vazut la locuitorii din acele zone. Probabil faptul ca aveti suflet bun si stare de spirit excelenta. Foarte frumoasa povestirea asa ca va dau un “like”.

Leave a Reply